Acasă Politic ULTIMA CRONICĂ PARLAMENTARĂ… ÎNTÂIA ZI DE VACANŢĂ

ULTIMA CRONICĂ PARLAMENTARĂ… ÎNTÂIA ZI DE VACANŢĂ

52

„Căldură mare, mon şer!“, vara a început şi nu-i vreme de stat în parlament, ci de mers în vacanţă. Aşa că, după vacanţa de la alegerile europarlamentare, legea îi forţează să intre într-o altă vacanţă. La fel de plătită. S-a încheiat şi sesiunea parlamentară ce a înglobat trei anotimpuri: iarnă, primăvară şi vară. Aleşii se vor întoarce la toamnă cu noi proiecte de aşternut pe hârtie şi dat colegilor parlamentari la gândit şi apoi votat. Vacanţa e prilej de relaxare şi de meditaţie. Vom vedea din toamnă cum îşi vor îmbogăţi parlamentarii activitatea lor şi cât de mult succes le aduce cheia pe care o poartă des: vacanţe dese. Să-i vedem ce au făcut de la începutul mandatului, din 9 decembrie 2012, până acum.

SENATORI

Senatul României este format din 176 senatori, dintre care, ai noştri, de la Olt: Darius Vâlcov, Mihai Niţă, Dan Şova şi Teiu Păunescu.

Darius Vâlcov – Colegiul 1

Fost primar al Slatinei, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat, Darius Vâlcov este senatorul cu cea mai bogată activitate parlamentară, nu numai în plenul forului legislativ, ci şi în Colegiul pe care îl reprezintă. Vâlcov a demarat numeroase campanii pentru copii şi în care au fost implicaţi copiii: a făcut apel pentru colectarea de cărţi pentru copiii din Găgăuzia, Moldova, a demarat o campanie de colectare de jucării pentru copiii nevoiaşi şi i-a dus pe alţii să viziteze Palatul Parlamentului. O perioadă scurtă de timp, i-a avut lângă el pe „europarlamentarul de Slatina”, Andreea Maria Dicu, dar şi pe ceilalţi opt participanţi ai probei din cadrul Olimpiadei Liceelor. Darius Vâlcov este semnatarul a 62 de iniţiative legislative şi a 27 de declaraţii politice. A adresat 34 de întrebări, a făcut 11 interpelări şi a luat cuvântul în plen de 25 de ori.

Mihai Niţă – Colegiul 2

Preşedintele Partidului Conservator, regiunea Sud-Vest Oltenia, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi membru în Comisia de validare, Mihai Niţă are la activ: 15 iniţiative legislative propuse, 17 declaraţii politice, trei întrebări adresate, trei interpelări şi 23 luări de cuvânt.

Teiu Păunescu – Colegiul 2

Senatorul care a făcut parte din celebra Comisie „Nana“, membru şi în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, Teiu Păunescu are patru iniţiative legislative care îi poartă sămnătura, două declaraţii politice susţinute în Senat, patru întrebări, trei interpelări, dintre care două către premierul României şi opt luări de cuvânt.

Dan Şova – Colegiul 3

Dan Şova, preşedinte de partid prin alt judeţ, senator şi pe la noi, când ministru la un minister, când la altul şi omul care vrea să-i poarte cuvintele lui Ponta, are o activitate „suplă”. Trei iniţiative legislative la care este cosemnatar şi şapte luări de cuvânt la tribuna Senatului.

DEPUTAŢI

Camera Deputaţilor este formată din 407 deputaţi, nouă dintre ei numai pentru noi. Emil Moţ, Daniel Bărbulescu, Florin Iordache, Virgil Delureanu, Gigel Ştirbu pe câte un colegiu, Dan Ciocan şi Dumitru Niculescu – pe acelaşi colegiu (nr. 5), Alexandru Stănescu şi Luminiţa Adam care împart Colegiul 7 sunt aleşii Oltului.

Emil Moţ – Colegiul 1

Cap de listă şi pe primul colegiu este Emil Moţ, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Micii paşi pe care îi face sunt cu folos şi mari în ansamblu. Pesedistul a luat cuvântul doar o dată până acum, în ziua depunerii jurământului de credinţă şi este cosemnatar la 22 de iniţiative legislative.

Daniel Bărbulescu – Colegiul 2

Ales în Colegiul 2 Scorniceşti-Potcoava, deputatul Daniel Bărbulescu are o activitate bună în Camera Deputaţilor. Este membru în trei comisii: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi Comisia de validare. Acesta a vorbit de 21 de ori la tribuna Camerei Deputaţilor, a susţinut 18 declaraţii politice, este semnatar la 30 de iniţiative politice şi a adresat două întrebări.

Florin Iordache – Colegiul 3

Rămâne deputatul cu cea mai bogată activitate parlamentară. Iordache este preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi preşedintele Comisiei de validare, membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, unde are statutul de secretar, membrul al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea, şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Acesta a luat cuvântul de 73 de ori, a susţinut 15 declaraţii politice, este iniţiatorul a 70 de proiecte legislative şi a adresat nouă întrebări.

Virgil Delureanu – Colegiul 4

Deputatul care s-a implicat masiv în salvarea Judecătoriei Balş, ales în Colegiul 4,Virgil Delureanu este membru din Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Delureanu a vorbit de opt ori în Camera Deputaţilor, a susţinut şapte declaraţii politice şi este cosemnatar la 20 de iniţiative legislative.

Dan Ciocan – Colegiul 5

Deputatul PSD, Dan Ciocan, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, se află printre cosemnatarii a 24 de iniţiative legislative. Acesta a avut doar o cuvântare în Camera Deputaţilor şi două întrebări.

Dumitru Niculescu – Colegiul 5

Deputatul PP-DD are o activitate bogată în Camera Deputaţilor, care constă în: 52 de propuneri legislative, 17 luări de cuvânt, 15 declaraţii politice, 29 întrebări şi interpelări, 8 moţiuni. Acesta face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Gigel Ştirbu – Colegiul 6

Gigel Ştirbu a fost pentru câteva luni ministru al Culturii. Este preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (actualmente o are în vizor pe preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, care l-a jignit pe omologul de la Senat al lui Ştirbu şi ar fi plănuit un şantaj), membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, membru al Comisiei speciale comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară. Are are în activitatea sa parlamentară: 33 iniţiative legislative, 64 de luări de cuvânt, 37 de declaraţii politice, 12 întrebări şi 2 moţiuni.

Alexandru Stănescu – Colegiul 7

Alesul Colegiului 7 pe listele PSD, Alexandru Stănescu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice are o activitate ce se măsoară în următoarele cifre: trei luări de cuvânt, două declaraţii politice, 28 de iniţiative legislative şi o întrebare adresată.

Luminiţa Adam – Colegiul 7

Dar nu cea din urmă. Proaspăt uneperista Luminiţa Adam continuă să aibe o activitate parlamentară bogată, însă una care nu mai este concentrată pe actualii guvernanţi, pentru că din opoziţie se vedeau altfel lucrurile. Plimbatul clasic al parlamentarilor de la un partid la altul nu e neaparat un factor disturbator al unui deputat ce îşi vede de treabă. Luminiţa Adam are o activitate de lăudat, şi anume: 37 de luări de cuvânt, 11 declaraţii politice, 50 de iniţiative legislative, 14 îndrebări adresate şi opt moţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here