Acasă Editorial Nu trageţi în Prina! Nici în Oprescu!

Nu trageţi în Prina! Nici în Oprescu!

257
Am în faţă o hârtie cu rezultatul din turul doi de la prezidenţiale, înregistrat la Slatina. Ca unul care am parcurs, de pe poziţia de jurnalist local, campaniile electorale din ultimele două decenii, aş putea să înghit repede găluşca şi să scriu despre victoria ACL-ului, despre măreţele împliniri politice ale lui Gigel Ştirbu, despre rezultatul devastator al unei ediţii speciale a Ziarului de Olt, cât şi ceva în legătură cu campania dusă de la om la om de echipa doamnei Siminica Mirea. Singura doamnă adevărată din politica olteană. Şi aici nu vreau să supăr pe nimeni, dar ăsta e adevărul…
Rezultatul acesta, diferenţa asta minimă între partidul puterii şi opozantul sistemului are şi componente locale, dar nesemnificative, minore în ecuaţia generală. Practic, aici avem pentru prima dată, cel puţin din 1996 încoace, o altfel de dominantă a votului dus spre Klaus Iohannis, opozantul PSD-ului la alegerile prezidenţiale care au avut loc şi în municipiul Slatina. Nu e o înfrângere a primarului în exerciţiu, Minel Prina. Nu e nici un rezultat dezastruos al muncii de echipă făcută de organizaţia PSD Slatina, condusă de Marius Oprescu.
Lui Prina, sincer, n-am ce să-i reproşez. Poate doar faptul că uneori îşi parchează maşina de la primărie, nu în faţa sediului PSD, ci în… staţia de autobuz. Lui Oprescu, deşi pare surprinzător, nu îi găsesc decât o vinovăţie demnă de consemnat: nu le poţi face pe toate: şi preşedinte executiv la organizaţia judeţeană, şi vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, simultan cu funcţia de preşedinte la Slatina. E o poveste amestecată. Ar mai fi ceva, dar aia rămâne între autor şi omul public tocmai amintit…
Rezultatul de la Slatina, o capitală de judeţ considerată fief al PSD, acolo unde aproape că a fost egalitate, are alţi responsabili: pe cei care s-au ocupat de panotajul stradal, atunci când au avut proasta inspiraţie să scrie pe garduri că Ponta a scăzut taxele, când, de fapt, România e sufocată de biruri, de accize puse pentru a satisface o clientelă avidă de afaceri cu statul. Clientela aia mare de la Bucureşti.
Tot către slătineni au sunat la telefon rudele lor din străinătate, batjocorite de bărbaţii fără râmă în pantaloni, care au distrus ideea politicii externe a României în fruntea ministerului de resort: Corlăţean şi Meleşcanu. Iar cei apelaţi nu aveau cum să voteze cu Ponta. Ce dracu, suntem oameni în toată firea…
Mai mult, ieşirile dezastruoase în mediul virtual ale lui Palada, consilier personal al candidatului Ponta, un om care a făcut mai mult rău prin dispreţul arătat românilor, a luat voturi de la Ponta şi a pus la Iohannis. Mai departe, nu aţi uitat-o pe doamna Firea, nu? Monumentul… moralităţii invocate, cea care plângea de copiii lui Iohannis, neavând puterea să se uite spre ea într-o perioadă când era o văduvă foarte veselă. Pandele ştie de ce… În plus, ca o explicaţie la de ce au votat slătinenii aşa, poate fi şi atitudinea delirantă a Olguţei de la Craiova, maşina înscrisă pe Bulgaria a Rovanei de la Ministerul Muncii, aroganţele lui Şova şi, de ce nu, lipsa de înţelegere asupra României pe care vroia să o conducă, venită chiar dinspre Victor Ponta. La un moment dat, şi nu-l menajez pe făptuitorul perdant, acesta nu a putut să fie, simultan, în timp şi-n spaţiu, peste tot. Un candidat aplecat trebuia să fi renunţat la funcţia de şef al executivului, cu mult până să intre în meciul acesta!
Deci, cei care vor să dea vina pe Prina şi Oprescu trebuie să analizeze votul slătinenilor de duminică din altă perspectivă. Deşi astăzi, nici un rând, nici un cuvânt, nu mai întoarce jocul… Eu cred că, şi voi susţine mai departe asta, Klaus Iohannis, preşedintele României, poate fi omul care să ofere PSD-ului o şansă a reformării reale. Dar nu aşa cum cer oameni precum Vanghelie sau Şova!
PS. Un mesaj de interes public pentru acei pesedişti olteni care chiar cred în Victor Ponta: cei care vor capul lui Liviu Dragnea, partenerul echipei social-democrate de la Olt, sunt puşi să facă asta, pentru că altfel nu are nici o logică, chiar de Victor Ponta…

1 COMENTARIU

  1. Timpul partidului stat a trecut.Timpul partidului neocomunist si corupt ,PSD,a trecut.Timpul baronilor trebuie sa apuna. Coruptia din randul clasei politice pune in pericol identitatea noastra nationala.Daca nu vom elimina coruptii,incompatibilii si diletantii din randul partidelor politice,respectiv din randul parlamentarilor,ministrilor,prefectilor ,presedintilor de consilii judetene,primarilor si sefilor de instutii ale statului roman,vom risca ca sa fim un popor dus la conditia de popor supravietuitor,riscand sa ramanem ultimul popor din Europa.Timpul pomenilor electorale a trecut.De acum incolo trebuie ca sa muncim cinstit si totodata sa avem oameni competenti care sa fie in functii de conducere dupa merit moral si intelectual.In acest sens,puterea judecatoreasca trebuie sa isi faca datoria,deoarece intr-o economie de piata trebuie sa existe un arbitru nepartinitor.Toti cei care au dobandit averi care depasesc peste 100 de mii de euro trebuie sa si-o justifice daca a fost dobandita pe cai legale.De acum incolo, trebuie sa facem o noua lege a partidelor politice din Romania.Trebuie sa fie adoptata o lege care sa prevada foarte clar si ferm condiitile existentei unui partid politic.Partidele care au corupti si condamnati penali sa fie scoase in afara legii.Asadar, a venit timpul ca sa se reformeze din temelie viata politica,sociala si economica din Romania.Fara o reforma politica totala nu putem avea un viitor care sa asigure demnitatea,onoarea ,unitatea si bunastarea tarii.Fie ca sunt la Putere si in Opozitie,cu totii trebuie ca sa isi asume responsabilitatea actului de conducere dintr-o functie de demnitate publica.Intreaga clasa politica trebuie sa aplice principiul meritocratiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here