Acasă Actualitate Exploziv la Primăria Slatina. Urmează confirmarea oficială!

Exploziv la Primăria Slatina. Urmează confirmarea oficială!

143
Informație venită pe surse, verificată și destul de plauzibilă: sub iminenta apariție a ordinului de suspendare din funcție a primarului ales al municipiului Slatina, Minel Prina, arestat la domiciliu, inculpat într-o cauză în care acesta este cercetat de DNA: Slatina va fi condusă, pentru prima dată, de o femeie. Atribuțiunile de primar interimar vor fi preluate de actualul viceprimar conservator, Mihaela Stana.
 
La origini, aceasta a fost jurnalist la Gazeta Oltului, ulterior purtător de cuvânt al fostului edil, Gheorghe Păunescu, iar după ce s-a implicat în favoarea acestuia, administrația Vâlcov a decis să o promoveze. Obicei continuat și de primarul Minel Prina…
Slătineancă, om care stă la casă, Mihaela Stana e vecină de stradă cu alți foști viceprimari: Valeriu Matei (implicat în scandalul cu Bercea Mondial, atunci când un nepot al „ilustului” interlop a vrut să-l calce cu mașina) și Gabriel Diaconu (aflat la câteva zile de libertate, în urma condamnării sale într-o cauză penală fără prejudiciu). Mai mult, locuința viceprimarului Stana e la o aruncătură de băț de cel mai cunoscut cimitir din România: Strehareți, în curând o atracție turistică, recomandată căutătorilor de comori, unde, deja, primii vizitatori au venit de la București, în grup organizat, la sfârșitul săptămânii trecute.
În decursul timpului, Mihaela Stana s-a remarcat prin ținute vestimentare excentrice: când vaporoase din cale afară, când decoltate, în ansamblu atipice pentru femeia „office”…

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.