Un zgomot demisec îţi înţeapă scoarţa cerebrală. Se agravează. Cu mişcări oable, ca de pe altă lume, îţi arunci mâna spre sursa neliniştii. Creierul treaz îşi măsoară puterile cu al său morman cu viaţă: „Ridică-te, inertule! Ostaş al lenei ce eşti!” E încă o dimineaţă patologică..
Cu un efort produs de ultimele-ţi vitamine rămase, închizi alarma telefonului şi simţi cum ultima unitate de lecitină se duce spre cea mai importantă sinapsă a memoriei: „E Marţi. Marţi, după Paşti!”. Încep să-ţi amorţească picioarele, stomacul îţi e vulcan activ şi tot ce poţi să simţi e gust amar, în fundul limbii. În drum spre baie, faci cel mai neispirat gest al vieţii: deschizi TV-ul. Nici n-apuci să te depărtezi, că te prinde, rece ca mâna grea a unei armuri medievale: „Bună dimineaţa, este Marţi după Paşti!” Leşini pe gresia din hol.
„Eule, ce s-a întâmplat cu noi?” Îţi spune el: ai avut o nevastă frumoasă şi deşteaptă, cum numai într-o ţară latină din Balcani întâlneşti. Şi un câine, pe nume Lucky. Şi eşti atât de mahmur încât nu-ţi aduci aminte că nevasta te-a părăsit pentru un baron local cu Jipan, chiar în timpul slujbei de Înviere. Iar câinele, pe când tu erai la grătar cu mici şi bere fără el, parcurgând un episod depresiv, şi-a depus CV-ul pentru adopţie, pe unul dintre locurile rămase libere în casa lui Brigitte Bardot. „Totuşi, aveam un bilet. Trebuie să fi fost câştigător, căci eram fericit..” „- Stimabile, erai fericit, pe dracu’! Toată noaptea ai plâns şi ai băut, ai băut şi ai plâns, ca un senil! Şi dacă vrei să ştii, chiar era un bilet. Şi DA, era câştigător!“
Raţiunea începe să se anime, te ridici brusc din agonia leşinului fantasmagoric şi începi să-ţi cotrobăi prin buzunare. Un mic rămas de la 1 Mai. Un bilet de RATB pe care-şi scrisese Mazăre discursul de la deschiderea sezonului. Un bileţel al lui Victor către baieţii de la SPP : „- Băieţi, puneţi-l pe Băse sub palmierii ăia lui Agathon, că râd toţi străinii ăştia de noi!”. Un ursuleţ de pluş, pe semne pierdut de Eba. Ultima hârtie era o notă de plată, cu 3 zerouri, neachitată. Ciudat, Eul nu-şi aducea aminte să fi servit calcan şi icre negre cu bere la pet de 2L.. Şi, totuşi, scria: „Restaurantul Cardu’ din Stele, două persoaneX calcan +icre negre +bere pet 2L”. Cum să nu te apuce disperarea când vezi aşa ceva? Cum să ajungi aproape în stare să concepi că ai mâncat icre negre? Deziluzia işi făcea simţit gustul. Crezuse că avea să-şi redescopere sensul vieţii odată cu săptămâna liberă oferită de Parlament. Opinase pozitivismul manifestărilor de 1 Mai şi absoluta lor necesitate pentru relaxarea poporului muncitoresc. Chintesenţa săptămânii gratărelor smerite avea să se nălucească.
Ca o ironie a sorţii, total neaşteptat, zării umbra feţei lui Călin răsărind din semnalul unei Antene. Avea cearcane până la buric, ridurile-i jucau pe faţă „X şi Zero”, iar părul părea că petrecuse până dis-de-dimineaţă. Se încumetă să transforme sunetele în cuvinte: „Bunnnă dddiiimmminneaţa, e Mmmarţ după Paşşti! Mii-a văzut ci-neva motttocicletu?”
Avea şi el dreptatea lui, ca şi Eul nostru. Păi, cum să te trezeşti lucid după O SĂPTĂMÂNĂ LIBERĂ?? Apropo de lucid, se gândi Eul să facă nişte calcule, poate-poate, din punct de vedere financiar, n-o să-i dea cu virgulă, ca toate de până atunci. Vrând să înceapă ecuaţia cu nota de plată neachitată, Eul găsi o notă ce părea scrisă de însăşi nevastă-sa, pesemne începuse ea prima calculul, grijulie ca întotdeauna. Cu un limbaj frust, lipsit de epitete sau alte figuri de stil, aceasta îi scria: „Gicule, eu plec cu D. Vreau să văd şi eu cum e. Dacă nu-mi place, mă întorc. P.S.: Achită tu nota de plată, că află presa şi nu-i face bine lui D.! Semnat, Vrăbiuţa.”
Aşa rămase Eul, Marţi după Paşti, ca românul în a doua zi după alegeri. Fără bani, fără speranţe, înşelat şi părăsit de toţi, privind ca un nebun la ce i s-a lăsat în urmă: „Vă vom face, vă vom drege! Vă vom da, nu vă vom lua! Doar votaţi şi-o să aflaţi!”.
Efectul „Marţi după Paşti” e un perpetuum mobile al existenţei din România. Se manifestă de când lumea şi nimeni nu ştie când şi dacă îşi va face apariţia vreun „Mântuitor” care să trimită subiecţii la muncă, nu la întins cearşaful pe nisip. Majoritatea românilor au, însă, nimic împotriva acestei manifestări, atâta timp cât ea nu contravine Legii purităţii berii, a Micului European şi Principiului Asumării Răspunderii în Parlament.
„Visul unei flori
Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica veştejită
Doarme-n valea fără flori.
Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros” (Mihai Eminescu)
prof. Laurenţiu Gabriel PĂTRAŞCU
