Acasă Actualitate Tămbălăul seniorilor. Noua conducere a CARP Olt, contestată!

Tămbălăul seniorilor. Noua conducere a CARP Olt, contestată!

261

De la cei în vârstă se spune că ai multe de învăţat, şi bune, şi rele. Luni, 28 aprilie 2014, autorul acestui articol a asistat la o lecţie de „Aşa, nu!”. Din peste 5000 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Slatina s-au aflat, în amfiteatrul Colegiului Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina, la începutul adunării, aproximativ 90 de persoane, care, pe parcurs, dezamăgite, au mai plecat,iar cele rămase au reprezentat Adunarea Generală a CARP Olt şi alegerile consiliului de conducere şi preşedintelui CARP Olt.

(Dez)ordinea de zi
Şedinţa a început cu un foarte scurt moment de reculegere pentru membrii CARP Olt, care au trecut la cele sfinte, peste 100 de membri în anul 2013. Pe ordinea de zi a întrunirii s-au aflat teme ca: darea de seamă a consiliului director pe anul 2013 şi prezentarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe 2014, raportul comisiei de cenzori ai CARP Olt. Membrii prezidiului, care, conform statului, se aleg de către Adunarea Generală, erau deja numiţi. Acest organism a fost compus din Aurelian Ilinca, preşedinte CARP Olt, contabilul-şef Virginica Dumitru, consilierii Toma Baicon, Emil Neacşa şi Gheorghe Vidu. Şi circul începu! La numirea secretarilor de sedinţă a început tămbălăul. Preşedintele deja numise doi oameni apropiaţi instituţiei şi nu propuşi din cadrul şi de membrii Adunării Generale, aşa cum prevede statutul. În cele din urmă, s-au acceptat şi alte persoane din public. Atât preşedintele, cât şi contabilul-şef au prezentat bilanţul pe anul 2013 şi bugetul pe anul 2014, la aprobarea celor două teme, toţi cei prezenţi în sală au votat „pentru”.

Noi ne propunem, noi ne numim, noi ne punem preşedinţi
Momentul care a întins la culme nervii celor aflaţi în sală a fost deznodământul întregii şedinţe, care a durat fix două ore. Membrii CARP Olt, din sală, au fost rugaţi să voteze consiliul director, lucru pe care l-au şi făcut, spunând că „vor ca lucrurile să rămâna aşa”, adică, să se păstreze aceeaşi componenţă. Dar cei din prezidiu au luat de bună şi pentru funcţia de preşedinte. Conform statutului, membrii Adunării Generale a CARP Olt votează componenţa consiliului director, consiliu care are libertatea de a propune pe unul dintre membrii consiliului la funcţia de preşedinte al Casei şi apoi Adunarea Generală să dea votul final, „pentru” sau „împotriva” propunerii făcute de consiliu. Cei din consiliul director s-au retras pentru a delibera, timp de cinci minute, cine va fi noul preşedinte al CARP Olt. După cele cinci minute, consiliul director şi-a exprimat propunerea, numindu-l preşedinte (deja) pe Toma Baicon. Astfel s-a încălcat vădit dreptul Adunării Generale de a-şi exprima votul. Mai mulţi participanţi au încins spiritele prin enunţări ale unor acuze aduse lui Baicon. Noul preşedinte i-a lăsat pe pensionari să se „încaiere verbal” între ei şi, pe o uşă lăturalnică, s-a făcut dispărut.

După două ore, parcă formale, conducerea CARP Olt s-a văzut cu şeful pus, iar pensionarii au rămas cu buza umflată. Şi fără a-şi exercita dreptul de membru şi cu multe teme de gândit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.