Acasă Administrație Un primar al normalităţii: Ion Sofaru. La Văleni, România este la ea...

Un primar al normalităţii: Ion Sofaru. La Văleni, România este la ea acasă

395

Sub greutatea zilei de astăzi şi ameninţaţi de apăsarea celei ce va să vină, uităm să privim spre lucrurile esenţiale, pentru că românul, şi acum, după decenii de frământări, îşi caută normalitatea pasului cotidian.

Evident, în ţara asta pe care au vrut-o şi o doresc mai departe mulţi, sunt multe de făcut: drumurile sunt poteci, fântânile au ciutura ruginită, iar pentru mulţi alternativa la animalele din grajdi e gustul amar al pâinii din străinătate.
Ca-ntr-o formă de protest faţă de această stare generală, sub forma unui mesaj de pace, în Văleni, viaţa de zi cu zi e altceva: o stare de împăcare a oamenilor din partea locului cu sine, o lume în care valorile fundamentale sunt bunul-simţ, creştinătatea, educaţia, toate aşezate într-un rost al firii.
Acum vreo câteva zile, reporterul de serviciu a ajuns la Văleni, aproape întâmplător, iar în cabinetul primarului l-a găsit pe preotul satului, pe Ilie Tecuceanu. Cum, necum, discuţia între jurnalistul de serviciu şi cei doi a venit de la sine. Aşa cum a început şi drumul prin comună, un drum ce nu se anunţa deloc a fi o vizită în biserică şi mai apoi la liceul din localitate…

La Văleni, de veghe, între om şi Dumnezeu, una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din Europa
E renumită. Despre formele sale se vorbeşte în tot judeţul, iar în Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, unii dintre profesori vorbesc în orele de curs, viitorilor făuritori de citadele omeneşti, despre această construcţie aparte, bastion al creştinismului din Câmpia Română.
Ghid pentru paşii călătorului nu putea fi decât Ilie Tecuceanu, preotul care a reuşit să menţină vie flacăra spiritualităţii. Vorbele sale nu pot fi răstălmăcite, ci doar reproduse întocmai. Cuvinte care arată cum a luat fiinţă o bibliotecă aparte în incinta bisericii, ziceri care amintesc despre cum a început, acum aproape un secol, povestea acestui edificiu. Toate ca o trecere în revistă peste anii petrecuţi de domnia-sa în Parohia de la Văleni, aproape patru decenii de muncă neîntreruptă.

„În Văleni, avem cea mai mare şi frumoasă biserică din judeţul Olt, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Tot aici avem o bibliotecă, un muzeu în care avem peste trei mii de volume de cărţi, obiecte de valoare şi multe icoane vechi. E o construcţie făcută prin anul 2011, m-am implicat foarte mult pentru lucrul acesta şi sunt extrem de fericit că am dus-o la bun-sfârşit. De altfel, un rol decisiv l-a avut şi actualul primar, domnul Ion Sofaru. Este un om care a sprijinit cu inima deschisă toate acţiunile sociale de pe raza comunei Văleni, inclusiv teatrul numit «Nişte ţărani», dar şi echipa de fotbal a localităţii. Personal m-am ocupat pentru strângerea fondului de carte, am colecţionat în timp numeroase obiecte, icoane, cărţi vechi dar foarte valoroase. Mai mult, am strâns şi instumente muzicale pentru a face şi o fanfară pentru înmormântări, dar asta se poate realiza în timp. Revenind la cărţi, am apelat la foarte mulţi prieteni din ţară, am făcut-o cu drag şi iată că astăzi, aşa cum am mai spus, avem vreo trei mii de volume. În plus, tot la biserica din Văleni avem un ceas elveţian, de patrimoniu, din 1906, un ceas refăcut şi repus în funcţiune după 70 de ani, cu bătaie pe clopot, la jumătate de oră şi la fix.
(…) Biserica este ridicată în anul 1924, susţinută de Constantin Colibăşanu, un om din Mehedinţi dar care avea moşii în zonă. De altfel, mormântul său se află chiar în interiorul bisericii. Mai trebuie reţinut că pentru construcţie au fost aduşi meşteri din Italia, biserica fiind construită după stilul unei alte biserici din localitatea Biarritz – Franţa, iar astăzi este o capodoperă a judeţului Olt. Personal, am intrat pentru întâia oară în ea prin anul 1974 şi de atunci mă aflu aici, în slujba celor sfinte. Nu mai reţin exact ziua aceea, dar ştiu că veneam după alţi şapte ani de preoţie în Bistriţa-Năsăud, acolo unde am avut şi prima parohie. De atunci m-am ocupat de toate cele trei biserici de pe raza localităţii Văleni, am slujit cu drag şi-am pus mult suflet în tot ce am făcut.
(…) În perioada comunismului a fost destul de greu. Cu toate astea, am reuşit să facem faţă, să mergem mai departe. Desigur, n-a fost întotdeauna aşa. De la cei bătrâni am aflat că în trecut au fost aici depozitate şi cereale, am mai aflat că am avut şi un frumos iconostas, dar care, din păcate, a ars într-o magazie, ceea ce ne arată că în decursul anilor au fost şi vremuri grele. Ne bucurăm însă că am avut prieteni care ne-au fost aproape, care ne-au ajutat cum au putut, că toţi preşedinţii de Consiliu Judeţean, de le revoluţie încoace, ne-au acordat atenţia şi sprijinul de care aveam nevoie. Sigur, nimic nu e uşor, nimic nu vine dacă nu ceri şi nu te zbaţi”.

