Acasă Actualitate Premiile Galei „MERIT, DECI EXIST” au fost oferite oltenilor din întreaga lume

Premiile Galei „MERIT, DECI EXIST” au fost oferite oltenilor din întreaga lume

207

A treia ediţie a Galei „Merit, deci exist”, organizată de televiziunea Olt Tv Slatina, a luat sfârşit. Au rămas însă poveştile de viaţă, poveştile de succes ale oltenilor care au cucerit lumea prin talentul şi inteligenţa. Iată care au fost laureaţii celei de-a treia ediţii a Galei „Merit, deci exist”.

MINŢI SCLIPITOARE
La 46 de ani, inginerul Cornel Matei, din Corabia, şi-a împlinit visul de a fi numărul unu într-un domeniu. Este campion mondial la şah prin corespondenţă şi a obţinut zeci de premii internaţionale la acest sport.
Cristina Ducu, din Slatina, are 23 de ani şi este actriţă de succes în Coreea de Sud. A jucat într-un serial produs pentru postul de televiziune NBC.
Ca în fiecare an, la Gala „Merit, deci exist” sunt premiaţi şi oltenii care au cariere de succes în universităţi mari din întreaga lume. Ion Nechita, 32 de ani, fost olimpic al Colegiului Naţional Radu Greceanu este profesor şi cercetător în cadrul Laboratorului de Fizică Teoretică al Universităţii din Toulouse, Franţa.
Sebastian Cioabă, 38 de ani, absolvent al Colegiului Naţional Radu Greceanu din Slatina,  este profesor asistent la Universitatea Delaware, SUA. A scris zeci de lucrări ştiinţifice.
Alin Ştefănescu, 38 de ani, absolvent al Colegiului Naţional Radu Greceanu, a lucrat la universităţi şi firme de softwear de top din Munchen şi Edinburg. Acum este conferenţiar la catedra de Informatică a Universităţii Bucureşti.

Renică Diaconescu, Carmen Stancu şi Mugurel Coteanu formează echipa de medici slătineni care a obţinut locul al II-lea la Congresul Internaţional de la Viena, cu un studiu de cercetare privind terapia hemoragiei intercerebrale. Performanţa  pe care au realizat-o în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a fost aplaudată, minute în şir, în seara galei, când au primit Trofeul „Merit, deci exist”.

DOUĂ ACTRIŢE CELEBRE SUNT OLTENCE
Le-aţi admirat în filme româneşti de succes, pe scena marilor teatre din ţară, dar nu aţi bănuit nicio clipă că sunt oltence. Cerasela Iosifescu, actriţa Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, este născută în comuna Coteana. Moartea domnului Lăzărescu”, „Asfalt Tango”,  „Patru luni, trei săptămâni şi două zile” sau „Poziţia copilului” sunt numai câteva dintre filmele de succes în care a jucat.
Este una dintre cele mai frumoase femei din România, dar şi o mare actriţă. Daniela Nane are origini olteneşti. Bunicii ei locuiesc la Vişina, iar ea şi-a petrecut copilăria aici. Actriţa Teatrului Bulandra îşi aminteşte cu drag de verile, sărbătorile şi casa bunicilor olteni. Aşa că disctincţia „Merit, deci exist” a bucurat-o şi a emoţionat-o.

TALENT OLTENESC
O altă slătineancă de succes este  Dorina Cioflan. Violonistă la Opera Română, face parte din Orchestra de Cameră a Filarmonicii Centrului Cultural Român şi de aceea a fost premiată la Gala „Merit, deci exist”, organizată de televiziunea Olt Tv Slatina.
 Nicoleta Floroni Ţicală a impresionat juriul concursului „Vocea României”, iar slătinenii au fost alături de ea, pentru că era una de-a lor. În 2005 a obţinut premiul al II-lea la Festivalul de la Mamaia şi a cântat o perioadă, în trupa Provincialii. Acum lucrează la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi a cântat pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” , la Gala „Merit, deci exist”. A primit şi trofeul.
Pictorul Andrei Tudoran, născut în Slatina, a fost discipolul lui Nicolae Truţă şi este unul dintre cei mai apreciaţi tineri artişti.
Maria Săvescu este cea mai cunoscută profesoară de balet din Slatina şi a iniţiat în tainele dansului zeci de generaţii de fetiţe. A fost profesoara de balet a Mădălinei Ghenea, premiată anul trecut la Gala “Merit, deci exist”, care i-a mulţumit pentru succesul său şi profesoarei Maria Săvescu.

OLIMPICII ŞI SPORTIVII  OLTENI, MEREU ÎN TOP
Ca în fiecare an, Gala „Merit, deci exist” a  premiat şi olimpicii olteni. Ionuţ Voinicu, de la Colegiul Naţional Ion Minulescu, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului din India şi menţiune la Olimpiada Naţională de Chimie. Ramona Deaconu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Ion Minulescu a obţinut în 2013 medalia de argint la Olimpiada Naţională de Matematică şi s-a calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada Balcanică. Alexandru Petre, elev la Colegiul Naţional Ion Minulescu, s-a calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Fizică şi a fost medaliat cu bronz de Societatea Română de Fizică. Andreea Florina Săndiţa, elevă a Colegiului Naţional Radu Greceanu a câştigat concursul  „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europeană.
Mănuşa robotică care i-a uimit pe organizatorii concursului Info Matrix, dar şi modelul unei staţii spaţiale, premiat de NASA, i-au adus slătineanului Adrian Vulpe, elev la Colegiul Naţional Radu Greceanu, recunoaştere internaţională în cercetare şi inovare.

Din cadrul Galei „Merit, deci exist” nu puteau lipsi campionii Oltului, sportivii medaliaţi la competiţiile internaţionale. Tenismena Adina Diaconu a obţinut anul trecut trei medalii de aur la Campionatul European şi una de bronz la Campionatul Mondial. Ea va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret din China. Karateka Oliwer Dobre a câştigat în 2013 o medalie de aur şi două de broz la Campionatul European de Karate Tradiţional, dar şi o medalie de aur şi două de argint la Campionatul Mondial.

ADRIAN CRISTESCU, DE LA „VOLTAJ”, ESTE SLĂTINEAN
De câte ori nu aţi fredonat hit-urile trupei Voltaj şi nu aţi dansat pe muzica lor. Nu aţi ştiut, poate, nicio clipă că ea este compusă şi de un oltean. Adrian Cristescu, clăparul trupei Voltaj este născut la Slatina. A venit la Gala „Merit, deci exist”, dar nu singur, ci cu întreaga trupă. Trupa Voltaj a cântat pentru laureaţi, pentru cei prezenţi în sală, pentru telespectatorii Olt Tv, la fel ca şi soprana Felicia Filip care a fost prezentă la toate cele trei ediţii.
Olteni de valoare sunt peste tot, în orice colţ de lume, în orice domeniu. De aceea, Gala „Merit, deci exist” trebuie să meargă mai departe, cu noi surprize, noi laureaţi, noi poveşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here