Acasă Interviu Interviu cu ANA MARIA CIAUŞU, secretar general PNL Olt

Interviu cu ANA MARIA CIAUŞU, secretar general PNL Olt

425

 

«Oltul se va îndrepta sigur spre Dreapta prin tinerii lui, prin proiectele şi viziunea lor»

 

 

– Alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Klaus Iohannis sau poporul s-a răzbunat crunt pe Victor Ponta?
– Alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Klaus Iohannis. Ştiţi ce se spune despre răzbunare? Şi, fie şi doar din acest motiv, nu pot accepta că românii nu sunt nişte oameni suficient de inteligenţi, care să îşi bazeze alegerile pe alte criterii decât cele mânate de răzbunare. Iar un vot atât de important acordat pentru alegerea preşedintelui României, cu siguranţă, nu l-au dat dintr-o răzbunare pe Victor Ponta. Eu sunt convinsă ce românii au văzut în Klaus Iohannis omul potrivit să-i reprezinte, au văzut un om cu un alt tip de mesaj politic decât cel cu care au fost obişnuiţi până acum, au văzut un om care a demonstrat cu fapte şi nu cu vorbe cum a reuşit să transforme Sibiul dintr-un orăşel de provincie într-o capitală culturală europeană, au văzut un om educat, echilibrat, serios şi nu un politician care se străduieşte prin orice mijloace să convingă doar să câştige nişte alegeri, iar apoi să-şi vadă doar de propriile interese. Au văzut un om normal, aşa cum noi suntem, de fapt, dar cum uitasem, practic, să fim.
 
– În general, românii sunt tributari atunci când vine vorba de locul femeii în societatea politică. Ce căutaţi dumneavoastră în PNL?
– Eu nu cred că, în anul 2015, românii mai sunt tributari atunci când vine vorba de locul pe care o femeie îl poate ocupa în politică. Poate că femeile din România nu au fost dintotdeauna interesate de prim-planul politicii dar, dacă ar fi să analizăm ultimii ani, putem observa că pe scena politică românească foarte multe femei şi-au găsit locul şi nu doar că şi l-au găsit, dar l-au şi asumat, demonstrând că, nu dacă eşti femeie sau bărbat în politică, eşti bun sau mai puţin bun prin calităţile profesionale, competenţa, corectitudinea, responsabilitatea, fiind criteriile pe care le judecă alegătorii. Ce caut eu în PNL? Dacă v-aş spune că am îmbrăţişat dintotdeauna doctrina liberală, nu aş fi foarte sinceră. Adevărul este că m-am apropiat de PNL, în special, de PNL Olt, pentru că am prieteni, unii din copilărie chiar, care fac parte din această structura şi în momentul în care am decis că mi-ar plăcea să mă implic într-o astfel de activitate, mai mult decât de a dezbate talk-show-urile de la televizor, am discutat cu ei şi împreună am luat decizia de a alege PNL. Puteţi trage concluzia că am ales oamenii şi nu partidul şi este o concluzie corectă. Nu vă ascund nici faptul că, în decursul unui an şi jumătate, de când fac parte din echipa domnului preşedinte Gigel Ştirbu, am avut de la cine să învăţ şi ce înseamnă să fii liberal, care sunt valorile şi principiile liberale şi astăzi pot spune că nu cred că m-aş fi integrat în alt partid.
 
– România lucrului bine făcut. Ce înţelegeţi din subtilitatea acestui mesaj, dincolo de ceea ce se vede în el, la prima vedere?
– Este pe cât de simplu, pe atât de profund. Nici nu vreau să mă străduiesc să fac o „traducere” complicată a unui mesaj care, din punctul meu de vedere, nu era nevoie să ni-l dea cineva, ci trebuia să facă parte din noi, ca oameni, pur şi simplu. Şi nu este doar un mesaj, este proiectul pentru România al preşedintelui Iohannis, un proiect care se referă la fiecare dintre noi, la felul în care ne asumăm responsabilităţi şi le ducem până la capăt cu satisfacţia că ceea ce am făcut este ceea ce am putut mai bine şi am adus un plus-valoare, atât vieţii profesionale, cât şi celei personale. Este opusul sintagmei „lasă că merge şi aşa”.
 
