Acasă Politic Timbrul cultural nu-i dă bătăi de cap lui Gigel Ştirbu. Proiectul de...

Timbrul cultural nu-i dă bătăi de cap lui Gigel Ştirbu. Proiectul de lege este perfectibil

120
DISTRIBUIȚI

„Cultura românească, deşi este copilul inteligent şi talentat al familiei, a fost trimis la colţul străzii, să se descurce” (din Expunerea de motive a proiectului legislativ 583/2014, privind taxa de timbru cultural).

La finele anului trecut, iniţiativa a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, iar pe 3 februarie a primit aviz favorabil de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Controversatul proiect de lege, dacă ar fi promulgat, ar înlocui Legea 35/1994, referitoare la timbrele literere, cinematografice, teatrale, muzicale, folclorice şi ale artelor plastice. În proiectul de lege, dezbătut public la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, prezidată de deputatul Gigel Ştirbu, care se află printre co-semnatarii documentului, se precizează că se aplică timbru cultural oricărui suport fizic sau virtual conţinând reproduceri de carte beletristică, oricărui suport conţinând înregistrări sonore sau audiovizuale, oricărui obiect de artă plastică.

Timbrul cultural se găseşte în următoarele forme: timbru literar, în valoare de un leu, pentru fiecare suport care conţine reproduceri de carte beletristică; timblul cinematografic, în valoare de 2% din preţul unui bilet de la intrare, precum şi pentru fiecare suport cu înregistrări cu opere cinematografice; timbrul teatral, în valoare de 5% din preţul fiecărui bilet de intrare la spectacol şi 2% din preţul fiecărui suport care conţine opere teatrale; timblul muzical, în valoare de 5% din preţul unui bilet la concert şi 25 din valoarea fiecărui suport care conţine înregistrări muzicale, în afară de cele folclorice; timbrul folcloric, în valoare de 5% din preţul unui bilet de intrare la spectacol şi 2 % din preţul fiecărui exemplar de suport conţinând înregistrări cu opere folclorice; timbrul artelor plastice, în valoare de 0,5% din preţul de vânzare al operei de artă sau din valoarea de executare de lucrări de artă, 5% din preţul unui bilet de intrare la spectacol, 2% din preţul fiecărui exemplar de suport conţinând opere de artă plastică, 1% din preţul fiecărui exemplar de suport conţinând reproduceri cu opere de artă plastică.

Urmare a discuţiilor avute, punctul de vedere al preşedintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Gigel Ştirbu, vine să clarficie situaţia, prin faptul că orice iniţiativă este perfectibilă:

„În urma discuţiei de astăzi, s-a degajat ideea, împreună cu reprezentanţii editurilor, cu reprezentanţii producătorilor de fonograme, împreună cu reprezentanţii asociaţiei organizatorilor de spectacole, iniţiativa este, să zicem, perfectibilă, ca orice lege şi că, în cursul acestei sesiuni legislative, împreuă cu domniile-lor, să luăm în calcul şi punctele de vedere pe care astăzi le-au depus la comisie. Sunt foarte multe imperfecţiuni tehnice la proiect. Este vorba de cuantumul timbrului cultural, care s-ar fi mărit din punctul domniilor lor de vedere la o sumă foarte mare, greu de suportat de domniile lor. Vă reamintesc că există timbrul cultural la ora actuală, legiferat prin Legea 35/1994, dar era la un cuantum mult mai mic decât cel care s-ar fi regăsit în această iniţiativă“, a declarat Ştirbu.

Guvernul României, prin punctul său de vedere, este de acord cu acest proiect legislativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here