Acasă Administrație România, o ţară veselă şi tristă, plină de reclamangii cu pile la...

România, o ţară veselă şi tristă, plină de reclamangii cu pile la partid. Primarul Negrilă de la Traian, cercetat penal pentru un închipuit abuz

148

În judeţul Olt sunt primari şi primari. Unii dintre ei pentru un salariu. Alţii, pentru că mai au nevoie de bani cât să pună trei etaje la casa de chirpici pe care au moştenit-o de la soacră. Într-un club select, al edililor dedicaţi, al celor care fac din profesie o datorie de onoare faţă de comunitate, se află şi Marian Negrilă de la Traian.

Aviator, colonel în rezervă, un om instruit şi educat pe vremea când şcoala era şcoală, acesta a decis, în urmă cu câţiva ani, să vină acasă, în comuna sa de suflet, pentru a face dreptate, ordine şi curăţenie.
Oamenii locului, gospodari cât cuprinde, l-au susţinut din prima, iar astăzi, demersurile sale administrative sunt răsplătite prin încrederea pe care o primeşte. Şi, dacă astăzi Traian e o oază de civilizaţie, un centru de rezistenţă împotriva partidului-stat, de acest lucru se face „vinovat” chiar el, gospodarul Marian Negrilă. Chiar şi aşa, pentru că România este o ţară, şi veselă, şi tristă, în care competenţa se analizează în raport de apartenenţa la partidul stat, edilul acestei aşezări are necazuri. Cu incompetenţa, cu făţărnicia şi cu nesimţirea unor oameni plătiţi din bugetul public spre a servi ceea ce se numeşte interesul comunităţii.
Astăzi, împotriva acestui sistem, Marian Negrilă luptă cu toate puterile sale pentru că educaţia copiilor din localitate trebuie să fie nealterată de minciună, lene şi parvenitism.

Buruienile stângii comuniste fac legea în curtea grădiniţei din comuna Traian
Nu este greu să vezi diferenţa dintre cum lucrează mâna unui om gospodar şi cum acţionează cineva pentru care munca seamănă cu o boală contagioasă.
Spaţiul verde din faţa grădiniţei din comuna Traian este bine întreţinut, iar gazonul îmbie pe cei mici la activităţile specifice din procesul educaţional. În schimb, în perimetrul din curtea interioară a imobilului, cel care ar trebui să fie spaţiu de recreere pentru copii, e un focar de infecţie. Un loc periculos care ascunde şerpi şi provoacă teamă chiar şi unui adult. Explicaţia e simplă: perimetrul din faţă este întreţinut prin grija primarului, în timp ce bălăriile din curte sunt monitorizate de femeia de serviciu a stabilimentului, o speranţă a pesediştilor din comună.

Indolenţa trece şi dincolo de buruienile crescute în voie
La grădiniţa din Traian, dacă doar iarba crescută haotic, în locul unde copiii au loc de joacă, ar fi problemă, parcă ai trece cu vederea. Numai că, grupurile sanitare sunt murdare, iar părinţii sesizează şi cer primarului să intervină.
În acest sens, în mapa primarului Negrilă se află sesizări cum este cea depusă de Marinaş Costina, mama unui copil de grădiniţă, care reclamă lipsa de implicare a femeii de serviciu, Nicoleta Şuţu. Cea care nu-şi execută sarcinile de serviciu, iar mizeria îi însoţeşte pe copii de la grădiniţă acasă.
Cazul este cunoscut. Situaţia e în atenţia primarului, iar demersurile făcute de domnia-sa nu dau, până acum, rezultate. Undeva intervine brutal politicul, iar când acesta se amestecă şi în educaţia copiilor, deja nu mai e mare lucru de făcut.

O sesizare care aşteaptă răspuns
Întreaga situaţie a fost adusă la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, încă din 6 iunie a.c. Din păcate, nici un răspuns, iar ceea ce este mai tragic, nici un semn că lucrurile ar fi în curs de rezolvare.
Copiii din Traian nu au culoare politică, dar cei care-i supraveghează şi îi educă ştiu mai bine ce înseamnă să fii roşu, atunci când la putere sunt… ai noştri. Adică, ai lor, ai celor care cred că această ţară este o ţintă spre care au drept, la joc de voie.

