Acasă Cultură Caracal, capitala căluşului romanaţean. 5-7 iunie, Festivalului naţional de Folclor „Căluşul Românesc”,...

Caracal, capitala căluşului romanaţean. 5-7 iunie, Festivalului naţional de Folclor „Căluşul Românesc”, ediţia a-46-a

159

În perioada 5-7 iunie 2015, la Caracal va avea loc cea de-a 46 -a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Căluşul Românesc”. Ediţia de anul acesta, faţă de precedentele va fi o ediţie concurs, unde căluşarii, căiuţii vor fi premiaţi, premiile constând în sume de bani.

Ediţia de anul acesta este împărţită pe doua secţiuni  şi are un buget alocat pentru premiere în valoare de 12.000 de lei. Secţiunile sunt: tradiţională şi de prelucrare scenică.

În fiecare an, în săptămâna Rusaliilor, la Caracal, în inima câmpiei Romanaţiului se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor „Căluşul Românesc”. Câmpia Romanţiului din Caracal, devine, vreme de câteva zile, capitala căluşului românesc, obiceiul căluşului fiind inclus de către UNESCO, pe lista capodoperelor imateriale ale omenirii.

Anul acesta şi-au anunţat participarea cete din: Cezieni, Optaşi, Reşca, Sârbii-Măgura, Ansamblul Cercului Militar din Caracal, Morunglav, Izvoarele şi Dobroteasa. Din străinătate până în prezent şi-a anunțat prezența un ansamblu de căluşari din Serbia. Participanţii de anul acesta vor fi jurizaţi de către specialişti. Preşedintele juriului va fi: Narcisa Ştiucă, conferenţiar universitar la Universitatea din Bucureşti şi membră a Comisiei Naţionale de Salvare a Patrimoniului.

Din juriu mai fac parte: Silvestru Petac, doctor în coreologie, Ionel Garoafă, coregraf al Ansamblului „MARIA TĂNASE”, Nichita Dragomira, consilier CJPCT şi Florian Teodorescu, managerul Centrului Cultural Municipal Caracal.

Traseul şi programul cetelor de căluşari care vor încânta publicul caracalean pe parcursul celor trei zile de concurs sunt:

Vineri
5 iunie – ora 18:00 
Bulevardul ANTONIUS CARACALLA – Piața Primăriei (Restaurantul Caracal, Piața Agroalimentară, Blocul Turn, Platoul Administrativ)
Prima zi de concurs – Teatrul de Vară
 
Sambătă
6 iunie – ora 19:00
Bulevardul ANTONIUS CARACALLA – Piața Primăriei (Restaurantul Caracal, Piața Agroalimentară, Blocul Turn, Platoul Administrativ)
A doua zi de concurs – Teatrul de Vară
 
Duminică
7 iunie-ora 19:00 – Festivitatea de premiere – Teatrul de Vară

 

Totodată, creează oprotunitatea punerii în evidenţă a portului popular şi încurajează păstrarea şi transmiterea acestuia cât mai aproape de autentic precum şi a dezvoltării participării internaţionale prin invitarea şi promovarea unor valori imateriale a unor ansambluri similare, din alte ţări, incluse în patrimoniul UNESCO.

Organizatori: Autoritatea Naţională pentru Turism, Prmăria Municipiului Caracal prin Centrul Cultural Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.