Acasă Actualitate 12 mai. Primarul Ion Aliman, gazdă pentru ministrul Apărării, Mircea Duşa

12 mai. Primarul Ion Aliman, gazdă pentru ministrul Apărării, Mircea Duşa

333
După o vizită făcută la dispozitivul militar de la Feteşti, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a ajuns marţi, 12 mai 2015, la prânz, la Deveselu. Acesta a fost întâmpinat de primarul comunei, Ion Aliman. Ministrul a vizitat şcoala din comună – şantier în lucru. Aici, infrastructura instituţiei este în curs de reabilitare, pe lângă construirea unei noi grădiniţe. Ambele proiecte se realizează prin parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii, Comandamentul European şi Primăria Deveselu. Primarul din Deveselu, Ion Aliman este mai mult decât mulţumit, în condiţiile în care, în jur de 200 de elevi îşi desfăşoară, zilnic, studiu şi diverse activităţi curente.
Deveselu este o localitate în care se investeşte în continuu. Mai mult, pe agenda primarului Aliman se află şi proiectul de introducere a gazelor naturale, pe lângă celelalte investiţii publice, cum ar fi: apa şi canalizarea.
La toamnă, Baza Antirachetă va deveni operaţională
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a aflat la Deveselu pentru a verifica lucrările pe care partea românească le execută la Baza Militară din localitate. Acesta s-a întâlnit şi cu primarul comunei, Ion Aliman, alături de care au vizitat şcoala, care se află în proces de reabilitare şi noua grădiniţă, construcţie ce se va finaliza în această vară. Pe lângă faptul că se bucură de lucrările la cele două unităţi de învăţământ, ministru este mulţumit şi de stadiul lucrărilor la Baza Deveselu. 47 de milioane de lei urmează să cheltuiască Ministerul Apărării Naţionale, până în toamnă, pentru finalizarea lucrărilor de la cea mai cunoscută bază militară.
„Derulăm mai multe proiecte de modernizarea a unor baze aparţinând Ministerului Apărării Naţionale. Unul dintre proiectele mari este proiectul de la Deveselu, care urmează să se finalizeze în lunile următoare, iar Baza Antirachetă să devină operaţională. Am verificat stadiul lucrărilor care sunt în responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale. Lucrările sunt în grafic, sunt lucrări care se referă, în primul rând, la reamenajarea şi modernizarea pavilioanelor, realizarea elementelor de comandă-control, reţele de apă, canalizare, termoficare şi alte lucrări de amenajarea, respectiv aleile de acces, atât spre baza americană, cât şi spre baza românească, unitate care va asigura protecţia. Ministerul Apărării Naţionale, în prima etapă, aceasta până în septembrie, a planificat să cheltuiască 47 de milioane de lei din bugetul propriu. Din aceşti bani, s-au cheltuit deja 30 de milioane de lei. Urmează ca, în lunile care vin, să realizăm lucrările pe care le avem planificate în această perioadă, astfel încât, în toamnă, Baza să devină operaţională. Mă bucur că, în urma realizării Bazei de la Deveselu, a beneficiat şi comuna. Iată că partenerii noştri din Statele Unite au făcut şi investiţii în localitate, investiţii social-culturale, aşa cum este grădiniţa care urmează să fie dată în folosinţă, în perioada următoare, şi investiţia făcută la şcoală, aceea de modernizare a întregii clădiri prin lucrări de reabilitare, începând de la şarpantă şi continuând cu amenajarea spaţiilor interioare, modernizarea instalaţiilor sanitare, instalaţiilor de încălzire. Cred că locuitorii comunei sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în Deveselu, în ultimii doi, trei ani”, a declarat ministrul Duşa.
Parteneriat româno-american pentru învăţământul de la Deveselu
Deveselenii au înţeles că datorită prezenţei americanilor în comuna lor, şansele de dezvoltare a localităţii cresc nemăsurat. Printre primele investiţii a partenerilor de peste ocean s-a numărat reabilitarea sau construirea de noi edificii destinate educaţiei. Cei mai tineri locuitori ai comunei Deveselu vor învăţa într-un decor modern. În cadrul proiectului, unităţile de învăţământ din localitate vor fi dotate cu materiale didactice, cu cele necesare unei săli de sport şi cabinetelor şi laboratoarelor de informatică, fizică şi chimie şi se vor amenaja terenul de sport şi curea şcolii.
