Acasă Politic Cronică parlamentară despre ai noştri

Cronică parlamentară despre ai noştri

41

Unde-s doi puterea creşte
Senatorul Mihai Niţă şi deputatul Gigel Ştirbu susţin salvarea Alro în Parlament

Senatorul Mihai Niţă: „Menţinerea Alro în funcţiune, vitală pentru Slatina”
Senatorul Colegiului 2, Mihai Niţă ia atitudine în cazul uzinei Alro Slatina. Mai marii Vimetco au decis să închidă trei hale de electroliză din cadrul Alro Slatina. De la 1 aprilie, ar urma să fie concediaţi 1.600 de angajaţi. În acest caz, senatorul a susţinut o declaraţie politică intitulată „Menţinerea Alro în funcţiune, vitală pentru Slatina”.

„La data de 1 martie 1961, Guvernul României a decis înfiinţarea Întreprinderii de Aluminiu Slatina, actuala Alro. În 1963, s-a demarat construirea uzinei, iar în 1965 a fost inaugurată. Din 1982 până în 1989, capacitatea de producţie a uzinei a ajuns la 263.500 de tone anual. În 1996, a fost transformată în societate pe acţiuni, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. Privatizarea Alro a fost propusă în 2001 – 2002. Procesul de privatizare internaţională s-a încheiat prin selectarea consorţiului de companii Marco Group – Vimetco, din aprilie 2007 – ca investitor strategic.
S-a investit mult în modernizarea şi protecţia mediului. Combinatul din Slatina este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est.
Înainte de 1989, uzina avea peste 7.000 de salariaţi. Numai 2.400 mai lucrează acum, iar peste 1.600 dintre ei şi-ar putea pierde locul de muncă, după ce conducerea uzinei a anunţat că nu mai poate susţine bugetul pe 2014 şi va închide o parte din operaţiunile companiei, motivând cu pierderile uriaşe din anul precedent.
Salariaţii trăiesc sub ameninţarea şomajului. Vor rămâne fără locuri de muncă şi nu vor mai avea cu ce să-şi întreţină familiile. Administraţia locală va pierde sume consistente provenite din taxe şi impozite.
Sindicaliştii de la Alro cer Guvernului, Ministerului Economiei şi Prefecturii Olt să intervină pentru ca acest combinat să supravieţuiască. «Alro nu mai poate susţine cheltuielile cu energia verde şi certificatele verzi», a declarat Constantin Popescu, lider de sindicat. Salariaţii Alro doresc salvarea companiei şi vor să înduplece guvernanţii să schimbe legea.
O reglementare mai judicioasă a pieţei energetice ar putea să repare greşelile trecutului, ajungând la revigorarea unor obiective economice majore, cum este cazul uzinei Alro. Reconsiderarea taxelor pentru energia verde şi distribuirea energiei la preţuri suportabile, realiste, în consonanţă cu cheltuielile de producere a energiei pot să prevină colapsul unor asemenea unităţi de producţie.
Se poate face aşa ceva, dar fără lefuri aberant de mari la regiile de stat, fără intermediari chilipirgii la vânzarea energiei. Ca atare, angajaţii nu vor mai ajunge în şomaj, nu vor mai fi la mila statului, asistaţi social, deşi pregătiţi profesional şi apţi de muncă. Aceasta este ecuaţia pe care statul trebuie s-o ia în calcul, cu convingerea că un astfel de mecanism nu echivalează cu subvenţionarea combinatelor supravieţuitoare, ci denotă preocuparea guvernanţilor pentru rezolvarea unor probleme generale, în beneficiul general”, a declarat Mihai Niţă la tribuna Senatului.

Deputatul Gigel Ştirbu cere ministrului Economiei şi premierului să evite o catastrofă la Slatina
Deputatul Colegiului 6 a ţinut să lupte pentru cauza Alro şi în Camera Deputaţilor, de la tribuna căreia le-a cerut celor doi guvernanţi, ministrul Economiei şi premierului Victor Ponta, să facă tot posibilul ca 1.600 de oameni să nu rămână pe drumuri şi ca uzina Alro să îşi menţină deschise cele trei hale, pe care „proprietarii” vor să le închidă.

