Acasă Politic Cuvântul tinerilor din UNPR Olt. Pentru electoratul PSD ar fi o onoare...

Cuvântul tinerilor din UNPR Olt. Pentru electoratul PSD ar fi o onoare să-l voteze pe Emil Albotă

207

Duminică, 27 septembrie a.c., pe o zi ploioasă, în sediul UNPR Olt a avut loc conferinţa susţinută de şefii celor trei structuri de tineret din Olt ale uneperiştilor. Protagoniştii conferinţei au fost: Cosmin Ciorei, preşedintele Organizaţiei de Tineret a UNPR Olt şi consilier local, Laura Diana Dobrescu, preşedintele Organizaţiei Studenţilor UNPR Olt, coordonator al Regiunii Sud-Vest Oltenia, vicepreşedinte în Biroul Naţional al Studenţilor UNPR şi Ştefan Gibea, preşedintele Organizaţiei de Elevi a UNPR Olt, vicepreşedinte la nivel naţional al elevilor progresişti.

Tinerii progresişti din Olt se pregătesc pentru cel mai important examen politic: alegerile locale, care vor avea loc la începutul verii 2016. Aceştia vor să-şi consolideze poziţia şi să îi aibă câştigători pe cei pe care îi susţin: Emil Albotă şi Ion Toma.

„Vrem să demonstrăm lumii că rolul tinerilor în politică nu e cel de a lipi afişe şi a împărţi pliante, ci că pot să facă şi lucruri mult mai importante: să participe în proiecte, să vină cu idei. Ne dorim foarte mult să candideze domnul Emil Albotă şi ne mai dorim foarte mult să candideze domnul senator Toma la Olt. Va fi un test. Să vedem ce spune şi electoratul.”, a declarat Cosmin Ciorei, preşedintele tinerilor progresişti olteni.

Întrebat ce ar putea schimba revenirea senatorului Ion Toma la Olt, Cosminn Ciorei a menţionat: „Domul Toma este un om politic de nivel naţional. Avem nevoie de o voce puternică la Bucureşti. Întoarcerea sa ar aduce un plus, iar Oltul ar aveade câştigat. Noi îl susţinem pe domnul senator.”

 Dacă, pentru PSD Olt, susţinerea lui Emil Albotă pentru funcţia de primar al Slatinei ar fi o onoare, Ciorei a răspuns: „Personal, cred că ei nu ar avea această înţelepciune de a-l susţine. Pentru electoratul lor ar fi o onoare să-l voteze pe Albotă”.

La conferinţă a participat şi lidera studenţilor progresişti olteni, Diana Dobrescu, care a precizat că studenţii, membri ai formaţiunii politice, îşi doresc unul de-al lor la Primăria Slatina:

„Sunt simpatizanta partidului de la 16 ani, când m-am alăturat acestui partid, am fost atrasă de faptul că, aici, tinerii chiar contează şi chiar au un cuvânt de spus. Stundeţii şi-l doresc pe Emil Albotă la Primăria Slatina, au încredere în el.”, a spus Laura Diana Dobrescu, preşedintele Organizaţiei Studenţilor UNPR Olt.

Proaspăt intrat în partidul condus de Ion Toma la Olt, tânărul Ştefan Gibea a găsit susţinerea în acest partid, care este o a doua familie pentru el. organizaţia de elevi pe care o conduce este formată din viitori uneperişti, care pot ajunge să decidă destinul României.

„Fac parte din UNPR de aproximativ patru luni, înainte am activat în PMP, dar este o diferenţă foarte mare. Aici, am avut parte de foarte multă susţinere şi pot spune că UNPR Tineret este o familie.”, a spus Ştefan Gibea, preşedintele Organizaţiei de Elevi a UNPR Olt.

1 COMENTARIU

  1. Afacerea fenomenala! Daca ai biblioteca acasa si vrei sa o imbogatesti cu inca o carte extraordinara, tocmai ai gasit afacerea care ti se potriveste perfect! Mai pui o carte pe raftul bibliotecii tale personale si pornesti sa castigi bani in cea mai simpla afacere posibila! Ai numai avantaje aici! Si totul e foarte usor! Te ajutam noi sa reusesti! Cere acum detalii la adresa de email: daneugen93@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here