La Liceul Tehnologic din Văleni se face carte şi se gândeşte altfel. Şansa şcolii a fost şi este profesorul Florentina Mihăilescu
Peste şcoala românească aruncă unii cu pietre şi spun că aici se consumă bani degeaba, copiii nu învaţă carte, iar rezultatele nu sunt pe măsură. Privind sistemul din afară, tinzi să le dai dreptate inchizitorilor educaţiei româneşti şi să te înscrii într-un club al celor ce vor altceva dar nu îşi asumă niciodată să propună o măsură concretă care să ducă la eliminarea distanţei dintre şcoala de la ţară şi învăţământul de la oraş.
La Văleni se face rezistenţă prin educaţie, iar de asta răspunde, cu sufletul şi cu toată priceperea sa, profesorul Florentina Mihăilescu, cea care ştie unde este vulnerabil sistemul, unde trebuie acţionat şi ce trebuie luat dintr-o parte şi pus în alta.
Monologul dascălului Mihăilescu, pentru că toţi sunt profesori, dar foarte puţini dascăli, e o invitaţie la ceea ce trebuie făcut pentru reforma sistemului educaţional:
„Liceul nostru are peste 400 de elevi. O parte din ei, în „Săptămâna altfel”, au participat la numeroase activităţi organizate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Olt şi Palatul Copiilor Slatina, obţinând premii de toate felurile: I, II, III, la toate concursurile la care au fost înscrişi. Aceste premii ne arată că se poate face şi educaţie. Că prin participări la alte activităţi decât olimpiade se poate face într-adevăr ceva. De altfel, noi ne mândrim atunci când doi sau trei, poate chiar patru dintre copii noştri ajung la facultate. N-aş vrea să sune a laudă, dar trebuie ştiut că anul trecut, la examenul de bacalaureat, am fost primul liceu tehnologic, ca procentaj de promovabilitate. Aşadar, bază materială şi cadre tehnologice avem, iar ele îşi fac aşa cum trebuie treaba. Poate mai bine decât la unele licee de renume din Slatina.
(…) Din păcate, cu toate că şcoala noastră merge foarte bine, ne pare rău că nu avem o grădiniţă, iar micuţii noştri stau acum într-o clădire închiriată. E regretabil şi nu este corect. Sigur, nevoi sunt multe, dar trebuie luate pe rând, în ordinea necesităţilor.
(…) În ceea ce mă priveşte, ca director al acestui liceu, aş vrea ca domnul primar să rămână mereu aproape de noi, să ne sprijine şi să acorde, atât cât se poate, fonduri pentru dezvoltarea bazei materiale. Avem nevoie de reconstrucţia unei magazii pentru lemne, dar şi de construcţie nouă pentru un grup sanitar la cealaltă şcoală. Nu are grupuri sanitare şi este dureros. Cu toate astea, avem promisiuni şi sperăm să se rezolve aceste probleme. Până la urmă, vorbim aici de viitorul copiilor noştri şi asta ar trebui să reprezinte marea prioritate. Repet, dureri sunt multe: nu avem încălzire centrală în celălalt local, cu toate că acesta a fost reabilitat printr-un proiect PHARE.
(…) Ne dorim să se facă educaţie aşa cum trebuie, să se ofere şanse reale elevilor de ţară. Până la urmă, frecventarea şcolii nu înseamnă doar că ne înscriem la şcoală. Sigur, e greu să lupţi cu mentalităţile, e greu să lupţi cu exemplele negative din ziua de azi. Din păcate, societatea oferă ca exemple, din ce în ce mai mult rău. Şi, uite aşa, arma noastră devine aproape invizibilă. Iar asta nu e bine. Spre exemplu, la orientarea profesională, pot spune că lucrul acesta se face foarte greu astăzi. Desigur, noi oferim o şansă familiilor din zonă, elevilor ce activează aici, dar este loc şi de mai bine. Avem profesori buni, pregătiţi aşa cum trebuie, profesori titulari, cu gradul I, în proporţie de 70%, astfel încât ce ofer eu şi ce oferă statul e bine, dar mai departe, după porţile şcolii, societatea le oferă din ce în ce mai puţin. Suntem liceu tehnologic. Unde se angajează copiii noştri după, dacă pe undeva poarta se-nchide, formând un cerc închis? E dureros, dar eu vă spun că mai mult de 4 sau 5 pe an, din serie, nu reuşesc să se angajeze dintr-o clasă. Restul.. se pierd. Fetele se căsătoresc, fac copii, primesc alocaţie şi intră pe ajutor social. Şi nu e bine. Prea mult am devenit o ţară de asistaţi sociali. Dar, programele nu sunt bune de undeva de sus, nu de aici, de jos.
(…) Eu văd altfel învăţământul la ţară. Aici, există alte probleme faţă de cele de la oraş. Baza noastră, că recunoaştem sau nu, este de un nivel mai scăzut, iar elevii noştri provin din familii mai slabe, din familii sărace. Asta este realitatea momentului. Spre exemplu, ca să te duci la şcoală, la oraş, era o oarecare treaptă, dar la ţară nu a existat niciodată aşa ceva şi au rămas majoritatea aici. Ştiţi cum se spune: Calul boieresc rar iese dintr-unul ţigănesc. Aşadar, condiţiile sunt grele aici. Noi nu avem în şcoală zece familii în care ambii părinţi să aibă salariu, iar asta spune tot. Sunt părinţi care nici nu ştiu că au copii la şcoală.
(…) Am avut şansa să fac parte dintr-un proiect internaţional, să merg în Spania, şi am văzut că acolo, în mediul rural, există un alt sistem de învăţământ decât în mediul urban. Acolo se pune bază pe educaţie, ci nu pe învăţământ, în timp ce noi prea punem accent pe lucrul ăsta. Sigur, a făcut bine cândva, dar iată că astăzi nu se mai poate şi nu mai face faţă. De cerut se cere, dar ştie, oare, acolo, sus, onor domnul ministru că mie îmi ia timp preţios să-l întreb pe copil de ce n-a fost acasă, de ce nu ştiu părinţii de el, şi tot aşa? Mai departe, părinţii ne spun că n-au ce să le facă, dar sunt familii dezmembrate cu unul sau poate amândoi părinţii plecaţi la muncă, poate chiar divorţaţi.  Chiar şi aşa, speranţa rămâne întotdeauna”.

