Acasă Actualitate Salvarea are prioritate. Campanie de conştientizare pentru participanţii din trafic, derulată de...

Salvarea are prioritate. Campanie de conştientizare pentru participanţii din trafic, derulată de Poliţia Rutieră şi Serviciul de Ambulanţă Olt

308

Serviciul de Poliţie Rutieră şi Serviciul de Ambulanţă ale judeţului Olt, au demarat, miercuri 28 ianuarie a.c., în municipiul Slatina, un „test” prin care au trecut participanţii la trafic din zona „Policlinicii vechi”, de acolo de unde pleacă ambulanţele, de la intersecţia de la CEC, de la intrarea la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Olt, de pe Vintilă Vodă şi din zona sensului giratoriu de la Steaua Roşie. Prin acţiunea coordonată de şeful Poliţiei Rutiere Olt, instituţia amintită şi Serviciul de Ambulanţă Olt au vrut să verifice cât de „educaţi” sunt şoferii şi care lasă cale liberă salvărilor aflate în misiune. Acest demers nu a fost greu şi a decurs conform traseului prestabilit. Acţiunea nu a făcut multe „victime” printre şoferi, aceştia fiind informaţi de importanţa eliberării benzii de circulaţie în favoarea ambulanţelor.

Poliţiştii au constatat că slătinenii au înţeles importanţa autovehicul, care are menirea de a ajuta la salvarea de vieţi, şi au eliberat, atât cât s-a putut, banda pe care circulau.

Săptămâna viitoare, a declarat Ilie Roşu, comisar-şef în cadrul Poliţiei Rutiere Olt, o astfel de acţiune va fi realizată cu maşinile pompierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.