Aşa ceva nu mai trebuie să se întâmple! Niciodată!

Campania electorală a luat sfârşit. În tabăra stângii, umilinţa are, până acum, doar început. Mulţi vor încerca să se refugieze într-o realitate paralelă şi să-l găsească pe Victor Ponta câştigător. Deşi zece procente, diferenţa între omul sistemului şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, e uriaşă. Nici măcar Geoană, care pierduse la un stadion de voturi, nu a scăpat de statutul învinsului. Şi nu va scăpa niciodată.

Acum, asta are însă mai puţină importanţă. Cu toţii trebuie să învăţăm din greşeli. Cele însuşite din manuale nu se prind. Viaţa însăşi e o lecţie. De aceea, drept rânduri de luat aminte, propunem următoarea analiză: niciodată, cei care fac parte din categoria personalităţilor publice, realizate social şi profesional prin talent şi dăruire, nu mai trebuie să-şi dedice prestigul dobândit unui candidat! Iar personajele care au escaladat această stare a dăruirii pe fronturile pupatului în zone dorsale, au pierdut enorm.

I-am găsit într-un ziar al stângii, o tipăritură excepţională, din punct de vedere al suportului folosit, pe cei care nu aveau voie să se solidarizeze politic. Vi-i prezentăm să-i ţineţi minte, să înţelegeţi că unii oameni au un preţ. Material, din păcate…

Raed Arafat – fondatorul SMURD-ului, s-a dovedit prin asocierea voluntară cu sistemul politic, un politruc de ocazie.

Sorin Oprescu – primar independent al capitalei ş-a călcat în picioare tocmai titulatura independenţei sale.

Tudor Gheorghe – nu trebuia să iubească atât de mult arginţii de la Antena 3. Mai sunt şi alţi bani pe lumea asta.

Radu Beligan – nouă decenii de viaţă, şaptezeci de ani în slujba teatrului. Un parcurs anulat prin decizia sa de a îndemna la vot într-un sens sau altul. Lumea îi uitase odele făcute lui Ceauşescu…

Adela Marcu – un om care a dat onoarea scenei Teatrului Naţional Bucureşti pe o implicare într-o bătălie care nu era a ei.

Florina Cercel – mare actriţă care probabil a făcut-o geloasă pe Daciana Sârbu prin declaraţiile prestate, de-a dreptul aiuritor.

Nicu Alifantis – acel mare cantautor al folck-ului românesc, ce s-a predat necondiţionat unei cauze în care, de obicei, artiştii adevăraţi nu intră.

Titi Aur – a fost cândva un mare campion la raliuri. pentru cei care l-au stimat, Aur a devenit un şofer în autobaze electorale. Prea uşor.

Helmuth Duckadam – când vrei ca toată lumea să uite ce ai făcut pentru fotbalul românesc, implică-te politic! Oare asta a fost deviza lui Duckadam?

Leonard Doroftei – când am văzut la televizor un fost adversar de ring catalogându-l drept piţigoi pe Doroftei, l-aş fi bătut chiar eu pe cel în cauză. Acum îmi dau seama că aş fi luat bătaie degeaba de la adversarul său.

Irinel Popescu – un medic de renume care probabil în viaţa sa n-a tratat corect decât pacienţi pesedişti. Altfel, ce ar fi căutat să-l apere pe Ponta?

Gheorghe Turda – de obicei, mari artişti ai cântecului popular îşi selectează locul unde cântă. De data asta, dintr-o foame prea mare de arginţi, Gheorghe Turda s-a apucat să susţină cauze politice în dauna lucrului pe care ştia să-l facă cel mai bine.

N.A. Din această contracronică la o publicaţie ocazională am eliminat cu bunăştiinţă următoarele nume: Gabriela Szabo, Teodor Meleşcanu, Ilie Năstase, Călin Popescu Tăriceanu… Oameni care deşi au o vocaţie şi o amprentă publică, într-un fel sau altul sunt înregimentaţi făţiş politic. Deşi, cred că Năstase nu trebuia să dedice Roland Garosurile sale unui partid politic. Tot aşa cum mai cred că distinsa doamnă Gabriela Szabo ar fi putut să rămână doar o campioană mondială. Adaptările se fac de la caz la caz. Uneori, scuzele nu sunt explicaţii, iar explicaţiile date sub forma unei motivări sunt lovite de tardivitate.

Pe cale de consecinţă, prescrierea acestor atitudini ale oamenilor de mai sus se va face greu. Timpul poate să vindece. Cicatricele rămân. Chiar şi pentru posteritate.