Acasă Actualitate POLITICIENI, PÂNĂ CÂND ŞI CÂND?

POLITICIENI, PÂNĂ CÂND ŞI CÂND?

40

În ultima vreme, în contextul alegerilor viitoare din NOIEMBRIE 2014, am urmărit cu insistenţă ce „au făcut” politicienii meleagurilor noastre şi dacă au luat decizii pentru a „modifica” realitatea sumbră a societăţii româneşti, mai exact, pentru a schimba ultimul loc pe care îl ocupă ROMÂNIA în Uniunea Europeană, privind nivelul nostru de trai.

Am încercat să fac un inventar al acestor „făcute”, dar nu mi-a ieşit nimic, nici măcar din partea politicienilor noştri „de vârf” şi de aici mi-am pus întrebările: PÂNĂ CÂND? şi CÂND?

Exprim aceste întrebări în mod public, în speranţa că măcar în ceasul al doisprezecelea al campaniei electorale, cel puţin câţiva candidaţi să răspundă, căci în acest fel şi-ar putea completa programul pentru viitor cu problematica stringentă pentru naţiune, împletind-o cu atribuţiile ce revin PREŞEDINTELUI prin CONSTITUŢIE.

Aşadar, PÂNĂ CÂND?

1. …vor continua manifestările politice zilnice, supărător de numeroase, cu iz de jigniri, înjurături, mai mult sau mai puţin voalate, gen: „BA P’A MĂ-TII!”, dublate de ironii şi glumiţe pline de superficialitate şi imaturitate ca un spectacol public lamentabil şi dezagreabil? În ultima vreme, asemenea „manifestări” rostite prin gura multor politicieni, chiar de vârf, au luat tot mai pregnant un caracter ameninţător, într-o manieră poliţienească.

2. …vor urmări (mereu) să ne păcălească, pentru a ne face să credem că realitatea românească se compune din vorbe şi minciuni şi nu din fapte utilizând şi „unii şi alţii” presa care şi-a format publicul ei de „urmăritori” ce „a pus botul” amplificând trăncăneala, bârfa şi scandalul?

3. …vor „promova” şi supradimensiona scandalurile mai mari sau mai mărunte, utilizând vorbăria „abundentă” drept dezbatere publică cu tentă otrăvită pentru a nu mai descoperi ce e relevant şi ce nu, utilizând în acest scop, din plin, presupuneri, închipuiri şi speculaţii?

4. …vor amplifica mesajele şi lozincile banale care „gâdilă”, în legătură cu un trai mai bun, despre fericire şi binele care se vor „abate” peste România (poate la calendele greceşti) vorbind „politicos şi frumos” poporului unit în „fiinţa sa românească fără egal”.

5. …vor târî BISERICA în lupta politică şi electorală, din păcate, cu aportul preoţilor care-şi ţin bine ascunse în sutană afirmaţiile politice, încât parcă s-a ajuns în situaţia anormală ca religia „ să spele” picioarele politicii cu „binecuvântarea” unora dintre PREASFINŢIŢII SUPERIORI, plini şi ei de matrapazlâcuri „laice” ca şi foarte mulţi politicieni ce fac în aceste zile „obiectul de lucru” al organelor de JUSTIŢIE? Şi, cu toate astea PATRIARHUL TACE şi „ACCEPTĂ”.

Într-un alt registru, ne întrebăm, noi, cei mulţi, CÂND?

…vor schimba politicienii noştri „zilele negre” din istoria postdecembristă a ţării noastre; când vor înceta să mai fie… „când CAI, când MĂGARI”; când nu vor mai fi cu fundul în două luntre.. etc? AŞADAR, CÂND?

6. …vor salva sistemele de EDUCAŢIE şi SĂNĂTATE care, practic, sunt în faliment, având în vedere că prăbuşirea lor a început după 1990 şi, cu siguranţă, va continua în ciuda „eroismului” afişat în multe mandate de preşedinte sau guverne? Ambele sisteme se zbat în birocraţie şi incompetenţă, prost plătite şi finanţate, cu rol social nerecunoscut şi neapreciat.

În continuare, vom avea analfabeţi şi oameni slab pregătiţi pentru muncă şi societate, iar starea de sănătate a naţiunii va continua să fie precară, mult în urma tuturor statelor din U.E.

7. …vor asigura o reală DREPTATE SOCIALĂ şi un TRAI mai bun PENTRU TOŢI ROMÂNII, eliminând „vorbele goale” despre intenţiile eterne cu privire la PENSII şi SALARII decente, că a progresat în ultimii ani? În plus, după cele trei trimestre 2014 de regres economic, în plină RECESIUNE, va „curge lapte şi miere” la robinet, aşa cum „latră” mulţi dintre cei care ne conduc.

8. …vor lua măsuri cu caracter profund economic, căci pentru a realiza obiectivul de mai sus (7.), prioritatea fundamentală, de grad zero, este crearea şi asigurarea de locuri de muncă suficiente şi diminuarea drastică a şomajului?

