Acasă Politic Victor Negrescu, tânărul pus pe treabă în Parlamentul European

Victor Negrescu, tânărul pus pe treabă în Parlamentul European

239

Tânărul europarlamentar pesedist, Victor Negrescu, este legat de judeţul Olt prin cabinetul său de europarlamentar, pe care l-a deschis vineri, 17 octombrie 2014, în sediul Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Olt. La cei 29 de ani ai săi, europarlamentarul s-a pus pe treabă în Parlamentul Europei, fiind prezent la mai toate şedinţele şi având o activitate destul de curajoasă pentru un tânăr aflat la început de drum.

Astfel, activitatea sa parlamentară pe anul 2014 este următoarea: discursuri în plen – 29, întrebări către Comisie – 33, un rapoart, cinci rapoartea amendate, două propuneri de rezoluţie, iar participarea la voturile din plen a fost de 99%.

Acesta a ţinut să posteze pe pagina sa de Faceboo infograficul cu activitatea sa, iar unul dintre mesajele primite de la o persoană care îi urmăreşte activitatea pe reţeau de socializare a fost: „Aşa ar trebui să-şi justifice fiecare europarlamentar activitatea plătită şi de noi! Felicitări si aveţi grijă sa ne reprezentaţi în avantajul nostru!”

Pe lângă activitatea sa, anul 2015 a început cu dreptul pentru tânărul eurodeputat, membru în board-ul de conducere al reţelei eurodeputaţilor sub 40 de ani (EU40) şi coordonator al organizaţiei PES Activists România, a avut o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

„În cadrul discuţiei, Martin Schulz a subliniat că susţine aderarea României la Spaţiul Schengen, având în vedere faptul că toate condiţiile tehnice au fost întrunite. Totodată, Preşedintele Parlamentului European a afirmat, în cadrul discuţiei cu europarlamentarul Victor Negrescu, că accederea României în Schengen este un drept care nu poate fi interzis. Martin Schulz s-a arătat de acord cu propunerea europarlamentarului PSD de a organiza întâlniri anuale între membrii tineri ai Parlamentului European şi cei ai parlamentelor naţionale din toate statele membre ale UE, pe teme de interes pentru tineretul de astăzi. Tot în cadrul întâlnirii, preşedintele Parlamentului European a acceptat necesitatea unei campanii care să promoveze dreptul pacienţilor din statele membre de a se trata oriunde pe teritoriul UE. În acest sens, europarlamentarul Victor Negrescu a înaintat deja iniţiativa «Garanţia europeană pentru sănătate», o schemă care să le permită pacienţilor europeni o mobilitate completă în interiorul UE, graţie unui fond european finanţat, în primă instanţă, direct din bugetul Uniunii. Europarlamentarul PSD i-a făcut cadou lui Martin Schulz, cu prilejul întâlnirii, un ziar în limba germană datând din anul 1857, în stare perfectă – „Transilvania Siebenburger” se arată într-un comunicat de presă

„Primul lucru important pe care vreau să-l transmit şi totodată prima veste bună este că Martin Schulz este consecvent cu poziţia sa de susţinere a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Este un drept pe care ambele ţări l-au câştigat ca urmare a îndeplinirii condiţiilor la care s-au angajat”, a declarat Victor Negrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.