Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

64
O bilă neagră pentru doamna Man

Aflată într-o plină campanie de promovare, pe persoană fizică, inspectorul şcolar general al învăţământului oltean uită esenţialul. Deşi, din capul locului, trebuie spus că nu toate relele sistemului se produc din vina Feliciei Man. Vineri, 13 februarie 2015, într-o şcoală din Vădăstriţa, un elev de 12 ani ajunge să fie adus de urgenţă la Spitalul din Slatina, după ce a luat bătaie de la un coleg de şcoală mai mare. Deşi replica directorului unităţii de învăţământ, lansată în spaţiul public, sună a muşamalizare, situaţia ar trebui să îndemne la reacţii promte în timpi utili. Din păcate, arbitrul acestei situaţii, Inspectoratul Şcolar Olt, nu a avut nici o poziţie publică faţă de cafteala de la Vădăstriţa. În dreptul acestei situaţii, se poate reţine bila neagră, cadou pentru inspectorul-şef, cuvenit pentru lipsa de implicare într-o situaţie unde nu se admit întârzieri. Altfel, şcoala Oltului îşi vede liniştită de treabă, dar situaţii de acest gen sunt excepţii cuvenit a fi tratate cu toată seriozitatea. Pentru a nu se mai întâmpla pe viitor.

La şcoală, de la ora 9.00!

Edilul Slatinei întreabă lumea pe facebook, într-un chestionar ad-hoc, primit cu reacţii cât cuprinde. Acesta vrea să afle ce spune poporul despre o eventuală ora 9.00 de început a activităţilor şcolare în unităţile de profil din Slatina. Evident, cei mici, rezidenţi în Slatina, sunt de acord. Niciodată nu e rea o oră de somn în plus, în condiţiile în care o parte dintre copii, adolescenţi lucrează noaptea în schimbul de veghe pe facebook, twitter şi alte lucruri de acest gen, conectate la internet. Mai mult, s-ar rezolva şi problema vârfului de trafic rutier de dimineaţa, atunci când toată lumea fuge în toate părţile. Însă, în Slatina mai învaţă şi copii navetişti, veniţi din satele limitrofe municipiului. Să-i ţii pe aceştia în autogară sau în curtea şcolii, în timpii morţi, e prea mult. Poate mai mult decât ora aia de somn în plus pentru orăşenii de zi cu zi. Altfel, o dezbatere interesantă, cu opinii de la caz la caz.

Ofialii de la Transilvania Slatina pot răsufla uşuraţi. La Raiffeisen Oradea, deranjul e mai mare…

După scandalul monstu, în care a fost târâtă Banca Transilvania de la Slatina, acolo unde lăcomia unui fost angajat, asociată cu incompetenţa echipei de conducere a dus la un prejudiciu estimat de patru sute de mii de lei, o altă unitate bancară românească – Raiffeisen, dintr-un alt colţ al ţării, e vedetă pe aceeaşi temă dată. Aici, o angajată a băgat mâna în conturile clienţilor de unde a sustras, potrivit unei anchete preliminare, doar de la un singur potenţial creditor, aproape o sută de mii de lei. Scenariul a fost la fel ca la Slatina: balamuc cât cuprinde, declaraţii evazive din partea băncii, iar angajatul unităţii bancare a fost… demisionat. În tot acest timp, încrederea românilor în seriozitatea băncilor e pe cale să depăşească cotele atinse de politicieni. Mai poate, oare, cineva să fie sigur de agoniseala sa depusă pe mâna unor instituţii cu pretenţii, dar, în care lucrează oameni amatori de venituri rapide şi ilicite în acelaşi timp?

FC Olt a învins pe… FC Olt. După un meci greu

Slătinenii de la FC Olt aşteaptă cu încredere returul campionatului. Cu inventivitate şi modele noi de pregătire a cantonamentului. În lipsa unor adversari pentru partidele amicale, antrenorul Dan Oprescu a găsit un alt mod de lucru: jocuri de pregătire cu lotul divizionar împărţit în două. În urma unui astfel de meci, o echipă de la FC Olt a câştigat împotriva alteia, cu 5-3. Important e că s-au marcat opt goluri, toate de slătineni. Probabil, în ambele echipe folosite în acest test au intrat prea mulţi atacanţi şi prea puţini fundaşi de meserie. Oricum, finalul de sezon de pregătire va aduce şi două întâlniri, cât de cât pe bune, cu cei de la Filiaşi şi cei de la Titu, unde nu va fi nevoie neapărat să marcheze toţi cei din amicalul de acum câteva zile. Primele rezultate aşteptate vor fi în retur.

O ultimă ţigară. Stinsă de pompieri

Un echipaj al pompierilor olteni a avut o misiune dificilă în afara judeţului Olt. Mai precis, la sfârşitul săptămânii trecute, echipa de intervenţie s-a deplasat în judeţul Dolj, în comuna Dioşti, unde a trebuit să intervină la gospodăria unui localnic. Aici, flăcări mari, fum mult la acoperiş şi la dormitorul unde se afla titularul imobilului. După două ore de intervenţie, focarul a fost limitat, iar în urma operaţiunii a fost descoperit un bărbat decedat. Potrivit comunicatului oficial al ISU, cel mai probabil, incendiul şi decesul victimei au o cauză comună. O ţigară aprinsă, uitată de fumătorul pasionat, arată încă odată că cei care postează pe pachetele de ţigări mesaje împotriva acestui viciu au dreptate. Deşi, chestiunea cu dreptatea e parţială. Pe nici un pachet de ţigări nu apare postată o casă cuprinsă de incendiu, unde titularul ultimului fum e cucerit de cele mai înalte temperaturi ale combustiei dezlănţuite.