– Oltul, un judeţ roşu. Ce-i de făcut pentru a-l aduce pe Dreapta?
– Când spuneţi că Oltul e un judeţ roşu, adică al PSD-ului, sună ca şi cum n-ar mai exista altă variantă, şi când mă întrebaţi ce trebuie făcut pentru a-l aduce pe Dreapta, sună ca şi când Dreapta, în Olt, s-ar fi inventat ieri. Cred că PNL Olt, deşi trece încă printr-o perioadă de reconstrucţie, este astăzi destul de vizibil, iar acţiunile şi proiectele noastre din perioada imediat următoare vor demonstra că există o alternativă mult mai bună la ceea ce mai poate oferi astăzi PSD în Olt. Un procent de 35% obţinut la alegerile prezidenţiale nu este unul mic, ba aş spune chiar suficient, aşa încât noi să înţelegem că, şi aici, oamenii îşi doresc o schimbare. Ceea ce îmi întăreşte şi mai mult convingerea că această schimbare se va şi întâmpla, dovadă fiind numărul mare de tineri care au ales să vină alături de noi, alături de un partid de dreapta. Aşadar, Oltul se va îndrepta sigur spre Dreapta prin tinerii lui, prin proiectele şi viziunea lor. Şi, fără falsă modestie, au găsit locul potrivit în care să se exprime aşa cum îşi doresc, au găsit oamenii potriviţi care să-i susţină şi să-i promoveze la cele mai înalte niveluri pentru un singur motiv: viitorul le aparţine, să şi-l „coloreze” aşa cum vor.
 
– Alina Gorghiu, preşedinte PNL. Cine ar fi crezut asta în urmă cu două luni de zile?
– De ce nu Alina Gorghiu? În urmă cu două luni, Alina Gorghiu a fost unul dintre cei mai prezenţi şi implicaţi lideri la nivel naţional în campania pentru alegerile prezidenţiale, a fost purtătorul de cuvânt al PNL, un rol deloc simplu în contextul tuturor schimbărilor prin care a trecut PNL în ultima perioadă, fiind, dacă mă întrebaţi pe mine, cel mai bun comunicator pe care îl putea avea PNL la momentul acela. Asta, dacă fac referire la ultimele două luni, dar activitatea politică a Alinei Gorghiu în PNL înseamnă mult mai mult şi faptul că a fost aleasă preşedinte al PNL spune multe despre calităţile şi implicarea ei, dar şi mai multe despre cei care au ales-o şi care, cred eu, au văzut în ea omul cel mai potrivit care să-i reprezinte la cel mai înalt nivel. Ştiu că schimbările, de orice natură ar fi ele, nu se acceptă uşor şi imediat, doar în timp se poate demonstra dacă au fost bune sau nu. În ceea ce o priveşte pe Alina Gorghiu sunt convinsă că a fost o alegere bună pentru PNL.
 
– Ana Maria Ciauşu, secretar general al PNL Olt, după Cătălin Rotea. E greu? E uşor?
– Nu e o treabă simplă să fii secretar general al unei filiale de partid. Dar nici foarte complicată, dacă înţelegi bine care îţi sunt atribuţiile şi reponsabilităţile. Nu funcţia m-a interesat pe mine sau cine a fost înaintea mea, ci dacă eu sunt capabilă să îmi asum sau nu tot ce presupune treaba asta. Şi, după ce preşedintele Gigel Ştirbu mi-a prezentat o imagine de ansamblu asupra a ceea ce-şi doreşte să devină această filiala şi cu ce ar trebui să se ocupe un secretar general, am spus: „Da, pot!”. Şi m-am apucat de treabă aşa cum am considerat că e mai bine. Alături de ceilalţi colegi din nouă noastră echipă, Cătălin mi-a oferit suportul sau ori de câte ori l-am cerut. Am lucrat foarte bine cu el, atât la partid, cât şi la Prefectură. Este un om pretenţios profesional, îşi doreşte performanţă în ceea ce face şi din punctul ăsta de vedere am fost pe aceeaşi lungime de undă, am învăţat lucruri unul de altul, fără să fim într-o competiţie, cât, mai degrabă, într-o echipă.
 
