Acasă Actualitate Liberali de grupa mică

Liberali de grupa mică

49

Mă întrebam zilele trecute cum aş reacţiona dacă mi s-ar propune o funcţie importantă, de director, să zicem. Cutez să mă gandesc la situatia asta, în ciuda varstei fragede, dar, spre deosebire de cei mulţi care au o istorie bogată în ocuparea funcţiilor, recomandarea politică nu ar fi, în cazul meu, singura calitate.

Am ajuns să cunosc oameni, să aud despre mulţi alţii şi să interacţionez cu unii faţă de care aveam rezerve, incertitudini sau repulsii.
Pot spune că doar ce am făcut ochi în această lume, dar îmi dau seama, aşa cum făceam şi fără să fiu aproape de fenomen, că lumea asta, căreia cei care îi poartă laurii îi dau un parfum exclusiv, nu e altceva decât o goană, o cursă pe care toţi speră să o alerge cât mai mult, mult mai mult decât îi pot ţine picioarele. De fapt, niciun alergător cu pretenţii de pasăre răpitoare nu vrea să părăsească jocul, funcţia, viaţa.
Şi fără să lezez pe cineva, am impresia că mulţi din cei cărora le scapără picioarele dupa funcţii aparţin regnului animal. La primele semne, banii grămadă din simbria pe viaţă îi fac să fie invidiaţi de cetăţenii comuni şi să se simtă impenetrabili, intangibili, veşnici.

O vorbă înţeleaptă spune „Campania trece, funcţia rămâne.”. Aşa cum alta, şi mai înţeleaptă, răsună „Guvernarea trece, mofturile rămân.”
Şi ne întrebăm zilnic, de ce pleacă tinerii, de ce suntem săraci şi de ce ajungem în ipostaze care îţi aruncă efectiv, creierii în tavan.
Domnilor, viaţa pe care o trăim cu toţii are cca. 30-35 de ani perioadă activă. Cu toţii vrem să fim activi, iar când ajungem să decidem pentru alţii sau să fim creanga cea mai înaltă a copacului, activăm toată moştenirea genetică a primatelor din care am evoluat şi ne facem de râs tot arborele genealogic. Nu ni-l facem de râs, ni-l negăm şi odată cu el, negăm tot sensul existenţei umane.
Şi cu toate astea, 90% dintre noi îi apreciază pe deţinătorii de „Gipan”, deşi acest statut a sustras câte o pâine de la fiecare dintre noi.

Politica se face cu sufletul, pentru cei din jurul tău, iar atunci când ai reuşit să te caţeri pe stâncă, datoria ta e să îi ajuţi pe cât mai mulţi din regnul tau, din ţara ta, din regiunea ta, astfel încât să realizezi evoluţie, progres. Dacă toţi sinecuriştii fomişti pe care îi vedem sau de care auzim zilele astea ştergându-şi orice urmă de umanitate de pe frunţile înguste şi fugind ca şobolanii, în locuri unde încă nu a intrat apă, dacă toţi cei care au fost puşi să fie în slujba cetăţeanului îşi aruncă trecutul la gunoi, numai să mai stea încă puţin la soare, pe stâncă, dacă toţi aceştia ar avea coloană vertebrală, rasa din care facem cu toţii parte ar progresa, în cele din urmă.
Nu înţeleg trecerile bruşte, de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga. De la Maria, pe care o iubeai aseară, ajungi dimineaţă la Ioana şi îi declari iubire veşnică. Veşnică, până când o găseşti pe Geta.
Şi toţi aceşti oameni ne-au câştigat încrederea cândva, iar acum, după ce ne-au terfelit pe drumul pe care l-am parcurs împreună, vor să mai mergem o tură cu ei. Şi culmea e că toţi încearcă să-şi ascundă coada din care dau când li se umple castronul cu mâncare, doar-doar ne vor prosti iarăşi că ei merg pe calea cea dreaptă.

În tot acest timp, stimaţi cetăţeni, noi, gloata, oamenii de bine ai acestei ţări, suntem doar o minge de ping-pong, izbită în grabă şi cu viteză de unii care au avut datoria să ne deschidă uşile când voiam să intrăm, să ne pună masa când voiam să mâncăm şi să ne deschidă mintea, când trebuia să ne luminăm.
În schimb, le-a ieşit un ghiveci acru şi amar. Nu mai ştii care e de încredere, care e sincer, care e om şi care e vopsit. Într-o perioadă în care din partea stângă se ridică oameni care ştiu să întindă măcar un deget, din dreapta se flutură degetul mijlociu în direcţii opuse şi cel mai dureros, de cele mai multe ori, în direcţia în care suntem cu toţii.
Iar când le ceri socoteală pentru tot ce au făcut până acum, râşii ăştia te scuipă, te ponegresc şi pleacă la ăia care le mai pot da un ciot, căci aşa e viaţa politică, ce ştiţi voi, proştilor mulţi şi creduli

P.S. O funcţie publică e un mijloc de ajutorare a cât mai multor cetăţeni. E o poziţie în care ai dreptul să râmăi numai atunci când i-ai mulţumit pe toţi şi când le-ai dat motive serioase, să creadă că meriţi. Pentru foarte mulţi dintre dumneavoastră e doar un calcul cu multe cifre. Dar sunteţi de-a dreptul proşti să credeţi că cifrele vă fac nemuritori!

Prof.
Gabriel Laurenţiu Pătraşcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here