„O informaţie care nu aş fi vrut să existe, se pare că este pe cale să devină realitate: conducerea Vimetco a anunţat închiderea a trei hale de electroliză din cadrul ALRO Slatina, ceea ce presupune concedierea a circa 1.600 de angajaţi. Este o situaţie extrem de critică şi nu doar pentru cei vizaţi, ci pentru întreg municipiul Slatina, pentru întreg judeţul Olt, şi, prin ricoşeu, şi pentru întreaga economie a României, cel puţin la capitolul imagine.
Ca parlamentar de Olt, fac un apel la acţionari să nu ia decizii pripite, care vor genera efecte incalculabile. Ştiu că s-au înregistrat pierderi la ALRO Slatina, dar lucrurile se pot redresa, iar legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.57/2013 a fost în sfârşit promulgată.
Informaţia privind închiderea celor trei hale a apărut în media locală din judeţul Olt pe 13 martie a.c. De atunci au trecut câteva zile şi nu am văzut nicio reacţie la nivel de guvern.
Ceea ce mi se pare foarte grav este că anunţul privind închiderea celor trei hale şi concedierea a 1.600 de angajaţi a fost făcut exact după ce primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanţi ai companiei ALRO Slatina.
Să nu fi fost primul-ministru informat atunci de intenţiile acţionarilor? Sau nu a reuşit premierul să-i convingă pe acţionari?
Un lucru este cert: imediat ce a apărut în presă anunţul închiderii a trei hale şi iminenţa concedierii a 1.600 de angajaţi, Primul-ministru, Victor Ponta, şi ministrul economiei, Constantin Niţă, trebuiau să vină la Slatina.
Ştiu că astăzi primul-ministru este plecat într-o vizită oficială în Grecia, dar fac un apel la ministrul economiei, Constantin Niţă, să ia legătura cu acţionarii de la ALRO Slatina să încerce în al 12-lea ceas să repare ceea ce se mai poate repara. Ministrul economiei poate oferi soluţii acţionarilor de la Alro Slatina pentru a-i determina să renunţe la intenţiile lor. El este chiar obligat să o facă.
Atât premierul Victor Ponta, cât şi ministrul Constantin Niţă trebuie să facă tot posibilul pentru evitarea unei adevărate catastrofe sociale în Slatina şi judeţul Olt.
Guvernul Ponta III se află acum în faţa unui examen major, pe care, dacă nu îl trece, de pierdut vor avea câteva mii bune de slătineni, şi nu numai. Nu Guvernul Ponta III va avea de suferit la capitolul imagine, ci România”, se arată în declaraţia politică intitulată „Ministrul economiei şi premierul trebuie să evite o catastrofă socială în Olt”, susţinută de Gigel Ştirbu.

___________________________________________________________________________

Luminiţa Adam vrea să reducă traseismul politic

Traseismul politic, o veche meserie a parlamenatarilor patriei noastre, un transfer de la un partid la altul doar pentru interesele personale, nu ale poporului. Astfel, acest sport aduce beneficii ce pot fi asigurate doar prin majoritatea parlamentară, iar acest fenomen generează schimbarea structurii grupurilor parlamentare în favoarea unei majorităţi conjuncturale.

„Proiectul legislativ asigură două lucruri esenţiale: mandatul reprezentativ ce permite susţinerea intereselor cetăţeanului mai presus de interesul de partid chiar cu riscul excluderii dintr-o formaţiune politică, cât şi opţiunea pentru un anumit partid politic pentru că îi trimite pe cei care pleacă doar pentru interesul personal. Amploarea acestui fenomen s-a dublat de la un mandat la altul. Toate partidele politice au pretins public că nu susţin migraţia politică. Realitatea ne arată că cel puţin o tolerează şi chiar o încurajează atunci când acest lucru le convine”, se arată, printre altele, în expunerea de motive.

Astfel, Legea nr 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr 459, din 25 iulie 2013 ar suferi câteva modificări, cum ar fi: la Articolul 7, alineatul 1, se completează cu o nouă literă, litera f) – în situaţia în care, din proprie iniţiativă, renunţă la calitatea de parlamentar al unui partid sau al unei formaţiuni/alianţe politice din partea căreia a fost ales. La acelaşi articol şi alieantul 4 se modifică. Prin modificarea propusă, preşedintele Camerei (Deputaţilor sau Senat) ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

_________________________________________________________________________

Prietenul echipei PDL de la Olt, pe locul patru pe lista partidului la europarlamentare

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, candidează pentru un nou mandat de parlamentar în cel mai înalt for politic al Europei. Înaintea acestuia, pe lista întocmită de PDL,  se află Theodor Stolojan,  Monica Macovei şi Traian Ungureanu.

Marian-Jean Marinescu a intrat în politică la începutul anilor ’90, ca membru al Partidului Democrat. De-a lungul timpului, vâlceanul a fost şi prefect al judeţului Dolj, iar în 2004 a fost ales deputat de Dolj pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr. În toamna anului 2005 a fost desemnat Observator al României în cadrul Parlamentului European. Odată cu intrarea României în Uniune Europeană, Marinescu a devenit membru al Parlamentului European, de la 1 ianuarie 2007, şi în noiembrie, acelaşi an, a fost ales deputat european. În prezent, este unul dintre cei mai activi europarlamentari ai României, având o implicare mare în demararea unor proiecte, care au fost fost şi votate de colegii din Parlamentul European.

Pe buletinul de vot, de la alegerile europarlamentare, acolo unde va figura PDL, Marinescu se află pe poziţia a patra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.