Acasă Editorial Toma vine acasă! Cine merge la Ialomiţa în 2016?

Toma vine acasă! Cine merge la Ialomiţa în 2016?

211
 
 
În 2012, Ion Toma a plătit scump, cu dobândă, cu penalităţi, cu majorări de întârziere, încrederea pe care a avut-o în oameni. A fost nevoit să accepte o soluţie de conjuctură şi să meargă să candideze la Ialomiţa. Sunt şi în viaţa noastră de zi cu zi întâmplări asemănătoare, când, descuind uşa de la propria casă, şi vrând a face un pas, păşim în exterior.
Unii recunosc asta. Alţii, dintr-o mândrie vecină cu prejudecata, spun că nu au păţit niciodată în viaţă aşa ceva. Nu ştiu dacă mai trebuie spus că, atunci, în 2012, locul cuvenit de drept în Parlamentul României lui Ion Toma a fost ocupat de oameni care, puţin mai devreme, la uşa cabinetului său de lider al unui partid de stânga, tăiau bilete de intrare şi vegheau la starea clanţei…
Chiar şi aşa, din postura de… refugiat în propria-i ţară, Toma nu i-a pedepsit pe olteni. O mare slăbiciune a sa, devoalată acum: nu poate! E structura umană care-l aşează puţin în afara faunei politice, dominată de animale de pradă. Iar, aşa cum ştiţi, prădătorul vânează şi atunci când nu-i e foame. Doar de dragul exerciţiului.
Acum vreo câteva zile, la o şedinţă de guvern, cred, vinerea trecută, în dreapta lui Ponta, la două scaune distanţă, s-a aflat, de pe poziţia de ministru secretar de stat, Emil Albotă. Ajuns acolo, nemijlocit, prin sprijinul senatorului oltean de… Ialomiţa. Şi nu e singurul sprijin acordat celor de acasă, din Olt. Ştiu vreo duzină de primari pesedişti, chiar şi dintre cei care s-au aplecat după piatră, atunci când au avut loc nişte alegeri interne la Olt, care, loviţi de nevoie, cu treabă pe la Bucureşti, îi mulţumesc sincer lui Toma. Că, din cvarii motive, astăzi, nu-şi permit să spună tare acest lucru, aici este o altă problemă. Ţine de conduită, de modul cum înţeleg lumea şi cei modeşti în discurs astăzi, dar şi cei care i-ar putea pedepsi pentru o eventuală coabitare cu duşmanul.
Şi, ca o ironie a sorţii, după o scurtă perioadă în care datele problemei au stat altfel, astăzi, puntea de legătură a Oltului cu instituţiile puternice de la nivel guvernamental e dată de acelaşi senator. Căci, construcţiile anterioare, structurate în jurul lui Darius Vâlcov, s-au spulberat pe la mijlocul lui martie.
La capăt, ca o uşurare, e finalul mandatului ialomiţean. Poate a fost nevoie şi de o asemenea încercare, dar important e faptul că Ion Toma vine acasă! La Slatina, la Olt şi chiar prin comunele unde astăzi îl recunosc oameni mult mai uşor decât pe cei ce, prin puterea avută, nu au înţeles că destinul public e dat de legăturile interumane, consolidate în timp.
În Olt e nevoie de acelaşi proiect avansat acum câţiva ani, de Toma, suspendat în eter, de puntea aia de legătură între oamenii locului şi funcţii de înaltă demnitate publică. Mai mult decât de autostrăzi suspendate, care să ne lege, când de Piteşti, când de Craiova, mai mult de centuri de castitate construite în jurul Slatinei pentru a proteja oraşul de traficul greu şi de insomniile celor incapabili să înţeleagă că timpul prezent nu-şi ia perioade de aşteptare, înainte de a deveni timp trecut.
Şi, ca o maliţiozitate, poate nici nu se putea altfel, îţi vine doar să te întrebi, aşa, într-o cunoştinţă subiectivă de cauză, cine va fi, din greii Oltului de astăzi, viitorul parlamentar de… Ialomiţa sau de oriunde? Căci, pe pământ, ca într-o altă lege a firii, niciodată, o faptă, fie rea, fie bună, nu rămâne nepedepsită.
Important e un lucru: Toma vine acasă, pentru că aici e mult. E foarte mult de lucru! Ca un gospodar plecat o vreme cu treburi prin oraş, întors să aşeze într-o rânduială corectă toate cele din jurul casei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here