Fotbal liberal la Piatra-Olt

Duminică, după-amiaza, nişte tineri fotbalişti amatori din Slatina, Scorniceşti, Rusăneşti şi Piatra-Olt şi-au dat întâlnire în sala de sport a liceului din Piatra-Olt. Aici, prima minune: edilul localităţii, primarul Tudor Udrescu, nu le-a interzis accesul în sală, aşa cum fac unii primari ai puterii, atunci când interacţionează cu opoziţia. A doua minune: întâlnirea de pe terenul de joc a fost una pur sportivă, iar cei din tribună nu au scandat nimic politic la adresa jucătorilor sau  adversarilor acestora. S-a jucat fiecare cu fiecare, s-a pus suflet în meci, iar idolul galeriei fetelor din tribune, Robi, băiatul lui Moisescu de la Scorniceşti, a fost ghinionistul competiţiei. De câteva ori, după mingi muncite, a „reuşit” să rateze singur, faţă în faţă cu portarul advers. Altfel, competiţia de la Piatra-Olt a fost o reuşită a unei după-amieze de duminică. Atunci când majoritatea sportivilor, fie fac un somn bun de sfârşit de săptămână, fie driblează cu încredere printre sticlele de bere…

Furt la Inspectoratul Şcolar Olt. Autorul trebuie lăsat în pace…
Inspectoratul Şcolar Olt a lăsat să se înţeleagă în spaţiul public că ar fi autorul unei campanii antidrog a traficului şi consumului de doguri, îndeosebi,  în intituţiile de învăţământ. În fapt, acţiunea respectivă este iniţiată de Prefectura Olt, iar în cadrul ei, până acum, ISJ Olt nu a făcut decât să încurce un calendar prestabilit, decis de comun acord de toate părţile implicate. Povestea asta este, mai degrabă, o adaptare a vestitei fabule „Musca la arat”, scrisă de Alecu Donici cu mult înainte să apară problemele de imagine şi de relaţionare corectă ale instituţiei coordonatoare din şcoala Oltului de Jos. Însă, în acest caz, este scuzabilă atitudinea ISJ Olt, în condiţiile în care, până acum, în ceea ce înseamnă combaterea fenomenelor antisociale din şcoli nu s-a făcut nimic vizibil. În rest, de aici încolo, cel mai probabil va fi folosit apelul la 112, acolo unde pot suna unele autorităţile când văd o faptă antisocială.
 
Primarul de la Scorniceşti, proceduri de final de mandat

După ce, în toamna lui 2014, Cătălin Davidescu a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, procedurile au intrat în linie dreaptă. Insittuţia de la Bucureşti având în dreptul ei sentinţa instanţei de la Înalta Curte, cere Prefecturii Olt încetarea mandatului edilului din Scorniceşti. Chiar şi aşa, împotriva ordinului emis de prefect, „beneficiarul” va putea ataca în instanţă o presupusă nelegalitate a documentului semnat de prefectul Silviu Neacşu. Mai departe, va urma un proces de cel puţin o jumătate de an, cu judecată la fond şi în apel, iar plecarea lui Davidescu din primărie se va produce, cel mai probabil, spre toamnă. Situaţie când nu mai e timp să fie organizate alegeri parţiale anticipate. Aproape ca sigur, atribuţiile de primar interimar ar putea să fie preluate de viceprimarul Ion Prioteasa, socrul  ministrului de azi al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Însă, acesta nu va fi şi sigur candidatul PSD-ului la Primăria Scorniceşti în 2016…

Unde candidează Rădiţa Piroşca?

Directorul lăsat moştenire de Emil Moţ peste DGASPC Olt (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt) e Rădiţa Piroşca. Femeie tânără, cu iniţiativă, băgăcioasă în fel şi fel de proiecte, care mai de care. Ultima dată, de ziua îndrăgostiţilor, aceasta a provocat un parteneriat între elevii de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” şi asistaţii din sistemul public. Elevii de pe cele două poziţii au lansat, de pe esplanada din Slatina, în spaţiu şi timp, trediţionalele lampioane… chinezeşti. Acţiunea e una reuşită până la urmă, chiar dacă, nici ziua îndrăgostiţilor şi nici lampioanele nu au nimic în comun cu tradiţia specific românească. Altfel, de la un timp încoace, cei mai preocupaţi elevi din Slatina sunt, de departe, cei de la Minulescu. Explicaţii pot fi multiple, însă, pe tema asta, altădată, cu altă ocazie. Poate, după sărbătoarea tradiţională de Dragobete, atunci când, cine ştie ce mai gândeşte şi unde mai acţionează Rădiţa Piroşca de la DGASPC Olt. O femeie foarte preocupată de acţiuni publice în care, important este să îi apară numele şi chiar o fotografie.

Pledează vinovată pentru două vieţi luate. Scapă cu suspendare

La aproape un an de la tragedia petrecută pe malul Oltului, atunci când o tânără fără permis, lăsată să conducă maşina prietenului, a plonjat în Olt, iar în urma evenimentului, prietenul ei şi un alt amic al acestora au murit înecaţi, la Judecătoria Slatina a început procesul. O cauză, la prima vedere complexă, care va fi rezolvată, cel mai probabil, după câteva termene. Asta, pentru că autoarea accidentului pledează vinovată. Poziţie de pe care, conform noilor coduri, poate să obţină şi o pedeapsă de închisoare, în regim de suspendare. În dreptul ei se reţin şi nişte circumstanţe atenuante, iar lipsa recidivei va conduce spre această soluţie de compromis. Sau, cine ştie… Mai mult, indiferent de cum se va pronunţa instanţa, vieţile celor doi tineri, pierdute în râul Olt, pe o nesăbuinţă comună, nu vor mai putea fi recuperate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.