Acasă Interviu Interviu cu Daniel Ionuț Bărbulescu, deputat în Colegiul 2 – Scornicești-Potcoava

Interviu cu Daniel Ionuț Bărbulescu, deputat în Colegiul 2 – Scornicești-Potcoava

253

„Nu sunt un susținator al tehnocrației, eu cred în democrație. Orice grup de oameni care are o viziune comună despre dezvoltarea României se organizează într-un partid politic…”

 
De pe poziția de deputat în Parlamentul României, ales în Colegiul 2 – Scornicești-Potcoava, Daniel Ionul Bărbulescu a ieșit de sub clopotul de sticlă al politicienului care crede că lumea e una, iar poporul e altceva. Un interviu cu întrebări deloc comode, cărora răspunsurile le vin în concordanță cu ceea ce se întâmplă în România reală. Acolo unde realitățile nu sunt cele din agenda celor care au condus până ieri România, dar și a celor care sunt pe cale să preia noua putere.
Un interviu pe care vi-l recomandăm să-l citiți! Cu atenție!
 
– M-am văzut în această dimineață cu un militant PSD. Îl înjura pe Dragnea. Ceva de genul: „E președinte la partid de nici o lună și ne-a băgat în opoziție. Ne-a trădat, ne-a vândut”. Îmi dați dumneavoastră un răspuns potrivit pentru cetățeanul revoltat?
– Situația politică românească este complicată în acest moment. Având în vedere conjunctura creată, Liviu Dragnea a gestionat bine contextul politic și PSD s-a poziționat corect pentru viitorul an electoral. Cu toate că am guvernat bine România, testul comunicării publice a fost picat. Avem de partea noastră cifrele pozitive ale Guvernării PSD și intrăm într-o opoziție constructivă pentru un an de zile. Presimt că românii o să se convingă repede dacă prietenii de la Bruxelles ai președintelui Iohannis pot face mai mult pentru țara noastră, dacă vor continua politicile sociale ale PSD, sau vor veni din nou cu tăieri de pensii și salarii. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă v-ați fi întâlnit pe stradă cu un militant PNL, el ce ar fi putut să vă spună despre prim-ministrul lor Cătălin Predoiu sau despre binomul Blaga-Gorghiu?
 
– Nu a plecat prea ușor Victor Ponta?
– Demisia lui Victor Ponta a fost un gest politic de onoare, asumandu-și răspunderea în fața oamenilor din stradă care protestau pe bună dreptate. Nu am înțeles de ce nu a cerut, sau dacă a cerut, de ce nu a putut impune demisia lui Gabriel Oprea, care astfel ar fi putut salva guvernarea. Probabil sunt chestiuni știute numai de cei doi.
 
– Credeți cu adevărat în filozofia unei puteri bazate pe tehnocrați? Dacă eșuează și acest proiect public ce punem în schimb?
– Nu sunt un susținator al tehnocrației, eu cred în democrație. Orice grup de oameni care are o viziune comună despre dezvoltarea României se organizează într-un partid politic, care acum poate fi înființat cu minim trei membrii, participa legal în alegeri, și dacă viziunea lor este investită cu încredere de majoritatea românilor, atunci poate guverna. Din punctul meu de vedere, acest guvern așa-zis tehnocrat (să nu uităm că domnul Cioloș a fost numit politic comisar european) are strict misiunea de a organiza algeri libere și corecte în 2016, și sper să nu pună în practică suspiciunile legate de influența companiilor străine asupra membriilor săi. România nu trebuie să devină o colonie a marilor puteri europene.
 
– De unde credeți că are atâta energie Traian Băsescu de a fi foarte conectat la ceea ce se întâmplă în spațiul public românesc?
– Traian Băsescu se pare că are încă un instinct politic foarte bine dezvoltat, dovadă în acest sens fiind opiniile coerent exprimate în ultimul timp în spațiul public. Intuiesc că dorește preluarea moștenirii politice a lui Vadim Tudor și a electoratului dur al acestuia, lucru care este posibil să se întâmple.
 
