Acasă 7 zile 7 Zile

7 Zile

238
Florin Diaconescu s-a întors la Finanţe
La sfârşitul săptămânii trecute, piaţa publică de la Olt a fost bulversată. Şeful de la Direcţia de Finanţe Olt, interimar, ce-i drept, Florin Diaconescu, a fost revocat din funcţie. Speculaţiile s-au ţinut lanţ, nu puţini au fost cei care puneau această decizie pe seama unei fracturi de comunicare între Diaconescu şi factorii de decizie din conducerea judeţului. Mai mult, alte canale de comunicare lansau în piaţă ideea că acesta ar fi căzut în disgraţiile unor oameni cu butoane în servietă, pentru că n-ar fi accesat, necondiţionat, la unele propuneri nu tocmai decente. Nu au lipsit din peisaj nici cei care vedeau în debarcarea sa încă o palmă dată de băieţii deştepţi de la centru… Oltului puternic. Toate pistele au fost înlăturate acum o zi, iar Diaconescu s-a întors, din nou, tot interimar, la şefia instituţiei. Rămâne în aer un mister legat totuşi de cum au putut acţiona unii de la Bucureşti, fără să întrebe şi în Olt. Oricum, telenovela lui Diaconescu e un semn de luat aminte pentru cei care se încred doar în vorbe mari şi angajamente bazate doar pe o strângere de mână.
 
Candidatul Florin Cârstea de la Biblioteca judeţeană e mai tare decât Victor Ponta
E gata! Caesarul a avut dreptate: cea mai potrivită persoană pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina este Florin Cârstea. În cinstea sa a fost creată o bibliografie specială, s-au impus nişte criterii de concurs, dacă era cazul şi de înălţime, rasă, vârstă, sex, numărul de fire de păr albe din cap… În aceste condiţii, concursul în sine, chit că el cuprinde şi un plan de management, rămâne o formalitate. Iată că Florin Cârstea are mai puţine emoţii decât Victor Ponta, care trebuie să se bată cu unşpe bărbaţi şi două femei pentru a ajunge şi el ceva: preşedinte al României. De acum încolo, subiectul concursului pentru ocuparea postului de director la bibliotecă se va stinge treptat…
 
Răzbunarea lui Claudiu. Claudiu Niculescu
Mai mult ca niciodată, slătinenii de la FC Olt aveau nevoie disperată de o victorie. Prima în acest campionat. N-a fost să fie, nici acum. În faţa publicului slătinean au venit să joace fotbal, şi chiar au jucat, cei de la CS Mioveni, antrenaţi de slătineanul Claudiu Niculescu. Slătinean, fost jucător la Craiova, aia adevărată, şi la Dinamo Bucureşti. Oltenii n-au avut nici o şansă. Poate există un sindrom Mioveni, aşa cum are Halep pe cel numit Sharapova. Scorul: 2-0, fără comentarii. Victoria asta dulce pentru Niculescu e şi ca o răzbunare. De mai bine de zece ani, substantivul Niculescu provoacă alergie celor ce au puterea în judeţul Olt. Tatăl său, un antrenor cu vocaţie, e marginalizat de un sistem care se manifestă în zona fotbalului juvenil, fratele său aleargă pe islazuri comunale, iar antrenorul din Argeş nu ar avea nici o şansă să ajungă vreodată acasă, în Slatina. Până atunci, ai noştri au jucat, totuşi, bine, dar ceva nu merge. Locul 9 din 11 posibile şi 3 puncte din 5 meciuri. Poate data viitoare, în deplasarea de la Vâlcea, cu cei de la CSM…
 
Elena Udrea vine la Olt!
Vineri, 10 octombrie a.c., este aşteptată într-o vizită în judeţul Olt preşedintele partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea. Aflată în cursa pentru fotoliul de preşedinte al României, prima doamnă a PMP va fi însoţită de fostul preşedinte al PDL, primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc. Este o primă descălecare oficială a unui prezidenţiabil în judeţul unde puterea face, în prezent, intense revizii la autocarele pregătite să plimbe excursioniştii pe 2 şi 16 noiembrie 2014. Un calendar complet al vizitei celor doi demnitari nu se cunoaşte până în prezent. Mai mult, pe parcursul vizitei în Slatina, conform unei hotărâri emise de PMP Olt, cei care au crezut cândva în PDL şi se regăsesc în prezent în alte partide, fie de stânga, fie de dreapta, au voie să vină să se vadă cu cei în care au crezut până în ziua când au devenit mercenari cu simbrie în solda altora…
 
