Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

77
Olimpiada Liceelor 2015… Am avut dreptate!
Încă de la începutul actualei ediţii a Olimpiadei Liceelor, Ziarul de Olt, bazându-se doar pe o logică elementară a practicii administrative, anticipa că ediţia din acest an nu va fi câştigată de cei de la „Minulescu” şi nici de cei de la „Greceanu”. Şi, timpul a trecut, competiţia a luat sfârşit, iar la final, pe primul lor, în premieră, în clasament, s-a aflat Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, înfrângând tradiţia, distrugând din aproape în aproape conceptul că această întrecere este câştigată doar de şcolile unde au terminat primarii Slatinei în funcţie. Pe timpul lui Darius Vâlcov – „Radu Greceanu”, pe vremea lui Minel Prina – „Ion Minulescu”. Nu ne interesează dacă domnişoara primar interimar a terminat la „Titulescu” sau dacă
Bircea are în CV fostul liceu pedagogic.
 
Nimic senzaţional: s-a spart o primărie. La Fărcaşele
La sfârşit de mai, nişte poliţişti de la Economic, aşezaţi, rânduri, rânduri, de un judecător de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, au descins la Fărcaşele în căutarea a doi inspectori de la primărie. În fapt, domnii aflaţi în misiune conturează profilul infracţional dat de fals intelectual, uz de fals şi delapidare. Cei doi sunt suspecţi de o delapidare estimată în jurul valorii de un miliard de lei vechi, însuşiţi prin emiterea unor documente fiscale contrafăcute, atunci când încasau impozitele şi taxele locale de la oameni. Unul dintre ei a fost arestat la domiciliu, celălalt pus sub control judiciar, iar cercetările continuă pentru a-i găsi pe toţi cei plătitori de bună-credinţă, aflaţi în situaţia de a contribui la bugetul personal al celor doi. În toată povestea asta e bine de ştiut: primarul Marin Tudor nu are niciun amestec!
 
Jurassic Park. Ileana Ghiţă a eliminat-o pe Dida!
Multă vreme, prietene nedespărţite, colege pe frontul dreptei de la Olt. O perioadă lungă în PNL, ulterior, din sacrificiu pentru popor, în partidul lui Tăriceanu. Chestia aia care îl motivează pe Ponta să spună că n-a murit USL-ul. Ileana Ghiţă, actualmente, la Prestaţii Sociale Olt, pusă acolo cu ajutorul neprecupeţit al deputatului Gigel Ştirbu, nu mai e prietenă cu Gherghina Ioniţă (Dida), fost director la Şomaj, angajat, până mai ieri, în subordinea doamnei Ghiţă, la Prestaţii Sociale. Disputa dintre cele două a pornit de la un bărbat… Cătălin Davidescu. Fostul primar de la Scorniceşti, cândva director pe scaunul de azi al doamnei Ghiţă. În fapt, e vorba de o adresă prin care instituţia condusă de Ileana Ghiţă vroia un punct de vedere referitor la starea de incompatibilitate a lui Davidescu, dovedită de ANI. Ioniţă Gherghina nu a mai suportat acest exces de zel al prietenei sale, de pe poziţia de angajat pe postul vacantat prin plecarea lui Davidescu la Primăria Scorniceşti. La capătul unei explozii verbale, una dintre protagoniste şi-a dat demisia cu demnitate şi onoare. În nici un caz, Ileana Ghiţă. Altfel, e posibil ca în situaţia când PNL-ul va ajunge la guvernare, Ileana Ghiţă să-şi reactiveze prietenia cu Gigel Ştirbu. Două măsline, trei scobitori, o vorbă bună… Dar, până atunci, Ioniţă Gherghina a arătat ce înseamnă demnitatea.
 
Dacă ar fi existat un control, o asociaţie de locatari din Slatina…
…nu ar fi fost prejudiciată ca o cloţă grijulie cu ouăle ei, dar sub care se strecoară, agilă, din când în când, o nevăstuică. În fapt, cam aşa au stat lucrurile la Asociaţia de Proprietari NR. 58 din Slatina, unde, în sarcina fostului administrator, o anume Maria Soare, se reţine un prejudiciu realizat prin delapidare de un miliard de lei vechi. Mecanismul a fost simplu: pur şi simplu, banii plătiţi de cetăţeni, în loc să ajungă la furnizorii de servicii: apă, canalizare, gunoi menajer, intrau în buzunarul celei plătită tocmai să-i reprezinte pe membri în relaţia directă cu furnizorii. Povestea nu ar fi ajuns la o asemenea valoare dacă controlul exercitat de Primăria municipiului Slatina asupra asociaţiei de proprietari în cauză ar fi fost unul real. Căci, prejudiciul a fost făcut într-o perioadă destul de lungă de timp…
 