– Sunteți membru al actualei clase politice. O clasă politică înjurată, vinovată de toate relele pământului. Cu aceste indicii la purtător vă mai gândiți să candidați pentru un nou mandat?
– Clasa politică este o oglindă a societății în ansamblul sau. Dacă societatea s-a modernizat, atunci se va moderniza și clasa politică. Este prematur să discutam acum despre diverse candidaturi, dar consider că mai am încă un cuvânt de spus în politica locală.
 
– Proiectul „Oltul puternic!” a intrat în faliment. Nu avem centură la Slatina, nu avem autostradă și nici perspective. Cine va deconta politic în 2016 aceste neîmpliniri?
Noi toți cei care am susținut aceste proiecte. Poate că am fost prea optimiști, am privit cu prea multă încredere promisunile unor membri ai Guvernului.
 
– Ce profil de primar credeți că vor slătinenii în 2016?
– Slatina vrea un primar tânăr, energic, născut și crescut aici, între slătineni, care îi cunoaște problemele și poate veni cu soluții concrete pentru rezolvarea lor. Slatina nu are nevoie de un aventurier, ci de un om care a mai lucrat în serviciul public pentru slătineni, să fie conectat la mediul guvernamental din București, și să fie susținut de elitele locale. Slatina are nevoie de un primar care să continue lucrurile bune din administrația Vâlcov, dar care să nu îi repete greșelile. Municipiul are nevoie de un primar care să ne poată pune la aceeași masă pe toți care ne iubim orașul, și să continue să contruiască Slatina!
 
– De ce la Consiliul Județean trebuie ales un președinte dintr-o listă și nu nominal omul, candidatul partidului?
– Este o lege strâmbă și cu un profund deficit democratic. Eu sunt adeptul votului uninominal, dar din păcate trocul politic de la nivel central a învins de astă dată și votul indirect se va aplica pentru alegerea Președintelui Consiliului Județean.
 
Dați vreo șansă curentului pro-independent la viitoarele alegeri locale?
– Alegerile locale din 2016 pot produce și surprize, în sensul în care în anumite localități pot erupe candidați independenți care, pe fondul neîncrederii față de partidele tradiționale ar putea coagula o masă critică de susținere. Nu am văzut însă prea mulți independenți carismatici care să iasă din pluton, dar până în 2016 mai e ceva timp…
 
– E timp să se înființeze un partid prezidențial care să ajungă un actor principal la parlamentarele din 2016?
– Mi se pare greu, mai ales având în vedere modul debordant în care comunică președintele cu poporul… Eu anticipez în schimb o polarizare accentuată a scenei poltice după 2016, după model american, cu două blocuri mari stanga-dreapta, care după model american să își dispute alternanța la guvenare, respectiv PSD și PNL. Consider că este foarte puțin probabil că partidele mici, gen UNPR, ALDE, MP și chiar UDMR să mai poată atinge pragul electoral.
 
– Dacă ați da timpul înapoi, cu o săptămână înaintea moțiunii de cenzură prin care a căzut guvernul MRU ce ați face cu destinul dumneavoastră?
Exact același lucru. Votul de atunci pentru caderea guvernului MRU a fost o decizie corectă, dovadă în acest sens fiind și faptul că multe din nedreptățile acelei guvernari au fost reparate de PSD.
 
– Europa e un continent unde nu are loc niciun război oficial. În două săptămâni peste 200 de victime: București și Paris. Să credem că există și mai mult decât se vede?
– Lumea se schimbă, iar contextul geopolitic în care trăim este foarte important. Securitatea este un domeniu vital, și România , prin poziția sa de stat graniță de est a UE și NATO are nevoie de stabilitate. Vin vremuri grele și la nivelul statului român nu trebuie să existe vreo vulnerabilitate de securitate!

3 COMENTARII

  1. Asistam, cu optimism temperat, scindarea protoactantilor.
    La raspunsul privind viitorul primar DB face o descriere apropiata de cea a GRIP. Este usor sa-l identificam pe Andrei Iordache.

  2. Ce intelege PSD prin „guvernare buna”? Sistemul privat si 20 % din sistemul bugetar sustin bugetul. BUGETUL trebuie risipit pe „pomeni electorale”. Disparitia acestei paradigme va conduce la modernizarea tarii. Deja ” formatorii de opinie ” simt ca manipularea primitiva ce o practica nu mai are efect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.