Acasă Actualitate La ceas aniversar, în numele zecilor de mii de tineri, îți mulțumesc,...

La ceas aniversar, în numele zecilor de mii de tineri, îți mulțumesc, SC ALRO SA!

248
Aș vrea să încep, prin a mulțumi conducerii ALRO, pentru onoarea pe care mi-a făcut-o invitându-mă la ceas aniversar, respectiv la împlinirea a 50 de ani de la obținerea primului lingou de aluminiu din sud-estul Europei.
Slătinean get-beget, în 1970 am venit de pe băncile Universității Politehnice București la Școala de Petrol Chimie din Slatina, care îm septembrie 1971 se muta în actualul sediu, sub denumirea de Grup Școlar Industrial Metalurgic Slatina.
După aproape 45 de ani de pregătire profesională a elevilor în domeniul producerii și prelucrării aluminiului și aliajelor sale m-am pensionat. În acest sens, mă consider cel mai îndrituit a vorbi despre acest copil de suflet al ALRO Slatina – Colegiul Tehnic Metalurgic – care s-a născut și dezvoltat prin grija permanentă a marii întreprinderi pe care o sărbătorim astăzi.
După cei aproape 45 de ani la catedră îmi amintesc câteva aspecte, care pe mine, dar și miile de elevi de la liceu-zi, școală profesională, liceu seral, școală de maiștrii etc, ne-au marcat…
În 1995 am fost chemat la Ministerul Educației și Învățământului și apoi la Editura Didactică și Pedagogică București, unde mi s-a comunicat că manualul „Utilaje și procese în metalurgia metalelor neferoase”, pentru clasele a-XI-a ale liceelor de profil – manual al cărui coautor eram – nu poate fi editat, decât dacă se comandă și plătește, cel puțin un număr de o mie de exemplare. Exista riscul ca în acel an, elevii să nu beneficieze de acest manual, care făcea obiectul disciplinelor de bacalaureat, ba chiar și de admitere la facultate.
A doua zi, am fost primit în audiență de domnul director general, dr. ing. Dobra Gheorghe, care, după ce i-am expus situația, mi-a oprit manuscrisul și după două zile, când la consultat, a comandat 2000 (două mii) de exemplare la Editura Didactică și Pedagogică București, pentru necesitățile uzinei. Numai așa a putut apare manualul de specialitate, pentru toți elevii liceelor de profil din țară.
Poate că domnul dr. ing. Dobra Gheorghe nici nu a știut până azi, cât bine a făcut unei generații de tinerii ai țării.
Prin iarna anului 1998 a fost un ger cumplit, așa că sufereau de frig și cei aproape 2000 de elevi ai școlii, dar și cei 110 profesori, mai ales că pe atunci nu era centrală termică proprie și mai erau geamuri sparte prin școală. Cum nu prea aveam disponibilități financiare și situația era pe cât de gravă, pe atât de urgentă, am intervenit la domnul director general Dobra Gheorghe, solicitându-i o ladă de geamuri. M-a invitat la o ceașcă de cafea – din câte-mi amintesc – deși eu fierbeam de teamă să nu pătrundă gripa și răcelile în rândul elevilor. Am plecat cât am putut de repede, gândind în câte zile voi primi lada de geamuri promisă, și dacă nu cumva să fie prea târziu…
Ajuns în școală, am râs cu poftă, spre uimirea celor de față. Automacaraua uzinei descărcase deja cele cinci lăzi de geamuri. Am mulțumit, în gând, domnului director Dobra Gheorghe, care m-a invitat la cafea, numai după ce se asigurase de transportul rapid al geamurilor în școală, realizând gravitatea situației. Cele cinci lăzi de geamuri mi-au ajuns peste trei ani, spre mulțumirea și a celor 250 de elevi din internat…
Câțiva ani mai târziu, prin grija conducerii ALRO, personal a domnului director Dobra Gheorghe, a fost montată centrala proprie de încălzire, astfel că cele peste 50 de săli de clasă și laboratoare, atelierele școlare, cantina școlară, sala de sport, clubul și internatul școlii etc, erau corespunzător încălzite, pe timp de iarnă, nemaiexistând pericolul unei epidemii de gripă.
În altă ordine de idei, primul meu manual tehnic, apărut la Editura Didactică și Pedagogică București, în 1975, numit „Utilaje și procese în metalurgia metalelor neferoase”, dar și cele care au urmat, nu mai corespundeau actualelor tehnologii și parametrii de funcționare, așa că în anul 2011, împreună cu dr. ing. Ciobanu Gilbert – șeful serviciului tehnic al uzinei, după o muncă asiduă, am reușit să edităm manualul  „Utilaje și procese tehnologice de obținere și prelucrare a aluminiului și aliajelor sale”.
Fără sprijinul tehnic și de specialitate al domnului dr. ing. Dobra Gheorghe – referentul științific al cărții – nu știu dacă apariția acestui manual de căpătâi, pentru tehnicienii metalurgiști – și nu numai – ar fi fost posibilă. De remarcat faptul că 200 de exemplare din acest manual au fost donate către Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, fiind de neînlocuit pentru elevii care fac practică în școlile uzinei.
Am evocat aceste câteva aspecte, tocmai pentru a scoate în evidență sprijinul permanent acordat de conducerea ALRO Slatina, pregătirii profesionale prin Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, deși este cunoscută complexitatea managementului unei astfel de întreprinderi. Și asta cu atât mai mult cu cât au fost vremuri vitrege, iar un singur strănut la ALRO ar putea însemna un adevărat îngheț în urbea noastră și nu numai.
Și nu pot încheia, înainte de a saluta prezența la acest moment aniversar a domnului prefect al județului nostru, profesor Neacșu Silviu, fost titular al Colegiului Tehnic Metalurgic Slatina. Domnia-sa a ocupat, în timp, atât funcția de inspector general al învățământului județului Olt, dar și cea de inspector general al Corpului de Control din cadrul Ministerului Educației și Învățământului, sprijinind și îndrumând liceul din care provenea, respectiv Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, pe care eu îl consider copilul de suflet al unității fanion sărbătorită astăzi.
Urez din suflet întreprinderii ALRO, cât mai multe succese, spre binele nostru, al tuturor…
 
Constantin Victor
Slatina – Olt (30.06.2015)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.