Acasă Administrație Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina, fonduri europene în interesul cetăţenilor

Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina, fonduri europene în interesul cetăţenilor

210

Reprezentanţii ADR SUD-VEST Oltenia, în frunte cu Marina Alecu, şef departament în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) S-V Oltenia, s-au aflat în judeţul Olt pentru a vizita obiectivele din proiectele derulate pe teritoriul judeţului care poartă numele străveciului râu. Aceştia, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Olt şi primarul Slatinei, Minel Prina, au vizitat cele patru proiecte din Slatina, şi anume: Centrul de Îngrijire si Asistenta Slatina, Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judetean de Urgenţă Slatina, Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt” şi Centrul istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu.

De ani buni, minicipiul Slatina a intrat într-un proces de modernizare, foarte multe proiecte demarate au fost finalizate, iar altele se află în curs implementare. Despre proiecte finalizate vom face referire şi acum.

Confort la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Slatina

Modernizarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Slatina s-a realizat în perioada 2009-2011, când s-aa realibilitat: exteriorul clădirii, interiorul, de la parter pâna la etajul doi, o dependinţă şi va urma şi acoperişul. La clădire, lucrări de reabilitare nu s-au mai făcut din anul 2004. Valoarea totală a proiectulu a fost de 1.640.025,64, lei.

„Proiectul a constat în efectuarea câtorva lucrări şi dotări cu mobilier şi bunuri pentru beneficiarii noştri. În primul rând, s-au făcut lucrări de termoizolaţie la întreaga clădire, cu înlocuirea şi reparaţia balcoanelor; s-a construit o şarpantă deasupra spălătoriei şi sălii de recuperare şi s-a făcut scafa de la clădire. De asemenea, a fost renovat etajul III, s-au înlocuit ferestrele, uşile, instalaţiile electrice şi sanitare. Parţial, s-au făcut lucrări de zugrăvire şi la etajul II, iar în câteva saloane s-a pus gresie şi faianţă. În plus, s-au făcut dotări cu aparatură medicală, calculatoare şi imprimante, frigidere, o maşină de gătit cu hotă, un robot de bucătărie, un tocător pentru carne, un robot pentru curăţat cartofi şi câteva truse de instalatori şi electricieni”,a declarat directorul instituţiei, Gheorghe Jianu.

Ambulatoriu c-n filme

Ambulatoriul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina avea nevoie de o modernizare. Pentru prima dată în cei aproape 30 de ani pe care îi are clădirea Policlinicii Spitalului Judeţean (Bloc Materno-Infantil, cum se numea la inaugurare), s-au realizat lucrări de modernizare. O modernizare ca afară. Valoarea totală a proiectului a fost de 19.650.102,89 lei. Acum, Ambulatoriul arată ca în peliculele de la Hollywood.

„Procesul de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a constat în două componente, în cadrul căreia una a constat în realizarea reabilitării infrastructurii şi unde tot ceea ce înseamnă ambulatoriu de specialitate a fost total reabilitat. Astfel, spaţiile interioare au fost igienizate, s-au făcut lucrări de dotare în ceea ce priveşte partea de canalizare, de infrastructură. După finalizarea infrastructurii a urmat a doua componentă, adică dotarea cabinetelor de specialitate cu aparatură medicală modernă”, a precizaz dr. Cătălin Pătru, director medical al SJU Slatina.

Atât Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Slatina, cât şi Ambulatoriul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Slatina, se află în subordinea Consiliului Judeţean Olt.

Plaja Olt, beneficiara unui club nautic şi de agrement unic în sud-vestul României

Primăria Slatina a fost şi ea beneficiară a proiectelor cu finanţare europeană. Primul proiect este: „Amenajare club nautic şi de agrement «Plaja Olt»”. Primarul Slatinei a menţionat că acest proiect încă nu s-a finalizat şi că vor urma să se realizeze un teren de minifotbal, locuri de cazare pentru turişti şi multe alte suprize. Practic, va fi cel mai modern club nautic şi de agrement din regiunea Olteniei. Valoarea Proiectuli este de 36.218.522,51 lei.