Dan Şova l-ar putea lua pe Darius Vâlcov exemplu!
Pe 25 martie, când a ajuns în faţa plenului Parlamentului, Darius Vâlcov le-a cerut colegilor senatori să voteze pentru ridicarea imunităţii. Pentru a fi astfel, neîngrădit, la dispoziţia organelor de cercetare penală, intrate deja pe firul unei poveşti ciudate, unde şi astăzi, fostul ministru de Finanţe este arestat. Tot atunci, într-o situaţie la fel de delicată, Dan Şova s-a băgat sub fustele largi ale colegei sale de senat, doamna Jipa, unde a primit scăparea şi binecuvântarea. La două luni şi ceva distanţă, Şova a mai fost salvat odată. De votul majorităţii senatorilor. Şi a mai scăpat, din nou, de arestare. Practic, Şova este o victimă: i se limitează dreptul cetăţenesc de a fi arestat. Iar PSD, în ansamblul său, e făcut praf în ochii oniniei publice, pe seama acestui caz. Unde, dacă Dan Şova ar ţine cu adevărat la partidul care l-a făcut de două ori senator, de alte două ori ministru, ar demisiona! De-a devăratelea! Din Senatul României!
 
La spital, la psihiatrie. Zboară pacienţi…
Secţia de Psihiatrie a unui spital e, până la urmă, o unitate specială. Acolo vin oameni bolnavi, cu probleme aparte, tratabile de la caz la caz. Numai că, la Slatina, fără a face parte din tratamentul curent, pacienţii zboară de unde apucă, spre destinaţii fel de fel. Acum vreo câteva luni, mai la început de primăvară, unul a aterizat forţat. Acum câteva zile, situaţia s-a repetat cu o pacientă dovedită a fi în într-o stare de depresie dată de o situaţie post-natală. În urma impactului cu nivelul inferior, pacienta nu a suferit decât răni minore şi un transfer garantat la secţia de ortopedie. Întrebarea firească, venită de la sine, se cere a fi pusă: dacă tot există atâtea zboruri, de ce nu fac acolo un aeroport oficial, cu terminale de plecări-sosiri şi toate cele?
 
Un poluator foarte atent la imagine
La Scorniceşti, mai precis, la Negreni, există o fermă de porci. Iar bălegarul de la aceste animale miroase altfel decât o ceafă bună la grătar. Sau, mai bine-zis, pute. Pentru a atenua mirosul şi a rezolva, cât de cât, din problemele sociale destul de explozive, date de naturaleţea dejecţiilor specifice, cu ocazia zilei de 1 iunie, oficialii companiei daneze de la Scorniceşti au organizat… manifestări specifice de 1 iunie. Evident, copiii s-au bucurat, au salutat iniţiativa şi au accesat la proiectul patronilor de la firma respectivă. Însă, raporturile de mediu, post-eveniment, ale crescătorilor de porci, au rămas în starea iniţială. Până la urmă, asta da comunicare, ăsta da marketing al imaginii. Două baloane, un clovn şi gata: problema e rezolvată.
 
„Floare de tei” merge la Zarand, în Arad
Festivalul „Floare de tei”, desfăşurat la Corabia, ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, s-a încheiat. Organizatorii, deşi aveau la dispoziţie teatrul de vară, deşi vremea a fost excepţională, au ales să închirieze o scenă amplasată în piaţeţa din faţa primăriei. Dar, asta este o altă poveste. Important e faptul că la eveniment a ajuns şi deputatul Luminiţa Adam, aleasa locului, văzută mai rar pe acolo. Tot important este şi că, faţă de alte ediţii, anul acesta, trofeul „Floare de tei” nu a mai fost ţinut în judeţ, la ai noştri. El a fost acordat, pe drept, Ansamblului Folcloric „Zarandul”, din Arad, de departe cel mai bun dintre cele participante acolo…
 
Ecaterina Teodoroiu tot singură. Mihaela Stana, primar interimar
La iniţiativa primarului interimar al Slatinei, Mihaela Stana, elevii mai multor licee din municipiul reşedinţă de judeţ au participat la un scurt moment de celebrare anticipată a 90 de ani de la inaugurarea Monumentului Comemorativ „Ecaterina Teodoroiu”, de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, lângă Stadionul „1 Mai”, acolo unde au depus flori. Acum nouă decenii, pe 31 mai, la Slatina, venea Maiestatea Sa Regina Maria a României, pentru a participa la inaugurarea monumentului, ridicat la iniţiativa sa în cinstea eroinei de la Târgu-Jiu, primul din România. Alături, pe întreaga zi de ceremonii, se afla şi mama Ecaterinei, Elena. La evenimentul de celebrare a 90 de ani de la inaugurare a participat şi viceprimarul Slatinei, Cristian Bircea. Evenimentul a fost organizat aproape prost. Florile depuse la baza soclului statuii, ieftine din cale afară, iar copiii participanţi la eveniment au fost, din păcate, aduşi acolo cu forţa. Aşa cum nu se mai întâmplase de multă vreme în municipiul reşedinţă de judeţ. Oare, chiar atât de săracă să fie municipalitatea slătineană de nu a găsit suficiente fonduri pentru a cumpăra o jerbă dedicată eroinei de la Jiu, şi astăzi un model de luat în seamă de cei aflaţi în căutarea unor repere morale, la care să-şi raporteze existenţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.