Acasă Editorial Ce au în comun Andrei Pleşu şi Ion Toma

Ce au în comun Andrei Pleşu şi Ion Toma

45

Vor spune unii că a înebunit Dorobanţu de la Ziarul de Olt. Ce pot avea în comun Pleşu şi Toma? Primul, scriitor, băsist declarat, fost ministru al Culturii, consilier prezidenţial la Cotroceni, până în dimineaţa când, cică nu i-ar fi apreciat corect vestimentaţia Elenei Udrea. Al doilea, un om politic de stat, reformatorul stângii de la Olt, într-o vreme când, pe partea stângă, chiar mai existau şi idealuri doctrinare, nu doar interese punctuale.

Şi totuşi, cei doi, Andrei Pleşu şi Ion Toma, au în comun un fir.. roşu (nici o asemănare cu fondul cromatic al socialiştilor români şi europeni). Acum vreo câteva zile, cele două personalităţi ale vieţii publice au fost, pe rând, victime ale unei campanii deşănţate, derulată pe un post de televiziune pe care CTP îl defineşte printr-un cuvânt nou introdus în limba română: Jegosecurism Retevei TV.

Primul a fost Toma. Luat în colimator de un mercenar cu nume de locaş bisericesc, care propovăduieşte deontologia breslei jurnalistice şi atunci când nu e cazul, simţindu-se într-un fel… Acolo, pe seama senatorului care n-a mai avut loc în judeţul lui din cauza unor personalităţi marcante precum unii dintre ocupanţii funcţiilor respective, s-au pus nişte acuzaţii puerile, inventate dintr-o logică fracturată, a celui care a dat realitatea lui Guşă pe banii mai mulţi ai lui Ghiţă Reteve(i). Când a fost nevoit să dea publicităţii dreptul la replică, punctual şi argumentat, venit de la Toma, a uitat cum trebuie să facă aşa ceva.

Pe Toma e normal să-l atace. Indiferent de ce va câştiga Ponta la prezidenţiale, experienţă sau fotoliu de preşedinte, pe stânga se va face puţină curăţenie. Iar profitorii, actorii scenei, lipitorii de fişe, simt că trebuie să te protejezi de cei puternici şi fie că le convine unora, fie că nu, astăzi, Toma e mai puternic decât se vede la prima vedere.

În altă ordine de idei, tot la postul lui Ghiţă, un onorabil domn de altfel, Andrei Pleşu a fost măcelărit pentru faptul că a spus, cu gură mare, nişte adevăruri despre hainele împăratului gol. În stilul său inconfundabil, de om de spirit, fără să folosească invective înşirate precum mărgelele pe o aţă, fără să dea cu parul justiţiarului în caracterele unor bărbaţi din puterea executivă, purtători ilegali de pantaloni. L-au urmărit pe Pleşu, de acasă la piaţă şi invers, că, doar, doar, s-o găsi ceva. N-a ieşit. Ce mai contează. Deontologii au sugerat ideea că trebuie făcut ceva…

Şi, iată cum două personalităţi ale vieţii publice din această ţară, Andrei Pleşu şi Ion Toma, au fost criticate profund într-o urzeală a unor jocuri de interese făcute de către unii ce-şi asumă, poate prea repede, rolul de formatori de opinie.

Am avut în cap rândurile de mai sus de vreo câteva zile. Nu le-am scris decât pe 1 octombrie, Ziua Republicii Populare Chineze, ţara soră cu a noastră, cea spre care se închină fluturii de pe lampa Executivului bucureştean. Doar în cinstea lor am dar jos steagul Uniunii Europene din parlament, atunci când a luat cuvântul Lică Chan, doar pe unul de-al lor l-a luat Zgonea de mână atunci când s-au pozat, iar democraţia chinezească este astăzi model pentur aniversările cu şaptezeci de mii de oameni pe Arena Naţională.

Şi, astăzi, 1 octombrie, nişte neobrăzaţi de studenţi din Hong Kong s-au găsit să protesteze împotriva administraţiei de la Beijing. Mă opresc aici pentru că ce am avut de scris se referea doar la Pleşu şi Toma. Restul au fost nişte rânduri de avertisment…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here