„Plaja a fost inaugurată în acest an, a prins sezonul estival. Acest proiect este unul dintre cele mai ambiţioase derulate de Primăria Slatina până acum. Se află în plină derulare şi presupune realizarea mai multor lucrări: modernizarea actualei zone de plajă şi piscină, construirea de noi terenuri de sport de agrement, amenajarea unor locuri de parcare pentru 150 de autoturisme, construirea unor centre fitness şi spa. Când va fi terminat, adică undeva în ianuarie 2015, acest obiectiv va fi important nu numai pentru Slatina, ci pentru întreaga regiune, demn de precizat fiind şi faptul că el se va adresa cetăţenilor atât în sezonul estival, dar şi în perioada când nu poţi face plajă: poţi să faci fitness, spa, să-ţi etalezi talentul în căţărat, vom avea o zonă de tir de tras cu arcul, ne putem întrece la minigolf, sau în competiţii de fotbal, volei sau tenis de câmp. Vom avea şi zonă de picnic, şi piste de rolleri. Suprafaţa totală amenajată numai pe uscat e de aproximativ 7 ha, şi cred că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut realiza dacă nu accesam aceste fonduri”,a spus Prina.

Un centru istoric aşa cum era altădată

Stăzile care au intrat în proiectul de reabilitare, Lipscani şi Mihai Eminescu, au beneficiat de lucrări de infrastructură, în valoare de 16,5 milioane lei. Obiectivele proiectului de reabilitare au fost: efectuarea de lucrări asupra părţii carosabile şi a trotuarelor, îmbunătăţirea serviciilor publice din perimetrul străzilor menţionate prin cerarea sistemului de iluminat public, crearea reţelei de canalizare, amenajarea spaţiilor verzi ţi dotarea cu mobilier urban.

„Cele două străzi reprezintă, pentru Slatina, vatra unde s-a născut municipiul şi trebuie să-i redăm viaţa de altădată. Din nefericire, lucrul pe care-l spun tot timpul e că acest centru istoric nu beneficiază de avantajele pe care le au celelalte centre istorice, şi anume nu e în centrul oraşului, iar atractivitatea e mult mai mică faţă de centrele din Craiova sau Bucureşti. Următorul pas, odată cu modernizarea fostului cinematograf „Victoria”, e să realizăm tot felul de activităţi culturale în această zonă. În 2015 vom avea foarte multe activităţi care se vor derula efectiv în această zonă, tocmai din dorinţa de a pune valoare sau de a mări valoarea investiţiei pe fonduri europene din zonă. Aici vom avea sală de conferinţe, cinema, sală de dezbateri, sală de şedinţe de Consiliu Local şi sală de expoziţii, dacă cineva vrea să îşi expună lucrările poate să vină aici, la Atelierul Multicultural Victoria, iar podeaua care are scaune pentru şedinţe efectiv se rabatează şi pot fi puse exponatele. Acesta e elementul care mi-a plăcut cel mai mult, şi cu această clădire ne apropiem către zero clădiri nereabilitate, proprietatea Consiliului Local. Pe acesta îl reabilităm prin fonduri puse la dispoziţie de guvernul norvegian”, a spus Minel Prina, primarul Slatinei.

Balş: modernizări la Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc şi la un cartier

Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orăşenesc Balş s-a încheiat cu brio, valoarea lucrărilor fiind de: 4.974.202,62 lei.

16.930.995,06 lei este valoare totală a proiectului: „Reabilitarea şi reamenajarea cartierului «Oraşul Nou». În cadrul proiectului s-au realizat lucrări pentru spaţiile de parcare, spaţiile verzi sau amenajări de puncte pentru gunoi, printre altele.

91.000.000, dintre care 51.000.000 lei reprezintă bani europeni, este pertotalul celor şase lucrări, pe care reprezentanţii ADR Oltenia le-au vizitat în judeţul Olt. Şi proiectele nu se opresc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here