Acasă 7 zile 7 zile in subsidiar

7 zile in subsidiar

62

Despre Ciugulea, Stănescu vorbeşte la trecut
La prima ieşire publică după victoria de la europarlamentare, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu a vorbit, printre altele, despre… funie în casa spânzuratului. În fapt, şeful celui mai mare partid din Olt a ţinut să le reamintească directorilor liberali din administraţia judeţeană că vine o vreme când asumarea unei demisii de onoare e un act necesar. Cei de pe posturi de decizie din judeţ, susţinuţi şi promovaţi de PNL, în urma unor concursuri organizate în stil românesc, ar putea să înţeleagă ce e de înţeles. Mai mult, despre colaborarea sa instituţională cu vicele liberal de la judeţ, Ioan Ciugulea, Paul Stănescu deja vorbeşte la trecut. Semn că şi Ciugulea, vice la judeţ, ar trebui să înţeleagă că atunci când ceva nu mai există n-ai cum să mai faci parte din acel ceva!

Braga cea dulce de la albanezi…
Imediat după ce a tăiat panglica la Bazinul de Înot al municipalităţii slătinene, după ce a semnat pentru nişte blocuri ce vor urma să fie reabilitate prin susţinere guvernamentală, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea a poposit la albanezi, acolo unde dulceţurile specifice – bragă, alviţă şi îngheţată au consolidat profund legătura de prietenie dintre demnitar şi colegii săi de la Olt. Până la închiderea ediţiei, conform unor surse temeinice, nici Victor Ponta, nici Dan Şova şi nici Sebastian Ghiţă nu trecuseră pe la stabilimentul din centrul oraşului, pentru a-şi îndulcii şi ei relaţiile cu un judeţ care, deşi nebăgat în seamă, e totuşi partener într-un proiect politic pe care românii încă îl mai aşteaptă să fie promovat şi prin această parte a ţării. Deşi consumaţia trebuia plătită de vicepremier, ca un semn de mulţumire pentru efortul de la europarlamentare, tot ai noştri au băgat mâna în buzunar.

Asta da umilinţă: Cătălin Grecu pe scaunul lui Dan Şova
La prezentarea oficială a trupei care a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Olt, eveniment găzduit de sediul PSD Slatina, la masa învingătorilor au luat loc toţi parlamentarii lor din judeţ. Cu o singură derogare: tânărul Cătălin Grecu, consilier în echipa preşedintelui Stănescu, vicepreşedinte PSD Olt, s-a aşezat pe scaunul pe care ar fi trebuit să se afle senatorul oltean Dan Şova. Mai mult, prezenţa sa acolo a fost naturală, iar având în vedere filozofia scaunelor pesediste, e posibil ca şi la parlamentarele din 2016 schema să fie aceeaşi. Nu de alta, dar relaţiile dintre Şova şi PSD Olt sunt cam aceleaşi pe care le are astăzi preşedintele ales al Ucrainei cu marţafoiul de la Kremlin. Pentru înţelegerea completă a schemei, în această extrapolare, Şova nu poate fi decât Putin…

Următoarele bonuri de masă, la Spital, vor fi date…
…la prezidenţiale. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina e o restanţă. La bonurile de masă. Cele pe care unitatea trebuie să le acorde, conform contractului colectiv de muncă, angajaţilor stabilimentului. Vechimea debitului e de pe la începutul anului, atunci când au apărut primele sincope în atribuirea acestui drept legal cuvenit. O parte din tichete a fost atribuită în preajma alegerilor europarlamentare. Despre rest, deocamdată, nici o vorbă. Conform scenariului e posibil ca următoarea tranşă să fie alocată şi distribuită în zilele de dinaintea alegerilor prezidenţiale. Atunci când, astfel motivaţi, angajaţii SJU Slatina se vor grăbi să voteze cu Johannis la Cotroceni.

D’asta a ajuns Frunzulică eurodeputat
De pe lista propusă de Alianţa PSD cruce PC cruce UNPR, a ajuns parlamentar în Europa fostul deputat de Olt, Doru Claudian Frunzulică. Cel mai probabil, acesta a fost răsplătit pentru marea sa promsiune electorală făcută prin 2008 oltenilor, cea care în prezent a intrat în folclorul judeţului, iar în curând, în numele ei, al promisiunii, va fi lansat un festival folcloric pe malul Dunării. Deputatul european este cel care le-a promis oltenilor un pod peste fluviu, la Corabia, care să lege două maluri pline de bălării, unul la bulgari şi altul la noi. pentru că de la această zicere n-a mai apărut nici o minciună electorală de anvergură, Frunzulică a fost susţinut de Ponta să ajungă eurodeputat la Bruxelles.

Primarii liberali adevăraţi aşteaptă rectificările bugetare
E posibil ca la următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Olt, sau la vreuna extraordinară, să aibă loc o rectificare de buget. Adică, din fondurile publice vor merge în teritoriu bani pentru unităţile administrativ teritoriale, conduse de oamenii gospodari, aleşii poporului. Evenimentul merită urmărit îndeaproape pentru a putea vedea ce sume vor primi edilii din acele localităţi oltene care n-au cântat la alegerile europarlamentare dansul şarpelui în concepţia propusă de PSD, acel mare partid care a vrut să câştige tot. Cei mai nerăbdători primari sunt în Traianu, Urzica, Mihăeşti, Crâmpoia, Studina şi alte câteva locuri unde nu au avut loc înţelegeri între părţile electorale implicate…

Asta da umilinţă: pesediştii de la Balş au rămas fără apă
Visul primarului Teodosescu de la Balş de a rămâne şi în 2016 candidatul unic al stângii şi al dreptei a luat sfârşit în ziua alegerilor europarlamentare, atunci când stânga s-a năpustit pe oştirile liberale şi le-a făcut una cu pământul, în goana după vot. În consecinţă, şi doar din coincidenţă, la câteva zile după alegeri, firma de distribuţie a apei din Balş a analizat situaţia rău-platnicilor la serviciul în cauză. Aşa se face că printre datornicii executaţi cu dop pe robinet se află şi sediul organizaţiei municipale Balş a PSD. În urma acestui incident, cei debranşaţi de la apă vor lua măsuri. Cu bidonul, cu găleata, pentru a umple vasul de la wc, acolo unde apa va fi trasă doar după minim doisprezece utilizări…

Pe Dagnea, toată lumea îl ascultă, aproape nimeni nu-l mai crede
Dincolo de evenimentele punctuale pentru care a fost prezent în urmă cu vreo câteva zile la Slatina, preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea le-a vorbit oltenilor despre nişte şabloane pe care ai noştri le ascultă cu zâmbetul în colţul gurii. Aşa se face că, darnic la vorbe, Liviu Dragnea a amintit despre două autostrăzi care să treacă prin Slatina, despre o şosea de centură, proiecte frumoase în care, cu părere de rău, oltenii au cam încetat să creadă. Iar asta cu mult înainte ca domnia-sa să taie panglica inaugurală de la bazinul de înot al Slatinei. O investiţie frumoasă pe care unii cârcotaşi, nişte nemernici adversari ai sistemului, o văd drept o piscină ceva mai mare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.