Acasă Actualitate Băse, unde eşti? Bate-mă, de vrei, dar vino să mă iei!

Băse, unde eşti? Bate-mă, de vrei, dar vino să mă iei!

329
Nu credeam să ajung la momentul acela în care actorii negativi ai adolescenţei mele târzii să fie aduşi la DNA. Cu siguranţă acest episod, 2015, al serialului schimbării clasei politice (cu forţa) va fi cel mai spumos, aşa cum se dovedeşte a fi încă din promo. E că în „Glasul pământului”, care îl macină pe Ion al lui Glanetaşu. Personajele sunt zdravăn pedepsite, dar dacă am urmărit sau am fost parte din acest serial, însăşi setea de putere, de bani, de „pământ” îi duce pe actanţi la „pieire”. E o adevărată epopee a „victimelor politice”. Doar că, aşa cum Ghilgameş îşi găsise adversar de seamă, pe Enkidu, aşa şi „jupânii” noştri şi-au găsit naş. Contrar firului epopeii, în serialul DNA, „naşii şi finii” anchetelor nu se împrietenesc, ci, cel mult, se ajută unii pe alţii, secvenţial, până când se plăsmuieşte condamnarea. Cum ar spune o sintagma BUNĂ pentru serialul DNA România: „Din floare-n floare, până la o preacinstită condamnare”. Şi toate astea pentru că zeii au îmbătrânit, au devenit bunici şi străbunici şi iată că într-un final, „s-a rupt căruţă-n drum”. Acum e fiecare pentru el.
„Dar Justiţia pentru cine trage clopotele, nene?”
Eh!dragii moşului, asta vom afla, poate, când vom ajunge şi noi bunici…
Până atunci, ne uităm la serialul ăsta. Luăm cu popcorn. Mai un Şeres, mai un Videanu, mai un Ariton. Vorba aceea: „Cu BAC sau fără BAC, Justiţia acelaşi gust are!”. E bună s-o pui pe rană. Dacă trăieşti cu „Au!” şi „N-am!” e mâna moiseană. Îmi aduc aminte de „ministresa” blondă împărţind pantofi cu toc cui sinistraţilor şi ciocolată de dincolo de geamul unui Touareg. Asta-i una dintre imaginile tinereţii mele. Asta e normalitatea de care am fost deposedat când m-am născut în România şi pe care am regăsit-o zilele astea. Mi-a adus-o DNA-ul înapoi. După 25 de ani.
Şi pentru că unii mi-au aruncat în faţă atât de mult acel blestemat „Dacă poate!”, iată că a venit timpul să le spun şi eu „La Mulţi Ani!”. E momentul în care putem să atingem semi-zeii ăştia. Îi pipăim şi-s plini de aer. Umflaţi că nişte broaşte râioase au fost tot timpul, doar că noi, ăştia din faţă cortinei, le vedeam doar strălucirea coroanei de pe cap, fără să ştim că e suflată şi aia. „Ce miniştri avem! Ce preşedinte, dom’le!” Şi căscăm gura la ei în timp ce ei ne dresau leii din portofel.
Şi s-a cam dus totul. Uzine, resurse, milioane de rude am pierdut. Ne-au lăsat pentagenarii doar speranţa că există viaţă după viaţă. Bună şi aia, la o adică, decât nimic…Dar dacă mai e ceva rămas, cu siguranţă e cu taxa. Trist e că în toţi anii ăştia ne cam trăgea curentul pe la cap. Noi tot ziceam că nu-i minciună, ei ne spuneau că e normal. Acum ce să mai facem cu dreptatea? Ce să mai spunem? Era curent, era furtună şi o simţeam toţi în ceafă. Astăzi o simt ei printre zăbrele.
După toate secvenţele episodului asta au început să răsară florile. Ghioceii politici împing catafalcul vechii clase politice. Ingineri, avocaţi, comandanţi, profesori universitari îşi văd umbră politică cum moare. Gigeii şi Ioneii politicii moderne abia aşteaptă „marea trecere”. Se gândesc deja cum să facă să ne ia banii legal. Ce au greşit înaintaşii? Ce n-au avut la dispoziţie şi au cei de acum? Şi de ce ai nevoie să deturnezi nişte milioane, miliarde, protocoale şi plocoane fără să te ia DNA-ul…
Ce va rămâne la ei şi ce va merge la prostime? Câţi corupţi/mp ne mai acceptă U.E.?
Cert e că şpagă s-a dat cu viteză. E cea mai dezvoltată infrastructură a ţării. Asta da Masterplan…Economia aia care duduia era economia neagră. Economia şpăgilor, a pilelor, a BAC-ului luat după contestaţia eminesciană. Din toate astea, noi nu rămânem nici cu duduia.
Oare „România lucrului bine făcut” înseamnă că toţi ăştia se vor mută cu domiciliul la Zuchthaus ? Ar fi cam mulţi, zic. Dar ar mai fi şi nişte fabrici de reconstruit, nişte mine de re-exploatat, nişte canale de decolmatat. Ar fi ceva de muncă în România asta normală.
Esenţă viitorului nostru stă în serialul asta DNA. Pun pariu că banii nici nu-i vom vedea, nici nu-i vom miroşi. Şi de săpat gropi, ni le vom sapă tot singuri. Pentru că, până la urmă, orice spectacol are preţul lui. Câştigat ridendo mores. Vae Victis. Restul, rămâne cum am stabilit…
prof. LaurenţiuPătraşcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here