Acasă Editorial Iohannis, un altfel de Emil Constantinescu

Iohannis, un altfel de Emil Constantinescu

111
L-am votat cu amândouă mâinile, fără nici un fel de instinct de conservare. Când Ponta avea zece procente în față, după primul tur, Ziarul de Olt și-a asumat o ediție specială, într-un tiraj cam cât scoate toată presa printată de la Olt într-un an de zile. Și, mai mult decât atât, fără a fi făcut din asta o afacere. Doar din convingere, doar pentru a fi împotriva lui Victor Ponta și a apariției unui sistem totalitar, închis în cerc…
 
Sincer, nu-mi pare rău. Și chiar dacă ar fi așa, nu folosește nimănui. Însă, după aproape cinci luni, Klaus Iohannis nu prea are treabă, în mandatul său de președinte al României, cu românii. Doar face concurență cu Bogdan Aurescu pe postul de ministru de Externe. Când nu e titularul postului penibil, e Iohannis, singurul șef de stat cu nevasta la summit-uri europene, pe teme care nu țin românilor de foame. Mai mult, cetățeanul de la Cotroceni a intrat în jocul perfid al lui Porosenko de la Kiev și dă cu pietre pe casa țarului de la Kremlin. Până s-o enerva Putin…
Altfel, în plan intern, individul e zero. Românii vroiau altceva decât o recepție cu nevasta actorului Duda, fata unuia Mihai de… România. Asta, în ziua când Șova și prietenii lui au făcut pipi pe Constituție, Senat și pe statul de drept. La jet încrucișat. Replica președintelui de pe Facebook e parodie. Iar Băsescu are dreptate. Putea să se opună la Teodorovici, ministru de Finanțe. Măcar așa, de amorul artei. Însă, Klaus Iohannis are un model. Nu v-ați prins: Emil Constantinescu. Cel pe care istoria l-a trimis repede acasă.
Până la urmă, îmi asum să fiu pedepsit. Mi-e dor de Traian Băsescu. Și, știți ce? În plus, încep să-l reconsider pe Ion Iliescu. Chiar dacă nu l-am votat niciodată. Nici pe el și nici pe Ponta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.