Acasă Actualitate Gheorghe Dobra, un vot de încredere, pentru încă patru ani, în fruntea...

Gheorghe Dobra, un vot de încredere, pentru încă patru ani, în fruntea ALRO

360

De astăzi, Gheorghe Dobra, director general al uzinei de aluminiu din anul 1993, de 22 de ani, a fost reconfirmat în funcţia de administrator al ALRO Slatina, în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, întrunită în data de 30 octombrie 2015. La această adunare, pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte, printre care şi alegerea noului administrator ALRO. Conform Raportului curent întocmit vineri, 30 octombrie a.c., Gheorghe Dobra a fost reconfirmat în funcţie cu:

„(…)un numar de 674.053.808 voturi pentru, insemnand 99,9 % din capitalul social reprezentat in adunare si 138 voturi de abtinere, toate voturile exprimate in mod secret, se alege ca administrator domnul Dobra Gheorghe , pentru un mandat de 4 ani, respectiv, de la 3.11.2015 pana la 3.11.2019.(…)”

Acesta a obţinut un mandat de patru ani, care începe de astăzi, 3 noiembrie 2015 şi se va încheia la 3 noiembrie 2019.

Reconfirmarea în funcţia de director general este încă o dovadă a capacităţii manageriale a lui Gheorghe Dobra în fruntea ALRO Slatina. Practic, managementul aluminiului românesc aparţine slătineanului, cel care veghează la bunul mers al afacerii integrate, care cuprinde minele de bauxită din Sierra Leone, fabrica de alumină de la Tulcea, unitatea de producere a aluminiului de Slatina şi subsidiara, tot din Slatina, unde se prelucrează aluminiul.

Cu Gheorghe Dobra manager, ALRO  a traversat, cu succes, perioada crizei econimice, cât şi unele situaţii limită, cauzate de lipsa de alumină în Slatina, în 2000, cât şi situaţiile conflictuale produse de disputele companiei cu reprezentanţii guvernului de la Bucureşti, pe seama preţului la energie. Mulţi nu acceptă nici acum faptul că pentru valoarea aluminiului produs la Slatina, energia este materie primă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.