Acasă Interviu Interviu cu Gabriel Nicolescu, membru în Biroul Judeţean al PNL Olt

Interviu cu Gabriel Nicolescu, membru în Biroul Judeţean al PNL Olt

530

„Este imposibil să nu observi că Oltul, după 25 de ani de mesaje de stânga, a rămas printre cele mai sărace judeţe din ţară. Motivul? A crezut în vorbele politice şi populiste ale reprezentanţilor PSD”

Ziarul de Olt continuă demersul de a promova oameni noi, care au ceva de spus despre mersul cetăţii. Gabriel Nicolescu, un tânăr care s-a hotărât să nu mai stea pe margine, de unde să critice ce fac combatanţii din arena politică. Primul său interviu e la noi. Vorbeşte dezarmant de sincer despre cum ar trebui să fie ceea ce e, fie prost, fie nu e deloc. Gândeşte corect, neatins de virusul politicianului grăbit să ajungă la funcţie. Tocmai prin ceea ce recunoaşte deschis, lipsa de experienţă, e cu mult deasupra celor care cred că le ştiu pe toate.
Un interviu bun de citit, rând cu rând. De cei care se consideră atotştiutori, dar şi de cei care au teamă de o implicare reală în România lor…
 
 
– Aţi intrat recent în politică, ce v-a determinat să faceţi acest pas?
Este adevărat că am ales de curând să fac politică într-un cadru organizat. Modul în care s-a făcut politică până acum în România a fost factorul determinant al stării de nemulţumire în rândul populaţiei şi cred că aportul unor politicieni noi ar putea contribui la schimbare de optică în ce priveşte aşteptările electoratului în viitoarele confruntări. Am făcut acest pas și pentru că am înţeles că votul meu capătă o altă greutate atunci când sunt angajat într-o organizație politică.
 
– De ce aţi ales PNL?
Am fost întotdeauna apropiat doctrinei şi ideologiei de dreapta. Să nu uităm că este vorba despre un partid istoric, iar PNL este urmaşul politici Brătienilor. Am avut încredere încă din zorii democraţiei postdecembriste în proiectele şi oamenii care au reprezentat acest partid după 1989 – Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus, Klaus Iohannis. Aşa că, firesc, am mers spre echipa PNL de la Olt.
 
 
– Mulţi oameni stau pe margine şi critică ceea ce se întâmplă în spaţiul public, deciziile politicienilor. Ce le spuneţi celor în cauză?
Ca şi într-un meci de fotbal, sugestiile spectatorilor nu sunt auzite în teren de către participanţii activi la joc. Spre deosebire de un meci de fotbal însă, toţi oamenii valoroşi şi dornici să se alăture unui proiect politic îşi au locul într-o organizaţie. Pe această cale fac un apel către toţi aceştia să aibă curajul să vină să-şi facă auzită vocea politică. Ideile şi proiectele celor care ni se alătură vor fi sunt dezbătute, analizate şi pot deveni opţiuni. Cu certitudine PNL, incluzînd aici şi filiala Olt, oferă cu prisosinţă condiţiile democratice pentru ascensiune politică destinată cetăţeanului.
 
 
– Victoria lui Klaus Iohannis ar trebui să reseteze sistemul politic românesc. Deocamdată, românii văd o coabitare între Iohannis şi Ponta. Ce-i de zis?
Cred sincer că victoria lui Klaus Iohannis va reseta sistemul politic într-un timp mult mai scurt decât ne-am fi imaginat. Privind „coabitarea”despre care dumneavoastră vorbiţi, pot spune că este un raport instituţional de lucru, normal şi echilibrat, între cele două instituţii, Preşedinţie şi Guvern, raportul fiind evident iniţiat de către şeful statului. Acest lucru a determinat şi cota de încredere pe care Klaus Iohannis o are în acest moment. Nu poţi bloca obiective de interes naţional doar din cauza unor orgolii personale. Acest lucru s-a întâmplat, din păcate, în ultimii ani şi cei care au avut cel mai mult de suferit au fost cetăţenii.
 
– Agenda omului politic nu-i de fiecare dată cea a cetăţeanului. Unde se produce ruptura între cele două?
Tradiţional, empatia omului politic cu cetăţenii atinge cote maxime doar în momentul campaniilor electorale, iar între acestea, nu putem vorbi nici măcar de comunicare, darămite de empatie. Fractura, din punctul meu de vedere, se produce în momentul în care omul politic are ca priorităţi interesele proprii şi cele ale partidelor, depărtându-se total de cetăţeni. De situaţia creată nu se face vinovat doar omul politic, ci şi cetăţeanul care se complace în ideea că nu ar avea ce să facă. La îndemâna lui stă arma cea mai eficientă – votul. Votul, însă, nu ar trebui acordat galeţilor, micilor, uleiului şi zahărului la pungă. Votul ar trebui acordat, în urma unei informări şi a unei analize serioase, aceluia care a demonstrat că îşi merită sufragiile populaţiei.
 
