Acasă Actualitate Statul omoară, Guvernul plăteşte coşciugele

Statul omoară, Guvernul plăteşte coşciugele

54

În şedinţa de astăzi a Guvernului României, pe masa premierului s-a aflat şi un proiect de hotorâre, care a devenit act normativ. În urma tragediei produse în seara de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din București, Guvernul a decis acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în acest incendiu. Ajutorul, în cuantum de 5.000 de lei, va fi acordat familiei fiecărei persoane decedate. Identificarea beneficiarilor și plata ajutoarelor de urgență se efectuează de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în funcție de domiciliul familiilor. Ajutorul va fi acordat în baza unei cereri adresate agenției pentru plăți și inspecție socială din raza teritorială a domiciliului și a unei copii a actului de identitate.  Pe lângă asta, guvernanţii vor oferi un ajutor de 10.000 de lei pentru familia Mariei Ion, femeia, care și-a pierdut viața în tragicul incendiu, își întreținea singură familia: cei 5 copii cu vârste cuprinse între 11 ani și 23 de ani, precum și tatăl paralizat, după ce soțul acesteia a decedat în urmă cu 8 ani, titulara ajutorului fiind fiica cea mare, Camelia, ea fiind singurul copil major al familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.