«Citiţi atribuţiile preşedintelui date de Constituţia României, pentru a înţelege că minciuna stă cu unii candidaţi la masă!»
Este unul dintre puţinii aleşi, dintre cei pe care i-a votat Oltul în decembrie 2012, care nu a pierdut contactul cu realitatea. Ştie că România de la televizor se aseamănă doar pe ici şi pe colo cu cea în care trăiesc oameni din această ţară. Mai ştie, şi are puterea să o recunoască, ori de câte ori este întrebat, că instituţia parlamentului, cea din care face parte, nu reuşeşte să găsească cele mai bune soluţii pentru ca ele, odată devenite legi, să slujească interesului naţional.
Într-o notă de detaşare, deputatul oltean a acceptat să ne ofere, pe teme de actualitate, un interviu bazat pe întrebări din România reală. Aia în care trăiesc oameni ce ştiu că doar 1% din copiii de clasa a I-a au acces la telefon cu internet…
– Domnule deputat, cum vedeţi faimoasa ordonanţă de urgenţă asumată de vicepremierul Liviu Dragnea, cea care legiferează traseismul politic?
– Atunci când au venit cu ea la vot, în Camera Deputaţilor, noi, cei de la PPDD, nu am votat. Nu se schimbă niciodată regulile în timpul jocului. Mai mult decât atât, după doar câţiva ani de experienţă parlamentară, orice act normativ care nu s-a aflat în dezbatere publică nu e primit bine deloc. Românii au justificat o alergie la ceva care li se impune, fără a fi măcar „formal” consultaţi. Deşi, iniţial, ideea era bună…
– Staţi puţin! Ce vreţi să spuneţi prin asta?
– Vă spun în cunoştinţă de cauză: ideea acestei ordonanţe a plecat de la conceptul unui partaj între cei care au format USL-ul. Practic, în interiorul acestei structuri se candidase pe liste comune, iar după desfiinţarea alianţei era normal ca primarii, aleşii locali, să poată opta, din punct de vedere politic, pentru un partid sau altul din cadrul a ceea ce a fost Uniunea Social Liberală. Dar, când în acest partaj sunt introduse şi bunurile, dacă putem spune aşa, posturilor de demnitate publică venite de la alte partide, povestea nu mai e deloc în pas cu realitatea. Ei, iniţiatorii proiectului, nu au luat în calcul un lucru: prin această ordonanţă, dacă va fi aprobată de Senat, au neşansa să trezească o parte a conştiinţei publice. Care nu votează niciodată cu puterea. Altfel spus, dacă te duci în pădure şi vezi ursul că doarme în bârlog nu încerca să-l trezeşti. Fiara, după somn, e nervoasă şi nu are maniere. Cam aşa au făcut cei de la putere.
– Păi, nu e şi PPDD la putere?
– Haideţi să nu considerăm finalizat un proiect anunţat la cald după destrămarea USL-ului! Sunt colaborări punctuale cu toate partidele politice din România. De aceea, vă spun că la putere este PSD şi aliaţii săi tradiţionali: UNPR şi PC. Două partide care, la ultimele alegeri, nu şi-au asumat identitate proprie. De aceea, ce nu poţi să măsori, nu trebuie să consideri că are şi valoare individuală. Nu insist mai mult pe tema aceasta…
– Ce fel de legi faceţi în Camera Deputaţilor?
– Intenţiile, atunci când se pleacă la drum cu un proiect de lege, sunt extraordinare din partea iniţiatorilor. Pe parcurs, normele birocratice, cât şi unele intervenţii ale celor care relaţionează cu proiectul, deformează intenţia iniţială. Exemple sunt multe, iar tot pornind de la această premisă se ajunge şi la inutilitatea unor proiecte asumate de membrii celor două Camere ale Parlamentului. O moară care macină în gol, foarte rar serveşte utilităţii de interes public.
– Ce aşteptări aveţi de la noul preşedinte?
– E prematur să ne pronunţăm cine va fi alesul românilor din noiembrie. Constat cu amărăciune că votul negativ influenţează şi acum poziţia pe care se află unii candidaţi. Nu mi se pare normal ca primii doi clasaţi din sondaje: cel al stângii şi cel al dreptei regrupate în jurul proiectului ACL, să nu aibă până acum un program coerent adresat românilor cu respectarea atribuţiilor care delimitează funcţia de preşedinte. Oameni buni, nu-i credeţi pe acei candidaţi care spun că fac autostrăzi, cresc salariul minim, îngheaţă cursul leu-euro! Citiţi atribuţiile preşedintelui date de Constituţia României, pentru a înţelege că minciuna stă cu unii candidaţi la masă! Când nu ai soluţii, când nu ştii ce vrei, cel mai bun lucru este să te abţii de la un proiect considerat drept unul pentru ţară. Altfel, de la sublim la ridicol nu e decât un pas.
– Ce le spuneţi celor care nu vor să meargă la vot?
– Că e cel mai rău lucru cu putinţă pe care îl pot face împotriva ţării lor. Este o misiune obligatorie, aş spune eu, chiar dacă nu sunt de acord cu votul obligatoriu. Vorbeam altă dată despre nuanţa civică şi obligativitatea participării la vot.
– Ce şanse are Dan Diaconescu să ajungă preşedintele României?
– După validarea candidaturii de către Biroul Electoral Central, toţi candidaţii pornesc cu aceeaşi şansă. Nimeni nu e mai presus, nimeni nu e mai prejos.
– Sunteţi 588 de parlamentari. Traian Băsescu insista cândva pentru 300. E şi un referendum validat în acest sens. Ce aveţi de spus?
– Necondiţionat susţin proiectul celor 300 de parlamentari, cu o singură obiecţie: două camere. Nu se poate cu una singură. Nu avem tradiţie în acest sens.
– Din presă a ieşit la iveală ofiţerul acoperit Turcescu. Urmează şi din rândul politicienilor?
– Daţi-mi voie să mă abţin să comentez un plan manipulator pus la cale de cineva care foloseşte interesului imediat al unei grupări din zona de proximitate a unui candidat. Ce ar fi să nu ne intereseze această cacealma?
– Mergeţi pe stradă şi vă întâlniţi cu alegătorii din colegiul dumneavoastră. Ce le spuneţi oamenilor?
– Mă uit oricând în ochii lor, iar de rezolvat promisiunile din campanie îi rog pe aceştia să se adreseze celor care deţin puterea. Majoritatea dintre ei a decis în consecinţă. Deci, de aici încolo, cred că lucrurile sunt simplificate.
– Mai poate fi salvată România?
– Sigur! Oricând! În fiecare zi, se poate întâmpla asta. E nevoie de o scânteie, iar odată aprinsă reacţiile sunt necontrolabile. Problema e, însă, ce punem la loc? Iar dacă avem ceva de dat jos, trebuie să ştim că demolarea e o soluţie costisitoare.
– Câţi invitaţi aţi avut la ultima aniversare a zilei dumneavoastră de naştere?
– În nici un caz, 70 de mii. Mai mult decât atât, nu vă pot spune. E plăcerea unora dintre români ca, din când în când, să apeleze la stadioane…
