Acasă Actualitate Poliţia în acţiune!

Poliţia în acţiune!

246
În ultima zi a lunii septembrie, poliţiştii olteni au avut o agendă neprevăzută foarte încărcată. Aceştia au depistat o persoană care transporta în mod ilegal materiale lemnoase, o altă persoană care transporta tutun în mod ilegal şi împrejurările producerii unui accident în localitatea Dobrosloveni.
 
Lemn transportat ilegal
În noaptea de 30.09./01.10.2015, ofiţeri din cadrul Serviciului Ordine Publică  împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Pleşoiu au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de material lemnos.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat, în trafic, un tânăr, de 24 ani, din judeţul Sibiu, care conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-o autospecială şi o remorcă,  în care se aflau 34,923 mc material lemnos, din speciile: gorun, carpen, fag, frasin şi jugastru. Din verificări, s-a stabilit că materialul lemnos nu corespunde, din punct de vedere cantitativ şi al specie, cu datele înscrise în avizul de însoţire primar, în care era înscrisă o cantitate mai mică.
La faţa locului s-au deplasat reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Slatina, care au identificat speciile şi au cubat materialul lemnos.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, cu 2000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 7000 lei, a fost ridicat, în vederea confiscării, şi lăsat în custodie Ocolului Silvic Slatina.
 
Persoană care transporta tutun fără a deţine documente legale
La data de 30.09.2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal – Biroul Rutier au depistat, în trafic, un tânăr, de 28 ani, din comuna Rotunda, în timp ce transporta, cu autoturismul, 9 colete cu tutun tocat mărunţit, pentru care nu deţinea acte de provenienţă. Din primele cercetări, s-a stabilit că tânărul intenţiona să distribuie tutunul unor persoane, din ţară, printr-o societate de curierat.
În cauză,  au fost întocmite acte premergătoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea în afara antrepozitului fiscal a peste un kilogram tutun de fumat.
 
Poliţiştii cercetează împrejurările producerii unui accident rutier
La data de 30.09.2015, orele 2050, pe D.N. 64, în afara localităţii Dobrosloveni, un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea autoturismul, a fost orbit de farurile unui autovehicul, care circula din sens opus, şi a intrat în coliziune cu un autoturism, ce se afla staţionat parţial pe partea carosabilă, întrucât avea o avarie la roata dreapta faţă.
În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei, de 31 de ani, din oraşul Corabia, aflată în autoturismul staţionat, care a fost transportată la Spitalul municipiului Caracal.
Ambelor persoane le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.