Acasă Cultură Festivalul – Concurs „Inter REGIO – FEST”, ediția a II-a, Slatina 2015

Festivalul – Concurs „Inter REGIO – FEST”, ediția a II-a, Slatina 2015

349
 

În perioada 21-23 septembrie se desfășoara la Slatina cea de-a doua ediție a „Inter Regio-Fest” – 2015, manifestare cultural-artistică ce are ca obiectiv promovarea tinerelor talente din Regiunea Oltenia dar și din județele Teleorman, Argeș și Sibiu.

 

Festivalul-Concurs se adresează cursanților școlilor populare, idee originală ce urmărește evaluarea capacității formativ-artistice și stimularea interesului de initiere și performanță a tinerilor aflați sub indrumarea profesorilor și meșterilor populari de specialitate.

Este deopotrivă și un schimb cultural, ținând cont de cele zece secțiuni artistice care comportă un anumit grad de solicitare din partea organizatorilor, colaboratorilor și partenerilor implicați în acest eveniment cultural.

Secțiunile de concurs stabilite prin regulament, sunt: actorie, balet, dans modern, dans popular, muzică clasică (vocală și instrumentală), muzică ușoară (vocală), muzică populară (vocală, instrumentală și tarafuri de copii), meșteșuguri populare (olărit, cioplit, cusut-țesut), pictură, cine-foto.

Premiile conferite celor mai bine pregătiți la această ediție constă în diplome, sume de bani și trofeul festivalului pentru fiecare secțiune. Jurizarea se va face de către profesorii care își reprezintă concurentul (-ții), iar președinții de jurii vor fi, de preferință, dintr-un județ neutru ca participare, exceptând personalitățile – aici amintim prezența dirijorului etno-muzicolog și folclorist Constantin ARVINTE care a girat și prima ediție, dar și prezența maestrului dirijor MARIN Constantin și, nu în ultimul rând, al actriței de Comedie Andreea DOINEA. Locațiile precizate, atât pe invitații, cât și pe afișul festivalului sunt: Casa Tineretului și Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.

Festivalul are prin anvergura sa o componentă regionala pe care dorim în viitorul an să o extindem la nivel național, urmând ca durata să cuprindă cinci zile de participare fiind vorba în acest proiect amplu de zece secțiuni artistice și aproximativ douazeci și cinci de Școli Populare din județele României. Sperăm ca nivelul și originalitatea festivalului să autosesizeze solicitudinea Ministerului Culturii cu care am putea angaja un parteneriat exigibil.

Apreciem susținerea Consiliului Județean Olt, a domnului președinte Paul Stanescu, a vicepreședintelui Marius Oprescu, a municipalității, a colegilor directori din instituțiile culturale și, nu în ultimul rând, a copiilor, părinților și spectatorilor slatineni care se implică în eveniment.

Sperăm ca în viitor să accentuam profilul cultural al proiectului, astfel încât să rămână ca un reper în conștiința publică, comparabil cu celebrul festival „Oltenii și … Restu’ lumii” pe care îl și premerge. Invităm slătinenii și pe conjudețenii noștri să vină în număr cât mai mare la Festivalul „Inter Regio-Fest” pentru a-și susține tinerii concurenții și a degusta împreună din frumusețile artei.

Director Festival,

PINTEA Viorel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.