Acasă Politic Emil Albotă, mesaj de interes public

Emil Albotă, mesaj de interes public

69
Duminică, 20 septembrie 2015, la sediul judeţean al UNPR, o parte din echipa de conducere a acestei structuri, a susţinut o conferinţă de presă. S-au aflat la masa prezidiului: Cosmin Ciorei, preşedinte al structurii judeţene de tineret Olt, Pavel Belisnki, vicepreşedinte al Organizaţiilor de Femei progresiste în regiunea sud-vest Oltenia, Steluţa Dan, coordonator regional, Ionela Zamfirescu, preşedinte al Organizaţiei de Femei UNPR Olt, cât şi Emil Albotă, ministru secretar de stat în Educaţie, preşedinte UNPR Slatina.
 
Dincolo de agenda desfăşurată punctual de către menbrii echipei amintite, reţinem poziţiile profesorului Emil Albotă. Poziţii publice, asumate pentru Slatina, slătineni şi nu numai:
„UNPR este partidul faptelor, nu al vorbelor. Vom desfăşura o campanie de bun simţ, o campanie a schimbului de idei din care ne dorim să câştige cel mai bun. Noi ne-am hotărât să înlocuim generaţia în dungi, cu generaţia în blugi. Vreau să le spun doar atât: să creadă în bunele mele intenţii, să creadă în valorile adevărate şi să nu mai creadă în zgomotul de fond”, un mesaj care îi vizează pe membrii şi simpatizanţii stângii oltene, oriunde se află, în prezent, aceştia.
Altfel, aşteptările lui Emil Albotă de la viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt sunt definite chiar de cel în cauză: „Trebuie să fie un om cult, aplecat spre cetăţean, un om corect, onest şi căruia să-i sclipească ochii de inteligenţă”.
Tot Albotă lămureşte şi o situaţie aparte, legată de relaţia profesională avută cu Felicia Man, preşedinta Organizaţiei de Femeie a PSD Olt, inspector general al învăţământului judeţean: „Da! Atunci când vine pe la minister, doamna Man trece şi pe la mine. Nu văd nimic anormal în aşa ceva”. Cât priveşte anunţul oficial privind persoana desemnată să fie candidatul UNPR la Primăria Slatina, acesta mai întârzie. Puţin…
 
Tinerii progresişti îl susţin pe Albotă
Prezent la întâlnirea cu presa a fost şi Cosmin Ciorei, preşedintele Organizaţiei de Tineret a UNPR Olt, care a afirmat că toată susţinerea se îndreaptă către Albotă. Deşi mai sunt câteva luni pâna începerea oficială a campaniei electorale, partidele îşi arată susţinerea către un candidat formal al formaţiunii politice, iar acelaşi lucru îl fac şi organizaţiile de tineret. Este şi cazul tinerilor progresişti olteni, care, prin vocea liderului lor, Cosmin Ciorei, afirmă:
„Îl susţinem pe preferatul nostru, Emil Albotă, pentru candidatura la Primăria Slatina”.
 
15.000 de progresişti. La Olt
Uneperiştii olteni au declarat, în cadrul conferinţei de presă, că, la ora actuală, se află un număr de 15.000 de membri ai UNPR Olt, nemaipunând la socoteală şi simpatizanţii. Şefii progresiştilor olteni şi-au propus un target de 21.000 de membri. În acest moment, la Organizaţia Judeţeană de Tineret sunt înscrişi 5.500 de tineri, la Organizaţia Judeţeană de Femei sunt 6.500 de membre. Uneperiştii au, la nivel naţional, un proiect prin care îşi propun să aibă 1.000.000 de membri activi.

3 COMENTARII

  1. Pe langa alte enunturi ,,interesante”, sintagma „Să fie un om cult, aplecat spre cetăţeni, corect, onest şi să îi sclipească ochii de inteligenţă” mi-a produs un orgasm noetic. Am transmis membrilor GRIP dorinta a analiza acest ,,pro-FUND” text. Cat de curand , poate chiar maine,vom comunica parerile acestora.
    Pana atunci recomand D-nului Albota & UNPR sa reflecteze la urmatorul text ( parafrazat dupa Carlo M.Cipolla) :

    1. ,, Numarul indivizilor INCOMPETENTI in viata este mereu si in mod inevitabil subestimat de toata lumea.”
    2. ,, Probabilitatea ca un anumit individ sa fie INCOMPETENT este independenta de orice alta insusire a respectivei persoane.”
    3. ,, Un INCOMPETENT este o persoana care cauzeaza pierderi unui alt individ sau grup de indivizi , fara a castiga nimic in schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma actiunilor sale.
    4. ,, Non –INCOMPETENTII vor subestima intotdeauna influenta negativa a INCOMPETENTILOR. Indeosebi, non-INCOMPETENTII vor uita mereu ca , indiferent de moment, loc sau circumstanta, a avea de a face si/sau a te asocia cu INCOMPETENTII se va dovedi cu siguranta o mare greseala.”
    5. ,, INCOMPETENTUL este cel mai periculos tip de persoana.” Corolar: ,,INCOMPETENTUL este mai periculos decat un raufacator.”

  2. Deocamdata vom da exemplu de personaj “sclipitor de incult”:
    1) Emil Albota: “Şi dacă tot vorbim de Biserică, îmi vin în cap trei versete biblice”. «,Caută şi vei găsi», «Bate şi ţi se va deschide». «Cere şi ţi se va da». ( CAUTA,BATE,CERE). Acest vajnic politician invoca BIBLIA fara sa stie ce este un VERSET. (VERSÉT, versete, s. n. Paragraf, de obicei numerotat și cu înțeles de sine stătător, dintr-un text religios sau literar). Iata un exemplu de verset:” Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”(Matei 7-7; Luca 11-9). (CERE, CAUTA,BATE). Ca face inversiuni voluntare in textul BIBLIC, denaturandu-l propagandistic, este desigur un act de cultura. Cat despre adevaratul inteles al acestui profund verset nu are rost sa vorbim acum.
    2) DEX: SCLIPITÓR, -OÁRE, Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. “Sclipitor de inteligent” este un penibil PLONASM.

  3. “ Mişu Fotino era un actor sclipitor, inteligent, de un umor extraordinar.”( Draga Olteanu Matei)
    „Leo e un vanator, dar un om trist! E seducator si sclipitor de inteligent!”( Un sexolog care i-a facut profilul psihologic „printului tiganilor”)
    „Trebuie să fie un om cult, aplecat spre cetăţean, un om corect, onest şi căruia să-i sclipească ochii de inteligenţă” (Emil Albota)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here