Acasă Actualitate D’ăsta vă e frică! De ce?

D’ăsta vă e frică! De ce?

41
România este în aer. Nu 75 de mii de români trăiesc drama creditelor în franci elveţieni. Numărul total al celor ce sunt afectaţi de această anomalie de curs este de o jumătate de milion de oameni. În primul rând, nimeni nu ştie cu exactitate cifra titularilor de credit, iar nici un statistician de la guvern nu e atât de curios să adune copiii, soţiile, soţii celor care sunt pe cale să-şi piardă casele ipotecate pentru francul belstemat, în zona victimelor colaterale.
 
Ceva ticăie. În aer miroase a praf de puşcă. De data asta, Ponta n-are nici o vină. Nici Băsescu. Iohannis mai puţin. Sistemul ticălos care i-a îndemnat pe români să acceseze credite, în condiţii ce se dovedesc mai dezavantajoase decât cele practicate de Bercea Mondial, e girat în România, de 25 de ani, de Mugur Isărescu. Da, aţi citit bine: intelectualul de la Drăgăşani e cel care a permis ocupaţia financiară a României de către toate paraşutele bancare ale Europei. Omul acesta, care se dă român, ar trebui să răspundă de toate normele aprobate de BNR prin semnătura lui, care astăzi produc drame într-o ţară, şi aşa suferindă.
De ce oare, nici un om public nu îndrăzneşte să spună cu voce tare ceva despre domnul Mugur? Isărescu. Autorul moral al acestei crize. Al situaţiei ce-i împinge pe unii dintre debitori să se gândească la încheierea socotelilor cu această lume. Numai că, şi în aceste cazuri, potrivit normelor BNR, capra francului elveţian se lasă moştenire. Cinic, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here