Cum a devenit comisarul Gheorghe Neacşa un adversar al mediului înconjurător
Noul comisar al Gărzii de Mediu Olt, revenit în funcţie după perioada Cătălin Rotea, este Gheorghe Neacşa. Atent la fenomenul numit imagine publică, cel în cauză emite un raport de activitate al instituţiei pe care o conduce, raportat la perioada lunii septembrie, anul curent. Documentul e scris bine, din punct de vedere gramatical, numai că frazele frumos aranjate vorbesc doar de inspecţii, controale, planificate, neplanificate, pe diverse obiecte de activitate. De la cultivarea cerealelor până la eliminarea deşeurilor periculoase. Mai mult, se invocă şi baza legală, cât şi sancţiunile aplicate. Numai că, documentul e nul şi neavenit, atâta timp cât el nu face referire concretă la cei vizaţi de acţiunile Gărzii de Mediu Olt. Cu nume, cu prenume, cu tot ce trebuie, pentru a înţelege şi consumatorii de informaţii publice, în mod concret, la cine a ajuns onorabila instituţie care îi asigură un loc de muncă, indiferent de partidul în care se află, lui Gheorghe Neacşa, şeful de la Garda de Mediu Olt. Sau, Serviciul Comisariatul Judeţean Olt.
 
Ministru’ Bănicioiu e puţin papagal
Dacă alţii pregătesc intens vizita unui ministru în teritoriu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, atunci când a venit Nicolae Bănicioiu, şeful Sănătăţii, lumea nu a căzut pe spate. Nu s-au plantat floricele, nu s-au spălat geamuri, doar nişte mărunţişuri, cum ar fi echipamentul roşu, tip PSD, nou-nouţ, abordat în ziua vizitei, de directorul de îngrijiri medicale al stabilimentului. Şi nici nu merita un efort suplimentar pentru Bănicioiu, pentru că omul, după ce a fost plimbat de oficialii judeţului Olt prin incintele instituţiei, o parte din ele, a ţinut să precizeze că se va ocupa personal de sprijinirea spitalului. Spital care va fi o prioritate pentru minister. Adică, mai pe româneşte: „vorbă multă, sărăcia omului”. Păi, pentru promisiuni care nu includ cifre şi obiective concrete, Bănicioiu nici nu trebuia să ajungă la Slatina. Putea să rămână la Scorniceşti, acolo unde se află, oameni gospodari, la casa lor, socrii săi!
 
Nedelea de la Scorniceşti, pentru o canistră de benzină…
La Primăria Scorniceşti e urgentă nevoie de o slujbă preoţească, care să fie făcută cu sârg, pentru a elimina duhurile necurate ce bântuie instituţia! După ce a păţit-o primarul în funcţie, Cătălin Davidescu, cu ANI, a venit rândul şi fostului edil, Constantin Nedelea. Acesta a intrat sub ochiul justiţiei pentru… o canistră cu motorină, consumată în exces, cât şi pentru ceva probleme legate de modul cum, în timpul mandatului său de primar, în Primăria Scorniceşti s-au făcut nişte angajări de personal. Mai mult, s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar împotriva lui Nedelea s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Toate acestea pentru nişte mărunţişuri care, de obicei, trec neobservate. Va urma un proces lung, la capătul căruia este posibil orice. De la achitare până la vreo posibilă condamnare. Şi, uite aşa, alegerile locale viitoare din Scorniceşti vor avea loc fără protagoniştii principali: Constantin Nedelea şi Cătălin Davidescu.
 