– Funcţia pe care o ocupaţi pare una eminamente tehnică. Ce înseamnă, de fapt, a fi secretar general la PNL Olt?
– Nu pare, chiar aşa şi este. Uneori cred că nu eu ocup o funcţie, cât funcţia îmi ocupă mie tot timpul, ca să parafrazez un om de televiziune. Într-un cuvânt înseamnă organizare: de la înfiinţarea de noi organizaţii la reconstruirea şi întărirea celor deja existente, înseamnă întâlniri cu membri de partid din judeţ, înseamnă planificare de activităţi noi, înseamnă participarea la şedinţele biroului judeţean, dar şi ale altor structuri, cum ar fi cele ale organizaţiilor de tineret sau de femei, înseamnă relaţionare cu alte instituţii, înseamnă implementarea în teritoriu a tuturor sarcinilor care ne revin de la centru, înseamnă rapoarte, statistici, a însemnat în anul 2014 coordonarea, alături de colegii din biroul judeţean, a două tipuri de campanii electorale, înseamnă capacitatea de a lucra în echipa şi, nu în ultimul rând, înseamnă dezamăgiri când nu-ţi ies chiar toate cum le planifici, dar şi satisfacţii mari când reuşeşti.
 
– O victorie obligă la alte victorii. Ce-şi propun liberalii olteni pentru anul electoral 2016, la nivelul judeţului Olt?
– Evident, ne propunem să obţinem cât mai multe victorii în anul 2016. Dar, până atunci, ne propunem să construim în 2015 premisele necesare obţinerii lor cu tot ce poate să însemne acest lucru, de la structuri locale bine puse la punct la găsirea celor mai potriviţi oameni care să candideze pe listele Partidului Naţional Liberal în 2016. Şi, pe măsură ce se vor întâmpla lucruri, o să vorbim despre ele atunci.
 
– Din punctul dumneavoastră de vedere, există o cale de întoarcere în partid a celor care, înaintea alegerilor, au optat, fie pentru PSD, fie pentru nenăscutul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu?
– Din punctul meu de vedere, NU! Presupun că cei care au ales să facă acest pas, l-au şi asumat, cu toate consecinţele pe care le poate avea o astfel de decizie. Prefer să vorbesc despre cei care au rămas sau cei care ni s-au alăturat, decât să le port de grijă celor care au ales să plece.
 
– Politica e arta compromisului. Până unde trebuie să meargă un politician cu acest instrument de lucru?
– Evident, ne propunem să obţinem cât mai multe victorii în anul 2016. Dar, până atunci, ne propunem să construim în 2015 premisele necesare obţinerii lor cu tot ce poate să însemne acest lucru, de la structuri locale bine puse la punct la găsirea celor mai potriviţi oameni care să candideze pe listele Partidului Naţional Liberal în 2016. Şi pe măsură ce se vor întâmpla lucruri, o să vorbim despre ele atunci.
 
– V-ar tenta o candidatură la alegerile locale din 2016? Ar fi Slatina interesată de o femeie primar, de exemplu?
– Din punctul meu de vedere, în momentul în care faci parte dintr-un partid politic, nu este suficientă doar dorinţa ta că individ, ci alegerea celei mai bune variante, aşa încât partidul tău să meargă spre victorie. Şi asta presupune mai multe criterii: competenţe, ce spun sondajele, încrederea şi susţinerea colegilor şi alte lucruri de genul acesta. Aşa încât, daţi-mi voie să nu fac dezvăluri despre intenţiile mele, fie ele şi politice! Că să răspund la a două parte a întrebării, eu nu cred că slătinenii îşi pun problema dacă primarul lor e femeie sau bărbat, ci, mai degrabă, dacă este sau nu un bun administrator al urbei lor. Dar răspunsul tuturor slătinenilor îl putem afla dintr-un sondaj pe această temă. Eu m-am exprimat exclusiv.
 
– Ce le spuneţi celor care stau pe margine şi critică fenomenul politic, dar nu vor să se implice?
– Fiecare e liber să critice sau să aprecieze orice îşi doreşte şi fiecare e liber să se implice în ceea ce consideră că merită. Pot spune, însă, că politica ne „afectează” viaţa în fiecare zi. Deciziile politicienilor noştri au consecinţe asupra fiecăruia dintre noi, fie că ne place, fie că nu. Totul este politică! Dacă te mulţumeşti să fii un simplu spectator, criticile sau aprecierea ta nu te ajută cu nimic, dar dacă decizi să te implici, politica îţi oferă posibilitatea să ajungi în postura în care poţi îndrepta lucrurile pe care le critici sau să aduci plus-valoare celor pe care le apreciezi. Şi asta nu este valabil neapărat numai în politică, ci în orice alt domeniu în care alegi să-ţi desfăşori activitatea. Nu închei înainte de va ura dumneavoastră şi cititorilor dumneavoastră multă sănătate, fericire şi un an 2015 mai bun şi mai frumos decât cel care tocmai s-a încheiat!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.