Acasă Editorial De ce nu cred în lacrimile lui Victor Ponta…

De ce nu cred în lacrimile lui Victor Ponta…

43

Văd, de câteva zile, faţa unui biet actor, atunci când se exprimă în spaţiul public Victor Ponta. Încercările sale, disperate, de a fi altceva decât un ipocrit, un arogant, un zeflemist, aşa cum s-a afişat pe toată durata existenţei sale de împărat al stângii, sunt false. Nu ştie nici măcar asta: să joace cu o mască de om pe chip.

Într-un fel e de compătimit. În alt fel, nu există nici un sentiment pentru bărbaţii care nu-şi asumă identitatea şi vor să trăiască în pielea altora. Nimic autentic în omul acesta. Totul e o mască, dar până acum, şi cred că nici de acum încolo, nici un teatru din România nu se va grăbi să-l angajeze.

Printre elementele care l-au făcut pierzător, pe acest rătăcitor în deşertul social-democraţiei româneşti, s-au aflat şi două atitudini semnalate la Slatina, în urmă cu aproape patru ani, atunci când de pe poziţia de preşedinte al PSD, acesta lua cu asalt teritoriul să-şi cunoască partidul. Oamenii care nu-l votaseră şef la PSD…

Îmi amintesc despre o conferinţă de presă susţinută de Ponta la Slatina. Avea alături pe Oprescu, pe Stănescu, cred că şi pe Iordache, băiatul responsabil de marţea neagră. După, la ieşire din sală, am încercat să-i explic personajului Ponta că lupta sa cu Traian Băsescu e inutilă. Că omul ăsta nu mai candidează, că adversarii săi sunt în altă parte. De unde să ştiu eu atunci că în mintea sa era a doua suspendare, că tocmai pe proiectul antibăsescu îşi construia viitorul politic.

Până la un punct, i-a mers, dar exact atunci când avea nevoie ca lumea să-l perceapă drept altceva decât preşedintele în exerciţiu, orbit de furie inutilă, Victor Ponta a provocat scârbă. Pentru că un preşedinte nu se votează în contradictoriu cu cineva care nu este adversar. Acum două zile a recunoscut şi el ceea ce-i spusesem la Slatina, cu mult înainte de tragedia sa din 16 noiembrie 2014. Nu mai foloseşte nimănui…

Tot atunci, Sârghie de la Linia Întâi a încercat să-i spună preşedintelui PSD că la un moment dat, atacurile sale furibunde asupra Elenei Udrea vor fi percepute altfel decât gesturi de bărbăţie. Nu l-a crezut nici pe el, iar azi dimineaţă umbra lui Victor Ponta a acceptat că printre greşelile sale se află şi răutăţile manifestate în sensul arătat de lupta bolnavă cu o femeie.

Acum, destinul politic al perdantului Ponta e pecetluit. Întâmplările de la Slatina merită consemnate. Cine ştie de cine vor fi citite şi cui vor folosi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here