Acasă Actualitate Adrian Tănase, aşa tânăr şi deja comandant al ISU Olt

Adrian Tănase, aşa tânăr şi deja comandant al ISU Olt

390

Adrian Tănase, noul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, a susţinut prima conferinţă de presă în calitate de comandant al instituţiei. Acesta a fost numit comandant în cadrul unei ceremonii fastuase, care a avut loc în faţa Prefecturii Olt, la mijlocul lunii aprilie a.c. La sediul ISU Olt, noul comandant şi-a prezentat o scurtă biografie şi proiectele pe care vrea să le demareze.

„Obiectivele pe care  mi le-am propus odată cu promovarea concursului pentru funcţia de isnpector-şef ar fi următoarele. în primul rând, modernizarea nivelului de pregătire al cadrelor inspectoratului, aş vrea să iniţiem un proiect astfel încât să avem în dotare un poligon de instrucţie. Un al obiectiv ar fi dotarea cu tehnicăde intervenţie. De asemenea, dotarea cu  simulatoare prin care putem verifica modul de pregătire şi reacţia cadrelor într-o abordare modernă”, a spus Tănase.

Conform spuselor acestuia, există în străinătate astfel de poligoane cu module de pregătire pe diverse tipuri de riscuri. Comandantul a mai spus că la sediul inspectoratului se află patru autospeciale de intervenţie, de stigere cu apă şi spumă, care necesită înlocuirea.

Un material amplu, în ediţia tipărită a Ziarului de Olt de vineri 8 mai 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here