 
– În Slatina, liberalismul este o stare de continuă aşteptare. Unde trebuie făcut ceva pentru a-i atrage pe locuitorii municipiului spre partidul din care face parte?
Pot spune că până acum ceva timp, într-adevăr liberalismul nu a reprezentat o opţiune la nivelul Slatinei. În ultima perioadă de timp, se pare că PNL la nivel de Slatina începe să fie construit pentru performanţă, acest lucru fiind evidenţiat de rezultatele obţinute la ultimele alegeri. Vă asigur că PNL reprezintă şi va reprezenta, din ce în ce mai vizibil, o alternativă serioasă la ceilalţi actori prezenţi pe scena politică din Slatina.
 
 
– La nivelul judeţului Olt, vă luptaţi cu un PSD articulat în tot şi toate. Sunt oltenii capabili să recepteze un mesaj de dreapta?
Într-adevăr este o luptă cu un partid şi cu oamenii unui partid-stat. Din punctul meu de vedere, lupta ar trebui să fie o dezbatere de proiecte şi idei, electoratul să fie bine informat de către oamenii politici, astfel încât cetăţeanul să fie în cunoştinţă de cauză în mementul votului. Oltenii ar trebui, prin natura lucrurilor, să recepteze un mesaj de dreapta. Este imposibil să nu observi că Oltul, după 25 de ani de mesaje de stânga, a rămas printre cele mai sărace judeţe din ţară. Motivul? A crezut în vorbele politice şi populiste ale reprezentanţilor PSD. Sunt convins că în 2016 oltenii vor acorda o mai mare atenţie proiectelor PNL-ului.
 
 
– Credeţi în România lucrului bine făcut?
Da, într-adevăr, cred! În schimb, nu putem lăsa un singur om să facă totul. Fiecare dintre noi trebuie să urmeze această chemare în toate acţiunile pe care le întreprindem.
 
 
– Care sunt personalităţile politice care vă inspiră, vă determină să credeţi în ceea ce faceţi astăzi?
În cei peste 130 de ani ai PNL-ului au existat o serie de lideri politici remarcabili care au marcat istoria României şi constituie pentru partid şi pentru mine repere politice. Mă refer aici la I C Brătianu şi Ionel I. C. Brătianu, pe care îi consider făuritori ai României moderne. În ce ne priveşte, constat că în echipa actuală a PNL Olt se află oameni politici în care am deplină încredere şi acest lucru mă încurajează să merg mai departe.
 
– Traseismul politic, la români, o necesitate a oportuniştilor sau un flagel al celor care nu cred în doctrine, ci doar în gustul dulce al puterii?
Traseismul reprezintă, după părerea mea, o consecinţă a imaturităţii politice. Evident că lucrul acesta se întâmplă din oportunism. Este într-adevăr un flagel care trebuie cu prioritate combătut de către toate partidele, dacă vrem să avem o clasă politică sănătoasă şi aplecată către nevoile cetăţenilor.
 
 
– O întrebare ipotetică: găsiţi trei lucruri care pot fi făcute de politicieni prin care românii să trăiască mai bine în ţara lor?
Educaţie, dezvoltare economică şi dezvoltare socială.
 
 
– Cât idealism are Klaus Iohannis când spune că vrea să îi întoarcă pe românii din străinătate în ţara lor?
Consider că nu e numai idealism, ci şi realism. De fapt spre asta trebuie să tindem, căci majoritatea românilor care muncesc afară nu au plecat cu gândul de a rămâne acolo pentru totdeauna, ci mai degrabă pentru a-şi rezolva o problemă conjuncturală legată de situația finaciară. Odată cu optimizarea condiţiilor economice şi sociale în ţară, cei mai mulţi vor reveni, cu siguranţă. Or, tocmai acest aspect l-a avut în vedere preşedintele când a făcut această declaraţie.
 
– Vă interesează vreo funcţie publică obţinută prin instrumente politice?
De peste 10 ani lucrez în mediul privat (de unde şi orientarea mea spre PNL), unde recrutările şi menţinerea în job-uri se fac numai pe criterii de performanţă şi eficienţă. Prefer ca funcţiile publice să fie ocupate de persoane a căror competenţă să fie compatibilă cu cerinţele obiective ale acelei funcţii.
 
– Credeţi în reuşita totală a proiectului politic care va rezulta din fuziunea PNL cu PDL?
În perioada în care am ales să fac politică am cunoscut în cele două formaţiuni oameni hotărâţi, serioşi, care au determinat o colaborare eficientă. Proiectul acesta politic a fost perceput ca o construcţie solidă pentru viitor. Aceste elemente, dar şi oamenii din cele două formaţiuni, constituie premisele unui partid serios care în viitor va fi singura opţiune pentru dezvoltarea economică şi socială a judeţului.
 
– În zorii democraţiei româneşti, aţi votat Ion Iliescu?
Mi-am exercitat întotdeauna dreptul constituţional de a vota, iar Ion Iliescu nu a fost niciodată o opţiune pentru mine.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Nicolescu, e ‘grele’ cu politichia asta… oamenii sunt de 2 bani, nu ai cu cine! Toti vor sa te foloseasca si nimeni sa te promoveze. Cine sa mai promoveze tinerii valorosi? Nu stiu, poate stii tu altceva…

Dă-i un răspuns lui Celalalt G Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.