Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

55
Au trecut trei ani fără Florina Popa…
30 august 2012, dis-de-dimineaţă. Informaţiile rele circulă repede. Prea repede. Florin Popa (Urucu), vreme de aproape 7 ani, redactor-şef la Ziarul de Olt, unul dintre pionierii presei post-decembriste, poate cel mai complet jurnalist din judeţ, trecea în nefiinţă. O moarte fulgerătoare, un destin nemilos. Avea atunci 34 de ani, o viaţă în faţă şi un copil căruia i se dedicase total. Timpul a trecut, amintirile sunt aceleaşi, iar pe biroul din redacţia Ziarului de Olt câteva lucruri sunt şi acum aşa cum le-a lăsat. Până acum, cele peste o mie de zile trecute de la acea despărţire fulgerătoare nu au şters imaginea chipului ei, a omului care, dincolo de fragilitate, emana putere şi încredere. În minte mai vin alte cuvinte amestecate, rânduri, valuri… Însă, în plus, aprope că nu mai e nimic de zis. Probabil că, de acolo, din cer, de unde-i veghează pe cei buni, Florina înţelege, în sfârşit, dimensiunea fiinţei umane. Chiar dacă nu mai poate scrie despre una, despre alta. Dumnezeu s-o ocrotească în continuare! Merită din plin…
 
Consiliul Judeţean Olt răsplăteşte performanţa elevilor olimpici
În cadrul şedinţei ordinare, ce a avut loc joi, 27 august 2015, în Sala „Europa” a Consiliului Judeţean Olt, consilierii judeţeni au avut ca punct pe ordinea de zi un proiect de hotărâre cu privire la: „Acordare premii pentru elevii şi profesorii îndrumători din Judeţul Olt, care au obţinut rezultate deosebite  la Olimpiadele naţionale şi internaţionale de specialitate în anul 2015”. Valoarea premiilor oferite a fost de 63.200 lei net, fiind premiaţi 44 de elevi şi 30 de profesori. Prin asta, Consiliul Judeţean Olt a dorit să răsplătească şi să încurajeze elevii care au obţinut rezultate remarcabile la olimpiadele naţionale şi internaţionale de specialitate, dar şi pe profesorii care îi îndrumă spre succes.
 
Un oltean responsabil. Emil Albotă investeşte în viitorul tinerei generaţii
Grădiniţa din Deveselu a fost recent modernizată, iar pentru ca ea să fie funcţională, Ministerul Educaţiei a alocat sumele necesare. Astfel, a fost dispusă alocarea sumei de 24 mii lei pentru dotarea cu mobilier a grădiniţei din comuna Deveselu, urmare a unei solicitări făcute în acest sens, căreia ministerul de resort i-a răspuns afirmativ. Nu este pentru prima oară când Emil Albotă se implică în rezolvarea problemelor de infrastructură din şcoala Oltului. Mai exact, nu cu mult timp în urmă, mai precis, în luna mai a acestui an, Emil Albotă a fost  promotorul dotării Clubului Şcolar din Slatina cu un microbuz nou-nouţ, capacitate 16 + 1 locuri. Pe 20 mai 2015, Emil Albotă a înmânat cheile pentru microbuze care au mers în judeţele: Braşov, Hunedoara, Sibiu, Timş, Vaslui, Olt şi Vrancea, localităţile Braşov, Făgăraş, Petroşani, Hunedoara, Slatina, Mediaş, Sibiu, Timişoara, Lugoj, Bârlad şi Focşani…
 
Ziua Limbii Române, zi naţională în două ţări: România şi Moldova. La Olt nu există!
Moldovenii sărbătoresc „Limba Noastră”, o sărbătoare similară, din 1990, noi sărbătorim „Ziua Limbii Române” abia din 2013, prin Legea 53/2013. Deşi, constituţional, limba Republicii Moldova este limba moldovenească, în prezent, în cadrul unei Mari Adunări Naţionale de la 31 august 1989. În Chişinău chiar există o stradă numită „31 August 1989”. La un an după această adunare populară, sărbătoarea s-a celebrat prima dată. Limba română este parte a grupului limbilor romanice, de factură latină deci. În lume, limba română este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane. 17 milioane dintre vorbitori se află în România. Limba noastră, dulce şi parcă eternă, ne oferă şi un exerciţiu de dicţie foarte bun, un cuvânt care pare nostim de pronunţat, însă extrem de serios. Este un termen medical, cel mai lung cuvânt din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române: PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ, ceea ce înseamnă, mai pe scurt, silicoză.
 