Şcoala Gimnazială din Deveselu, care are peste 200 de elevi, instituţie condusă de dascălul Ramona Urâtu, se află în pline lucrări de reabilitare şi modernizare. Lucrările în cauză se află în stadiu final, lucrându-se la partea exterioară a clădirii. Lângă şcoală, s-a construit o nouă grădiniţă, într-un parteneriat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. Lucrările au început în iulie 2014 şi se vor finalize în iulie, anul acesta, sau chiar mai devreme.
Grădiniţa, care va avea o capacitate de 85 de locuri, a fost proiectată să cuprindă săli în care copiii să-şi desfăşoare activităţile, sală de mese, băi cu toalete şi, conform reprezentantului firmei „Regat Construct Instal”, cea care execută lucrările la instituţie, americanii vin destul de des să vadă cum decurg lucrările şi dacă se respectă proiectul. Iar în ceea ce priveşte plata, americanii nu ştiu să fie datori.
Proiecte pentru Deveselu
Sosirea americanilor în localitate a ajutat foarte mult comuna şi să atragă mult mai rapid fonduri europene. Primarul comunei Ion Aliman, care vrea să fie cea mai bună gazdă pentru americani, are în agenda sa câteva proiecte care au ca scop dezvoltarea comunei pe care o gospodăreşte din anul 2012 şi confortul cetăţenilor localităţii. Vis-a-vis de şcoala din comună, se află Căminul Cultural. Acesta este implicat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, care a început pe 1 octombrie 2014 şi se va finaliza pe 1 iunie a.c. Valoarea totală a proiectului este de 107.000 lei din fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Va urma dotarea Căminului Cultural cu aparatura necesară activităţii socio-culturale. Pe lângă acest proiect, un proiect referitor la introducerea gazelor naturale, proiect ce trece de 2.000.000 de euro, fonduri ale primăriei localităţii. Comuna ar urma să fie racordată la staţia de distribuţie de la Caracal, iar pentru lucrările de introducere, deja şi-au arătat interesul trei firme.
„Încerc să îi conving pe cetăţeni că investiţiile le vor folosi lor şi nepoţilor lor. Le-am mai spus că valoarea proprietăţilor le creşte dacă au gaze trase. Mai mult decât atât, le-am tras branşamentul la apă până la jumătate de metru de proprietate” a spus Ion Aliman, primarul din Deveselu.
În comuna Deveselu, din 1.000 de gospodării, tot atâtea au depus cereri de racordare la reţeaua de apă şi canalizare. Un metru cub de apă, în localitate, costă trei lei. Ea este axtrasă din mai multe puţuri, aflate la adâncimi de 125 de metri şi, conform analizelor, este foarte bună şi sănătoasă.
Investitor ceh interesat zonă
Recent, primarul a discutat cu un afacerist ceh, care doreşte să deschidă în comună un atelier de prelucrare a fierului (folositor balustradelor, porţilor de fier, gardurilor etc) şi astfel să ofere 30 de locuri de muncă, ce se alătură celor aproximativ 70 din incinta bazei militare. După aceea, pe acelaşi teren, afaceristul ceh doreşte să construiască o pensiune şi un hotel, pe terenul de 1,8 hectare pe care vrea să-l achiziţioneze în curând. În ultimul an, în comună, numărul autorizaţiilor de construire s-a dublat sau chiar triplat de la începerea mandatului primarului Aliman. Preţul unui metru pătrat de teren intravilan este unul atractiv, preţ care atrage caracaleni ce doresc să-şi construiască o locuinţă.
Să-i dăm primarului ce i se cuvine!
Din afară, lucrurile de la Deveselu, privite de un neinițiat, par simple. Oamenilor din comună le-au pus americanii mână în cap. Însă, fără a minimaliza contribuția partenerului miliar, în dezvoltarea proiectelor locale, indiferent de susținerea financiară venită, meritul actualului primar nu trebuie redus. Aspirațiile Deveselului de a deveni o zonă atractivă se așează pe ansamblul împlinirilor edilitare, semnate și asumate de Ion Aliman, primarul venit acasă, acum vreo doi ani, pentru a răsplăti locul natal cu îndemânare, pricepere și buna sa credință în lucrul bine făcut….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.