Subliniem cu putere această PRIORITATE, căci în ultima vreme PILONII FUNDAMENTALI DE CARE DEPINDE ECONOMIA, ameninţă, în condiţiile RECESIUNII, să se transforme într-o NOUĂ CRIZĂ spre sfârşitul anului.

ASTFEL,

a) INVESTIŢIILE AUTOHTONE au scăzut drastic, mai mult chiar decât în anii de criză 2009-2011, respectiv, cu 30%, mai exact, cu câteva miliarde în minus faţă de anul trecut, sufocând astfel marile proiecte: AUTOSTRĂZI, CĂI FERATE, CENTRALE ŞI HIDROCENTRALE, MARI ÎNTREPRINDRI, MODERNIZĂRI ŞI TEHNOLOGIZĂRI diverse, dar şi sute de mii de LOCURI DE MUNCĂ, din „întreaga orizontală” a acestora.

b) INVESTIŢIILE STRĂNE care aduc valuta necesară proiectelor, cât şi tehnologiile şi procedurile specifice, au scăzut cu 13%, ca urmare a unei politici greşite şi speculative privind costurile şi impozitarea cu diferite taxe cuplate cu o crasă instabilitate fiscală şi legislativă. Ca urmare, mulţi străini ezită să mai investească. În plus, inconsecvenţa autorităţilor pentru un TRATAMENT EGAL în conformitate cu LEGISLAŢIA ROMÂNIEI, faţă de toţi, trecând cu vederea uneori acte la evaziune fiscală sau „să le caute în coarne” unora – gen LUKOIL – întăreşte impresia de NESERIOZITATE pe care o manifestă unii decidenţi români.

c) FINANŢAREA ŞI CREDITAREA au devenit extrem de greoaie, căci băncile văd riscuri în toate sectoarele, dar, în acelaşi timp, au „multiplicat” clauzele de acordare încât întreprinzătorii „înjură” băncile şi caută alte surse de finanţare mai convenabile.

În ceea ce priveşte FONDURILE EUROPENE, este de neînţeles cum cei „care trebuie” nu sunt capabili să întocmească programe viabile, serioase şi bine documentate pentru a nu pierde aceşti bani. Ca să nu mai vorbim că, deseori, sume importante din banii proveniţi sunt „pulverizate” de diverşi SAMSARI.

Cât priveşte BUGETUL, cel puţin până acum, a fost la „cheremul” baronilor. Sunt sigur, însă, că NOUL MINISTRU VA PUNE ORDINE ÎN CHELTUIREA CU ROST A BANULUI PUBLIC.

d) AGRICULTURA, din evaluările specialiştilor adevăraţi, nu a celor care fac pe „agricultori cu diploma”, a fost într-o măsură importantă compromisă în acest an datorită zăpezilor târzii şi îngheţului din primăvară şi a ploilor şi inundaţiilor din vară, încât recolta va fi sub cea din 2013.

e) INDUSTRIA diversă nu creşte în ritmurile anterioare, CONSTRUCŢIILE sunt pe minus, CONSUMUL e timid, doar EXPORTUL de auto, cereale şi laminate avansează încurajator.

9. …va înceta să mai funcţioneze „BARONIADA” ai cărei exponenţi, tot mai „ÎNALŢI” şi numeroşi, acţionează în stil mafiot, transformând CORUPŢIA într-un MODUS VIVENDI INFRACŢIONAL (anchetaţi şi dovediţi în justiţie), că una din cauzele principale pentru care poporul român se zbate în sărăcie şi mizerie, ca un „paria” al EUROPEI?

10. …se vor trezi (dacă vor) la realitatea secolului XXI-lea pentru ca ROMÂNIA să înceteze să mai fie ignorată în peisajul european şi chiar internaţional, motiv pentru care „nu prea contăm în afară”, şi asta, mai ales, pentru că viaţa politică românească se reduce în ultima vreme la un război idiot între ceea ce numesc acoliţii taberelor „regimul prezidenţial” şi cel guvernamentalo-parlamentar?

Din nefericire pentru noi, efectul se va resimţi pe termen lung, aşa că ROMÂNIA va continua să fie tratată ca o ţară de mâna a doua, cu milioane de concetăţeni plecaţi afară, de multe ori umiliţi şi înjosiţi.

Aşadar, politicieni de toate culorile, treziţi-vă! Înfăptuiţi POLITICI MARI, STRATEGII, GARANŢII în folosul şi interesul naţiunii, aşa cum fac cei din EUROPA, căci altfel va continua să se spună că „în ROMÂNIA politicienii merg cu DUMNEZEU înainte”, iar anul 2014, cât a fost el de „rău”, va rămâne mai „bun” decât viitorul an 2015.

Prof. Ion PĂTRAŞCU – Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.