Acasă Administrație Mihaela Stana insistă și poate reușește. Să dea foc la Primăria Slatina!

Mihaela Stana insistă și poate reușește. Să dea foc la Primăria Slatina!

194
 
Scandalul desființării unor posturi din cadrul Poliției Locale Slatina revine în actualitate. De data asta, inițiatorul proiectului privind o nouă organigramă a aparatului de specialitate, cât și un nou stat de funcții, este primarul interimar al municipiului Slatina, Mihaela Stana.
 
În fapt, proiectul supus spre atenție consilierilor locali, în ședințele pe comisii, în ziua de 2 iunie a.c., e același ca cel controversat, revocat de Prefectura Olt. Doar că inițiatorul este altul: Mihaela Stana.
Mai exact, se vrea eliminarea a zece polițiști locali, în condițiile unui deficit unanim-recunoscut pe această speță, și, în același timp, angajarea la Clubul Sportiv a nu mai puțin de 76 de persoane. În cazul Poliției Locale Slatina e de-a dreptul halucinant: tocmai au fost cumpărate două mașini noi, iar același ordonator de credite vrea să trimită acasă zece oameni…
 
Din păcate, insistențele primarului interimar Mihaela Stana pot conduce la un rezultat previzibil: scăderea încrederii cetățenilor în Primăria Municipiului Slatina. Mai mult, și politic, proiectul respectiv e tot o bombă.
Însă, până săptămâna viitoare sunt așteptate amendamentele la Proiectul de Hotărâre Nr. 320 din 2 iunie 2015. Dacă va exista și dacă cineva va îndrâzni să le depună…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.