Acasă Interviu Interviu cu Ioan Ciugulea, preşedintele de onoare al PNL Olt

Interviu cu Ioan Ciugulea, preşedintele de onoare al PNL Olt

298

„Procentul de 25%, propus de PNL, se poate realiza, dar marea problemă la europarlamentare va fi cu totul alta: mobilizarea”

La câteva ore după ce a sosit în Slatina de la delegaţia permanentă a PNL-ului, acolo unde a votat pentru plecarea partidului din USL, în opoziţie, Ioan Ciugulea, purtător legitim de papion din constucţia liberală de la Olt a avut amabilitatea să comenteze, la cald, evenimentele din seara zilei de 25 februarie 2014, într-un interviu pentru Ziarul de Olt.

– Aţi votat cu inima deschisă pentru ruperea USL-ului şi intrarea PNL-ului în opoziţie?
– N-am votat cu inima, ci am votat cu raţiunea… Atunci când faci parte dintr-un organism de conducere al unei organizaţii, ca şi al PNL-ului, trebuie să vezi realitatea. Mai mult, faptul că n-am fost mandatatat din partea organizaţiei locale, a trebuit să votez cu raţiunea.

– În opinia dumneavoastră, de ce nu a mers această alianţă dintre stânga şi dreapta?
– O mare greşeală, după părerea mea, este că nu s-a vorbit clar despre cele două direcţii şi obiective comune ale alianţei. Din păcate, nu s-a discutat aşa cum trebuie la nivelul politicilor liberale şi la nivelul politicilor social-democrate. Poate că este o greşeală, poate că trebuia să se prezinte încă odată ce s-a propus, să se mai vadă odată programul de guvernare şi mai avoi vedeam exact ce trebuie făcut. Dar, asta a fost, s-a terminat şi mergem mai departe. Când eşti într-o organizaţie, că este un partid sau este o asociere, din punct de vedere democratic, aşa ar trebui să procedăm. USL-ul a făcut nişte promisiuni electoratului şi trebuia să se ţină de programa pe care a stabilit-o.

– Trebuie Victor Ponta să-şi dea demisia, aşa cum cere Crin Antonescu?
– Într-adevăr, preşedintele PNL a cerut demisia domnului premier, şi vom vedea ce va urma. În noua formulă, USD-ul are însă majoritatea. Că e mică sau e mare, îi dă şansa lui Victor Ponta să fie prim-ministru. Dar, asta este regula democraţiei şi atunci se va vedea destul de clar că PNL-ul este în opoziţie.

– Vă simţiţi ameninţată poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt?
– Cred că ştiţi foarte bine hotărârea delegaţiei permanente a PNL-ului prin care s-a hotărât ca la nivelul judeţelor să se menţină, pentru buna desfăşurare a lucrurilor, orice formă de alianţă. În plus, că vrem sau nu să recunoaştem, în clipa de faţă, la nivelul judeţului Olt nu ai cu cine face alianţă, decât cu PSD-ul.

– Ce sfaturi le daţi şefilor de instituţii publice, promovaţi de PNL? Să rămână sau să plece?
– Ne ascundem întotdeauna după degete şi discutăm diverse lucruri. În ceea ce mă priveşte întotdeauna am fost împotriva înlăturării celor care îşi fac treaba cu profesionalism şi cu pricepere. Dacă s-a spus şi totodată s-a confirmat că cineva e bun şi merită un post, dacă a demonstrat-o ulterior, consider că cel în cauză n-ar trebui să-şi dea demisia. Dar, asta nu ţine de mine, depinde de cei ce sunt şi pot decide lucrul ăsta. Până la urmă este la libera alegere a fiecăruia…

– Este, în prezent, PSD-ul inamicul numărul unu al liberalismului din România?
– Poate că inamicul numărul unu al României e greu de spus, dar PSD-ul rămâne un adversar redutabil. Ceea ce mă doare pe mine este că USL-ul s-a format pentru a-l da jos pe preşedintele Traian Băsescu şi asta nu s-a întâmplat. Aşadar, scopul nostru a fost înlăturarea lui Băsescu, să dăm o noua guvernare, puternică, stabilă şi gata să schimbe, în bine, viaţa românilor.

