Acasă Politic Dumitru Niculescu, supărat pe ţăranii care nu-şi muncesc pământul

Dumitru Niculescu, supărat pe ţăranii care nu-şi muncesc pământul

310

Într-o şedinţă recentă a Camerei Deputaţilor, alesul Colegiului 5, Dumitru Niculescu, a rostit, de la tribuna plenului, discursul „Dacă pomana de la stat ar dispărea, grădinile din sat s-ar cultiva!”. Realizat într-un stil literar aparte, specifil lui Ion Creangă. În declaraţia sa, deputatul aranjează un tablou al vremurilor noastre şi cu elementele principale ca:, bătrănii, crâşma din sat, câmpul şi altele. Acesta prezintă şi faptul că acel teren de pe câmp acum este „vândut unor italieni”. În aceeaşi declaraţie, Dumitru Niculescu îi „trage de urechi” pe ţăranii care, deşi sunt apţi de muncă, nu-şi muncesc pământul, dar preferă să trăiască din pensie sau un ajutor social şi-şi cumpără legume de la magazine.

„Trec săptămânal prin satele Oltului şi locuiesc în cel mai frumos dintre ele. Sunt din ce în ce mai triste, mai pustii. Lumea copilăriei mele, cea a «laptelui-gros», a pitulatei, a scăldatului în gârlă, a alergatului desculţ, prin colbul uliţelor, a lipsei de orice grijă, a copilăriei a dispărut. Văd la distanţe de kilometri întregi, la poartă, câte o bătrână sprijinită în baston. Nu mai sunt liniile de cărămidă albă pe stradă pentru tenisul de câmp cu palete confecţionate din blană, nimeni nu se mai joacă «Ţară, ţară, vrem ostaşi». Ruinele şi pustietatea stăpânesc azi locul. Satul se mai dezmorţeşte o dată pe lună, când poştaşul vine cu pensia.

Se aud porţi trântite, şoseaua se aglomerează. Pe lângă şanţuri, unul câte unul, sau în grupuri mici, de câte doi-trei, oamenii se îndreaptă toţi spre acelaşi loc: crâşma din sat. Aici se opreşte, strategic, cu traista plină cu bani şi hârtii şi poştaşul. Astfel, datornicii nu vor putea să se sustragă de la achitarea dărilor către birtul în care are loc împărţeala. Împărţeala pensiilor nu ţine mult… odată pensia luată, trebuie să vină şi ajutoarele sociale. Aşa că, «una mică», după, încă una… Între timp, se aude un vaiet înăbuşit. E pământul! Plânge… Sufocat de buruienile mari, cât gardul. Agricultura cică n-ar mai fi la modă.

Şi mă trezesc că am din nou 12-13 ani, când urcam câte 15-20 de băieţi şi flăcăi vânjoşi în remorcă şi plecam la câmp. Ne întorceam la apus, când ziua se îngâna cu noaptea. Singura pauză era cea de masă, pe un ştergar aşezat jos, pe pământ. În rest muncă….! Acum, terenurile au fost vândute unor italieni, pe nişte sume de nimic. «Dă-l încolo de teren, că şi aşa era o grijă în plus.»

Se spune că la oraş le cumperi pe toate, la ţară ai în curte tot ce-ţi trebuie. Nu este aşa! Sătenii noştri cumpără ouă, lapte, carne, untură, făină sau alte produse. Mi-e greu să înţeleg cum e posibil să locuieşti la sat, să trăieşti numai din pensie sau din ajutorul social, să fii apt de muncă şi să-ţi dai pensia pe produse pe care ţi le-ai putea procura din propria gospodărie. Mă revolt şi îi găsesc vinovaţi. Şi totuşi… vinovaţi pentru că li se dă?! Dacă pomana de la stat ar dispărea, grădinile din sat s-ar cultiva. Să fie adoptarea soluţiei atât de grea?!

1 COMENTARIU

  1. Un manifest pentru normalitate democratică şi instituţională în România „Monarhia este un sistem de guvernământ în care puterea este exercitată pentru binele tuturor.” (Aristotel, filosof grec) „Monarhia parlamentară îndeplineşte un rol pe care niciun preşedinte ales nu-l poate îndeplini niciodată. Ea limitează formal setea de putere a politicienilor, deoarece prin ea funcţia supremă în stat este ocupată odată pentru totdeauna.” (Max Weber, economist german) „Publicul a ajuns să accepte ideea că monarhia este cea mai bună formă a autorităţii constituţionale şi un mod bun de a păstra ţara unită, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare.” (Tony Blair, premier britanic) La 30 decembrie 1947 România a început un proces de transformare continuă prin degradare statală şi instituţională. Într-o singură zi, printr-un act semnat sub presiunea şantajului, statul român a pierdut ultimul simbol al identităţii şi democraţiei, devenind o colonie stalinistă. În 1947 statul român a pierdut mai mult decât un rege. A pierdut prestigiu, credibilitate internaţională, demnitate, loialitate şi simţ al răspunderii – calităţi care au fost inaugurate în practica politică autohtonă începând cu 1866, anul devenirii noastre ca naţiune. Statalitatea şi regimul democratic-constituţional au fost suprimate, istoria cenzurată şi mitizată iar valorile răsturnate. Cei aproape 50 de ani de comunism au modificat radical România, de la mentalitatea civică, la aspectul fizic al comunităţilor urbane şi rurale, depărtându-ne astfel de Europa şi apropiindu-ne tot mai mult de un model statal sovietic, total nereprezentativ pentru societatea românească. În decembrie 1989 românii au repudiat regimul comunist şi şi-au recâştigat democraţia şi libertatea, dar nu şi-au recăpătat identitatea, valorile şi simbolurile statale. Din orgoliu şi interes personal, noua elită politică a preferat să nu repare erorile trecutului şi să nu reaşeze statul român pe făgaşul său natural. După mai bine de 60 de ani de pribegie republicană, România este astăzi o ţară cu o reputaţie slabă pe plan internaţional, cu instituţii neconsolidate, cu reprezentanţi puţin sau deloc sensibili la năzuinţele şi problemele societăţii, cu o tânără elită intelectuală care îşi caută destinul în străinătate. Considerând că România nu este o întreprindere privată care se conduce după bunul plac al oamenilor politici şi încrezători în reafirmarea demnităţii şi prestigiului demult pierdute, relansăm prin acest manifest ideea discuţiei publice privind restauraţia monarhiei constituţionale. Acesta nu este un manifest pentru a elogia trecutul, ci un manifest argumentat pentru o construcţie temeinică a viitorului ţării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here