Primarul de la Curtişoara dă de înţeles unde a cotit-o: la UNPR
A cincisprezecea ediţie a Sărbătorii Nucului a avut loc la început de octombrie, în Curtişoara. Lume multă, vreme excelentă, invitaţi surpriză, costuri mici făcute la bugetul local. Cei mai tari au fost copii de la „Flori de măr”, ansamblul localităţii, care a dus numele Curtişoarei în toată ţara. Au răspuns invitaţiei şi primari din alte localităţi, veniţi cu partea lor de folclor, la Curtişoara. Mici, grătare, bere, un foc de artificii, cam palid pentru preţul alocat. Însă, aici e ca la deszăpezire: nu se pot constitui probe materiale. Din punct de vedere politic, primarul localităţii, Cosmin Ungureanu s-a dat de gol. Asta, după ce a tatonat, din postura de ales liberal, stânga pesedistă. În consecinţă, dacă la sărbătoare au fost invitaţi Pavel Belinski – vicepreşedinte CJ Olt, din partea UNPR, Emil Albotă – secretar de stat în Ministerul Educaţiei, tot din partea UNPR, Emanoil Oproiu – subprefect de Olt, fost membru UNPR, e clar: Cosmin Ungureanu îmbrăţişează şi el ideologia progresistă. Până la lacrimi şi poate şi mai mult decât atât.
 
Crimă în… Săptămâna prevenirii criminalităţii
A IX-a ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii în judeţul Olt nu a scăpat de latura practică şi tragică, în acelaşi timp, a acestui flagel infracţional. În această perioadă, pe lângă amplele manifestări derulate de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analize şi Prevenirea Criminalităţii, a avut loc şi o arestare pentru… crimă. Persoana vizată e un Răzvan Paiu din Potcoava. Acesta a fost încarcerat după ce, lovituri aplicate de el, ar fi condus la decesul ulterior, survenit în spital, a unei femei din aceeaşi localitate. Arestarea a avut loc chiar pe 3 octombrie, în ultima zi a evenimentului organizat de IPJ Olt. Chiar dacă între cele două evenimente nu există nici o legătură, trebuie să precizăm că, în Olt, faptele antisociale săvârşite cu violenţă sunt în pragul unei reizbucniri alarmante. E toamnă, se culeg viile, iar fermentaţia fructelor e un fenomen natural.
 
Fotbalul, o pasiune care poate să-l coste pe primarul de la Potcoava
În 2012 a ieşit primar în urma unei operaţii complicate de numărare a voturilor. Au fost vreo câteva în plus, dar şi unul îi era de ajuns. Odată ajuns edil la Potcoava, comuna cu nume de oraş, Manuel Enăchioaia s-a apucat din nou de pasiunea vieţii sale: de fotbal. La un alt nivel. Echipa locală care o să aibă ea odată şi-odată rezultate, are în fruntea stafului de conducere pe socrul primarului. Doar, nu l-ar fi pus acolo pe socrul altuia. Deplasările la meciuri, acolo de unde vin cu sacii plini de goluri, se fac cu microbuzul şcolii. Doar nu au elevii ore întotdeauna în sfârşit de săptămână, iar de protestat nu protestează nimeni. Mai mult decât atât, tot din dragoste pentru fotbal, plasele de la un proiect european de împrejmuire a locaţiilor de strângere a gunoiului au ajuns gard la stadion. Pentru binele locuitorilor din Potcoava. Uitând primarul de la Potcoava că nişte grei adevăraţi din fotbal scriu acum în locuri ferite de opinia publică, memorii şi cărţi de bucate.
 
 
Drept la replică faţă de menţiunile din articolul intitulat „Tribunalul Olt, primul pe ţară. Se putea altfel…!”, publicat în săptămânalul judeţean Ziarul de Olt, din 03-09 octaombrie 2014
Plasarea Tribunalului Olt pe primul loc în ceea ce priveşte performanţele, a avut printre indicatorii la care s-au raportat realizatorii şi numărul mic de dosare casate şi trimise spre rejudecare comparati cu numărul de dosare soluţionate de instanţa noastră.
În aceste condiţii, existenţa unor dosare în care hotărârile de primă instanţă pronunţate au fost desfiinţate cu trimitere pentru rejudecarea cauzei reprezintă excepţii.
Raportat la speţa la care faceţi trimitere în cuprinsul articolului, casarea a fost urmarea unei viziuni diferite a instanţei de control judiciar asupra declaraţiei date de inculpată.
În concret, în cazul la care vă refereţi în cuprinsul articolului, s-a aprecia de instanţa de apelă că, deşi s-a dat o astfel de declaraţie de recunoaştere a faptei penale de către inculpată, aceasta nu întruneşte condiţiile legale în raport de declaraţiile ulterioare ale acesteia.
 
Tribunalul Olt
Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.