Hai la teatru, la Văleni!
O invitaţie pentru un festival de teatru inedit este făcută de directorul şcolii, Florentina Mihăilescu: „Pe 7 iunie, avem la Văleni şi un Festival Naţional de Teatru – „Nişte ţărani”, ajuns la a IX-a ediţie, participă multe şcoli din ţară, din 10 judeţe, iar noi suntem pe poziţia 10 la secţiunea Teatru, cu o finanţare de 15 milioane de la minister. De aceea, ne-am propus ca toţi participanţii, din banii aceştia, să primească o carte, în baza programului „O carte pentru fiecare”.

Primarul comunei, Ion Sofaru, atent la nevoile comunităţii
Modest, aşa cum este din fire, Ion Sofaru, primarul de la Văleni, aşază în legea firii împlinirile comunităţii în fruntea căreia se află. Iar un edil responsabil este preocupat întotdeauna, înainte de toate, de şcoală, de copii, cei care vor fi viitorul localităţii: „Ca edil al acestei localităţi, pot spune că am făcut şi voi face multe lucruri pentru învăţământul de la Văleni. Îmi propun să facem cât mai multe pentru aceşti copii care vor fi viitorul acestei localităţi. Spre exemplu, amintesc fapul că încă din primul an de mandat am reuşit să facem lucrări importante la Şcoala Nr. 2, au fost lucrări de izolaţie, lucrări de întreţinere. Mai departe, am acordat o atenţie deosebită găsirii altor modalităţi de folosire a timpului liber al copiilor. Astfel, pe lângă primărie, în cadrul bibliotecii comunale, am făcut un cabinet – biblionet. Şi aici s-au investit bani, aparatura a fost luată cu fonduri europene, dar totul se poate face atunci când te implici.
(…) De asemenea, am căutat să integrăm copiii în activităţi cultural-sportive, organizate de Primăria Văleni, cu ocazia diverselor evenimente anuale. Amintim aici târgul anual de pe 6 august, târgul din 21 mai, de Sf. Constantin şi Elena, evenimente în care avem implicaţi numeroşi elevi la dansuri şi cântece populare, dansuri moderne. În plus, avem şi o echipă de fotbal în cadrul căreia sunt tineri din localitatea noastră cu rezultate notabile, fiind pe locul trei în campionatul judeţean şi ne bătem de la egal la egal cu echipe de renume din judeţul nostru.
(…) Tot pentru copii noştri din comuna Văleni, alături de care am promis că voi rămâne mereu, am acordat, fie din banii primăriei, fie din banii şcolii, sume importante pentru amenajarea unei baze sportive moderne, cu teren de handbal, de fotbal şi intenţionăm să facem şi un teren sintetic de volei şi tenis.
(…) Revenind la premiile obţinute de tinerii noştri elevi, Pimăria Văleni a luat decizia, în Consiliul Local, să-i premieze pe cei ce merită, pe data de 1 iunie – Ziua Copilului, în cadrul unei serbări. Se acordă premiu atât elevului, cât şi profesorului ce a contribuit la obţinerea acestor performanţe. Este o mândrie, vrem să le fim alături, să-i sprijinim şi să-i încurajăm pentru a ne reprezenta cu cinste în viitor la toate evenimentele culturale, sportive şi artistice ale comunei Văleni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here