Acasă Actualitate Slatina, oraş nesigur!?

Slatina, oraş nesigur!?

358

După ani buni în care climatul social în Slatina nu a pus probleme deosebite în ceea ce priveşte infracţiunile îndreptate împotriva persoanei şi bunurilor, ultimele evenimente antisociale fac din municipiul reşedinţă de judeţ un spaţiu nesigur.

Doar în urmă cu câteva nopţi, locuinţa omului de afaceri, Florin Taifas, situată în incinta unui spaţiu rezidenţial, considerat sigur, a fost călcată de hoţi. Deşi camerele private de supraveghere au surprins acţiunea răufăcătorilor care au încercat mai multe imobile din incintă, ancheta derulată de poliţie nu a conturat date finale despre identitatea infractorilor.
Bunurile substrase nu au o valoare foarte mare, dar spaima rezidenţilor e pe măsură. Se vorbeşte de existenţa unei bande specializată în furturi din locuinţe de lux, formată din cetăţeni moldoveni care acţionează în forţă utilizând sprayuri paralizante şi chiar arme albe pe care le pot folosi dacă ar fi surprinşi.
În Slatina, două institute specializate în ordine şi lege, poliţia municipală şi cea locală, se calcă pe picioare. În acest răstimp, Slatina devine un oraş nesigur… Mai mult, situaţii similare se întâlnesc şi în zona rezidenţială a Slătioarei.

Hoţii îl căutau pe Gigel Ştirbu?

În altă ordine de idei, trebuie spus că în incinta rezidenţială la care facem referire se află şi locuinţa din Slatina a deputatului Gigel Ştirbu, preşedintele PNL Olt. Cine ştie, e posibil ca rău-făcătorii să-l fi vizat chiar pe demnitar… Sau, poate că or fi căutat programul de guvernare al USL-ului ori reformele cultuarale pe care cel în cauză n-a mai apucat să le implementeze în scurta perioadă în care a fost ministrul Culturii?

Vom reveni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.