Nemulţumirile primarului nu sunt mascate de vorbe mari. Ele sunt cutremurătoare, iar realitatea celor exprimate nu mai are nevoie de alte comentarii. Din păcate, femeia de serviciu nu e singură în faptele sale reclamate şi dezavuate de edilul localităţii: „De asemenea, educatoarea Carmen Ţenea, o altă apropiată a celei în cauză, o altă persoană sprijinită de sus, prin pile şi cunoştinţe, afiliată la PSD, nu se ocupă aşa cum trebuie de micii copii din grădiniţa noastră. Drept răsplată, deşi are înscrişi mai mulţi copii în grupă, vreo opt, de-un an de zile îşi face orele cu jumătate din ei şi îşi primeşte, bine-merci, salariul lunar de 14 milioane. Foarte frumos!
(…) Deşi în timpul mandatului m-am ocupat mereu de şcoli şi grădiniţe, pentru a pune la punct tot ceea ce ţine de noi, problema este cu totul alta: lipsa de oameni competenţi. Avem educatori buni, care îşi fac treaba, dar sunt şi alţii pe care nu-i prea interesează. Păcat, pentru că, în anul 2004, colcăiau şobolanii pe aici. Acum e totul renovat, cu termopane, parchet centrală şi apă la robinet.. În plus, sectorul exterior, din faţă, cu iarbă frumoasă şi părculeţ amenajat îmi aparţine mie. Ce e în spate, cu iarba netunsă şi ceea ce se mai vede, îi aparţine femeii de serviciu.
(…) Din păcate, până aici, s-a ajuns şi asta e starea de spirit la grădiniţă. Vorbim de membrii PSD care nu vor să-şi facă treaba, vorbim de oameni pe care nu-i mai interesează nimic, decât să facă reclamaţii şi alte scandaluri în localitatea pe care eu o conduc”.

Directorul grădiniţei, o tănără ambiţioasă, dar ineficientă împotriva sistemului ticăloşit
Am convins cu greu directorul grădiniţei, Doralina Ghiţă, să vorbească despre focarul de tensiune din instituţia pe care o conduce. Cuvintele sale spun totul: „Din păcate, aşa cum se observă, la grădiniţa din localitatea noastră e mare dezordine în ceea ce priveşte curăţenia de zi cu zi. Totul se datorează femeii de serviciu, inclusiv iarba foarte mare din curtea acestei grădiniţe. Nu se mai văd băncile, nu se mai văd locurile de joacă, nu se mai vede nimic. Şi asta, deşi în fişa postului intră şi aceste atribuţii, chiar dacă aceasta motivează că sectorul exterior nu este grija ei.
Mai mult chiar, atunci când i-am atras atenţia, tot noi am fost reclamaţi, ba chiar s-a plâns la doamna inspector general că noi am fi vorbit într-un anume fel atunci când doar i-am spus să-şi facă treaba. Păi, dacă asta înseamnă hărţuire…! Dacă a-ţi fi atrasă atenţia că nu îţi faci cum trebuie treaba înseamnă hărţuire, e greu s-o facem să înţeleagă. Şi nu e normal aşa.
N-aş vrea să dau prea multe detalii, dar sunt atâtea zile în care în toaletă am găsit mizerie, am găsit necurăţat şi nedezinfectat. Când i-am atras atenţia, ne-a spus pe scurt că face curat în ziua următoare. Din punctul meu, e fără comentarii”.

Printre ameninţări şi jigniri, scuza e tot o acuză…
Deontologic am insistat să obţinem puncte de vedere de la împricinaţii cauzei de faţă. Ca o bună educatoare, Maria Pârlogea ne-a trântit, isteric, uşa-n nas. Ce mai contează cei şapte ani de-a casă! Copiii care au văzut reacţia sa trebuie s-o ţină minte pentru când se vor face mari! Vor învăţa atunci despre condiţia demnităţii umane.
În schimb, doamna, femeie de serviciu, are o poziţie, sinceră, până la urmă. Despre cheful de muncă ce vine după o pauză lungă: „Eu am cosit o dată iarba din curtea acestei grădiniţe şi am zis că o voi cosi din nou când va mai creşte. E drept, acum e mare, dar am avut doi oameni, pe care domnul primar i-a luat spunând că sunt oamenii dânsului, de la 416. Mizeria din toaletă este pentru că sunt copii mici şi uneori se mai întâmplă să fie aşa. Eu curăţ în fiecare zi, dar nu pot sta mereu numai la toaletă. Veniţi după ora 12 şi este altceva!”

Primarul, cu dosar penal, dă cu subsemnatul
Pentru că Marian Negrilă vrea să respecte legea şi jurământul depus în faţa locuitorilor din comuna Traian, şi pentru că cere personalului din grădiniţă să-şi facă treaba, la catedră şi la mătură, pe numele său a fost făcută o plângere penală, depusă la parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, unde cauza va fi analizată de un procuror competent. Poate nu va fi unul din PSD. Sau, cine ştie, unde mai poate duce această poveste urâtă, în care este târât, pe nedrept, un primar ce vrea dreptate, lege şi ordine. Pentru că aşa a fost educat, aşa a crescut şi tot aşa şi-a îndeplinit, cu credinţă, sarcinile faţă de ţară. O ţară în care, prin popor mai sunt şi oameni de genul lui Nicoleta Şuţu, Maria Pârlogea, şi lista poate continua. Cu alte nume din clica protejată a şcolii din Traian, căreia i se pot adăuga persoane din multe unităţi şcolare româneşti.

2 COMENTARII

  1. oare domnul primar nu are legatura cu doamna director? de ce ii tine atat de mult partea? de ce sta asa mult pe la scoala?ca de secretara lui sa tot auzit. . .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here