Viceprimarul Balşului a fost exclus din PSD. O fi de ajuns?
În cadrul stângii social-democrate de la Balş se acumulase tensiune cât pentru a pune în mişcare un reactor de la centrala din Cernavoda. În consecinţă, decidenţi zonali, cât şi cei cu funcţii de răspundere la nivel judeţean, au decis să acţioneze. Aşa se face că, până la urmă, Cornelia Smarandache, viceprimar pesedist al Balşului, a fost exclusă din partid, pentru că, într-un anumit moment, aceasta ar fi votat, în calitate de ales local, pentru un împrumut făcut de executivul de la Balş, destinat modernizării oraşului. Foştii colegi de partid ai fostei doamne viceprimar speră ca de acum încolo, în bătălia pentru Balş, să nu le mai stea nimic în cale. Oare ce s-o întâmpla în cazul în care, fără Cornelia Smarandache, stânga va câştiga, la anul, în urma alegerilor locale de la Balş, tot experienţă? Aşa cum se întâmplă de la o vreme încoace. Cine va fi atunci găsit vinovat?
 
Se anunţă un sezon fotbalistic tumultos. Jandarmii olteni sunt pregătiţi să facă faţă
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au fost luate măsurile organizatorice cu ocazia începerii noului sezon competiţional, în cadrul unei întâlniri între reprezentanţii Jandarmeriei Olt, Asociaţiei Judeţene de Fotbal, clubului sportiv F.C. OLT Slatina şi ai societăţilor specializate de pază şi protecţie care asigură măsurile de ordine şi siguranţă pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive, care a avul loc joi, 27 august a.c. „În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele aspecte referitoare la desfăşurarea competiţiilor sportive în returul sezonului competiţional 2014-2015, concluzionându-se că acestea  s-au desfăşurat în condiţii de siguranţă, fără a fi înregistrate evenimente deosebite, ceea ce reprezintă rezultatul demersului concertat în direcţia înlăturării stărilor de pericol şi a preîntâmpinării săvârşirii faptelor antisociale pe timpul şi în legătură cu evenimentele sportive. Întâlnirea a avut ca scop prevenirea şi combaterea violenţei pe timpul manifestărilor sportive, prevenirea săvârşirii faptelor antisociale, prin respectarea legislaţiei în vigoare, promovarea şi respectarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti. În cadrul discuţiilor purtate, un accent deosebit s-a pus pe: respectarea obligaţiilor organizatorilor competiţiilor sportive şi responsabililor de ordine şi siguranţă, ce decurg din prevederile legale; obligaţiile societăţilor specializate de protecţie şi pază care asigură măsuri de ordine şi siguranţă în incinta arenelor sportive; condiţiile de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească arenele sportive; modalităţile de stabilire a gradului de risc al competiţiilor sportive”, se arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei Olt.
 
La Disney Land. Toamna…
Iniţiativa de a trimite cei mai buni copii din Slatina la Paris, în parcul de distracţii al Disney Land îi aparţine fostului primar al municipiului, Darius Vâlcov. O iniţiativă excelentă, un proiect destul de bine pus în practică. Timpul a trecut, iar anul acesta, după schimbări succesive de primari la Slatina, aventura la Disney Land, o experienţă unică în viaţă, se desfăşoară la început de septembrie. Pentru prima dată, toamna. În condiţiile în care nimic nu a împiedicat în mod obiectiv posibilitatea derulării proiectului, aşa cum avea loc în alţi ani: în lunile iulie sau august. Oricum, e bine şi aşa. Pentru că, la anul, în condiţiile în care Slatina va avea din nou, după multă vreme, un primar legitim, e posibil ca această manifestare să fie scoasă din calendarul municipalităţii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.