Acasă Editorial Carevasăzică, şi Mihai Viteazul e membru PSD. Nu?

Carevasăzică, şi Mihai Viteazul e membru PSD. Nu?

312

Am văzut multe campanii electorale, iar dacă într-o bună-zi timpul mi-ar permite să scriu nuanţat şi romanţat despre acele lucruri care în mod normal nu sunt destinate publicităţii, aţi afla multe. Despre ziare de campanie, făcute intenţionat cu o greşeală nevinovată care schimba sensul mesajului, despre conţinutul sticlei cu benzină, cea pe care o avea Gheorghe Stoica la el, prin 2004, atunci când ameninţa că-şi dă foc în faţa Prefecturii Olt şi a ambasadorului SUA, pe motiv de libertate de expresie, cât şi despre alte poveşti pe care patina timpului le îndepărtează cu viteză ameţitoare de prezent…

Însă, cred că aproape două decenii de jurnalism sunt, din perspectiva celor de mai sus, anulate de ceea ce se vede în prezent pe marginea drumului, în municipiul Slatina. De asta nu i-aş fi crezut niciodată în stare pe cei care făuresc strategii şi promovează imaginea unor candidaţi. Pe marginea străzii Oituz, rămasă mai departe drept Centura ocolitoare a Slatinei, deşi trece aproape prin mijlocul oraşului, până în Lacto Vegetarian, se află un mare afiş electoral: vreo trei pe patru. De pe care, călare pe armăsarul din povestea sa, Mihai Viteazul susţine, dacă n-o fi candidând chiar el în persoană, candidaţii alianţei guvernamentale: PSD, UNPR şi PC. Nu se ştie dacă îi vrea pe toţi la un loc sau nominal, individ cu cetăţean, doamnă cu domn. Însă, ideea de a-l urca pe garduri pe făuritorul Marii Uniri de la 1600 e bestială, nebunească şi jignitoare în acelaşi timp.
Mai precis, pentru angajaţii de la compania de publicitate a PSD-ului e punct ochit, punct lovit. Iar asocierea unui domnitor atât de adulat de români, cu un partid politic, care nu avea nici o legătură cu timpul istoric de acum patru secole şi ceva, e neuron scurtcircuitat. Mai mult, şi aici lucrurile cred că trebuie să fie aşezate la locul lor, e sub demnitatea puterii de înţelegere, a celor care confiscă ideologic un asemenea simbol naţional pentru a-l transforma în vehicul electoral. Cu părere de rău, social-democraţii de astăzi n-au învăţat nimic din istorie, iar din mormântul său rece de la Ghencea, Nicolae Ceauşescu poate privi liniştit spre cei de azi. Cum el se vedea continuator al voievozilor şi domnitorilor de altă dată, aşa fac şi băieţii din gaşca veselă.
Cred, cu puţină maturitate, un asemenea moment penibil putea fi evitat de către echipa centrală a PSD care a avizat proiectul în cauză. Mai cred, mai departe, în ceea ce până acum nu se vede: reacţia societăţii civile faţă de un asemenea panotaj care depăşeşte limita maximă până la care se poate merge atunci când ai nevoie de voturi. Evident, Mihai Viteazul nu poate reacţiona în faţa unui asemenea gest de propagandă deşănţată. Dar noi, ceilalţi, contemporani cu pesediştii lui Ponta, cred că putem face ceva, luând fiecare atitudine împotriva unei practici care nu se justifică, nu se explică, nu se susţine în materialitatea sa! N-ar fi exclus ca data viitoare, la prezidenţiale, să găsim în panotajul stradal şi mesaje de susţinere pentru Victor Ponta, candidat la preşedinţie, semnate olograf de Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun şi, de ce nu, chiar un îndemn electoral pentru stânga, semnat de Decebal în persoană. Debutul a fost făcut în mai 2014, iar de acum încolo, atâta timp cât nu există o limită a logicii şi a bunului simţ în campania electorală, totul este posibil.
Din păcate pentru ei, pesediştii olteni n-au luat în calcul un lucru: este posibil ca acest gen de manifestare în piaţa publică să se întoarcă într-o bună-zi tocmai împotriva lor. Pentru că el, poporul votant, este uneori imprevizibil, iar calculele sociologice s-au dovedit, în unele situaţii, a fi doar nişte teste de laborator care dezvoltate la o scară mai mare nu corespund realităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.