Acasă Administrație Tensiuni la Poliţia Locală Slatina

Tensiuni la Poliţia Locală Slatina

330

Era inevitabil. Poliţiştii locali din Slatina aproape că se pregătesc de grevă. Principala nemulţumire este legată de neacordarea unor suplimente salariale, stabilite recent prin lege. Aceştia vor să fie respectaţi pentru munca depusă. În condiţiile în care ei prestează activităţi de pază şi ordine pentru 600 de lei net, lunar, indiferent de vreme (chiar şi la -15 grade Celsius), echipaţi într-o uniformă de suprafaţă, iar cealaltă poliţie, cea naţională remunerează aceeaşi activitate cu aproape 2500 de lei lunar, e normal să apară frustrări şi tensiuni. Cu o conducere deficitară în dialog cu poliţiştii locali, cu un viceprimar responsabil de această structură, depăşit de situaţie, greva de la Poliţia Locală Slatina e iminentă.

Evident, şi la adresa lor sunt nemulţumiri, dar atâta timp cât nimeni nu pune în balanţă lucrurile bune, într-o parte, cele rele în cealaltă parte, e normal ca lucrurile să explodeze.

3 COMENTARII

  1. Da,dar ,,cealaltă poliție” nu provine din rândurile gardienilor publici ridicați la rang de poliție de un consiliu municipal. Aa si multi dintre ei sunt cu 10 clase ba chiar multi au avut si probleme cu legea.

  2. Pentru d-na/d-ra Mariana Tanase va aduc la cunostiinta ca in conformitate cu prevederile Lg. 155/ 2010 privind politia locala toti salariatii sunt obligati sa aiba minim studii medii absolvite cu diploma. Eu sunt politist local unul care provine din randurile fostilor gardieni publici si nu imi este rusine. La locul meu de munca (Rahova, Ferentari, Cotroceni- Sectorul 5) imi fac datoria in sprijinul comunitatii.
    Totodata, precizez faptul ca la dosarul de angajare se ataseaza un Cazier Judiciar iar, de la Biroul Resurse Umane fac verificari la domiciliul solicitantului pentru a culege referinte despre cel/cea care aspira la un post de politist local.
    Cu speranta ca pe viitor atitudinea dumneavoastra va fi alta va adresez rugamintea sa nu mai jigniti persoane pe care nu le cunoasteti.
    Cu deosebita consideratie, Insp. Pr. Bud Florentin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here