– Aveţi resentimente faţă de actuala echipă de conducere, restrânsă, a PNL Olt?
– Chiar dacă azi nu mai sunt preşedinte, încă mai fac parte din echipa Partidului Naţional Liberal de la Olt, o echipă mare, o echipă puternică, formată din profesionişti şi oameni competenţi. Mai mult decât atât, făcând parte din această echipă şi având o poziţie importantă, ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, pot spune că lucrul ăsta aduce un oarecare echilibru. Spre exemplu, se spune şi se strigă ba că se face un lucru, ba că nu se face altul, ba că nu se ţine cont de una sau de alta. Cu toate astea, eu vreau să vă spun că nimic nu s-a făcut fără a se ţine seama de primarii noştri şi de nevoile lor. Aşadar, atât cât am putut am fost un echilibru şi am încercat să fac ceea ce e mai bine pentru edilii noştri. Altfel, e totul în regulă, n-am nici o supărare, dar ce mă pune uşor pe gânduri e faptul că porţile partidului au fost deschise şi au venit noi membrii care în perioada următoare vor trebui să demonstreze!

– Ce credeţi că l-a determinat pe Călin Popescu Tăriceanu să susţină, public, rămânerea la guvernare?
– Călin Popescu Tăriceanu, orice s-ar spune, a fost şi a rămas un bun analist şi un la fel de bun politician. Cu toate astea, faptul că şi-a manifestat dorinţa de a rămâne la guvernare m-a surprins şi pe mine având în vedere faptul că domnia-sa, culmea, a fost unul din cei care nu a îmbrăţişat ideea Uniunii Social Liberale. Dar, poate că domnul Tăriceanu a considerat că împreună se realizau mult mai uşor proiectele, atât proiectul USL, cât şi proiectul PNL. Şi, poate că e într-adevăr mult mai uşor să ieşi preşedinte de ţară susţinut de o alianţă decât să te confrunţi cu numeroase formaţiuni politice.

– Poate ajunge Crin Antonescu, candidatul unic al dreptei în lupta cu alternativa stângii?
– Crin Antonescu poate să fie la finele acestui an şi candidatul unic al dreptei, la fel de bine cum poate să fie şi candidatul fostului USL.

– La Olt e posibilă o implicare reală în opoziţie, din partea PNL, semnalându-se astfel abaterile de traseu ale majorităţii pesediste?
– Este posibil orice. Punctual se pot face multe lucruri, dar trebuie să se dorească şi să se ţină cont de orice variantă. La Olt însă, nici un primar, nici un administrator, viceprimar sau cetăţean, nu poate spune că, lăsând de-o parte şi micile excepţii, Consiliul Judeţean nu a împărţit echitabil resuersele de care a beneficiat. Cu toate astea discuţii au fost şi vor mai fi…

– Ce sfat îi daţi lui Cristi Bircea, viceprimarul Slatinei? Să accepte oferta lui Vâlcov de a rămâne viceprimar sau să renunţe, voluntar, la acest post?
– N-aş vrea să comentez anumite declaraţii făcute de domnul senator Vâlcov. Mă surprinde asta, sunt multe vorbe interpretabile, dar sigur că totul depinde numai de Cristi, un om pe care îl ştiu destul de bine.

– Poate ajunge PNL Olt la 25%, voturi valabil exprimate la alegerile europarlamentare din 25 mai?
– În ceea ce mă priveşte sunt responsabil în câteva localităţi şi ştiu destul de bine ce vor şi cum gândesc locuitorii acelor zone. Procentul de 25%, propus de PNL, se poate realiza, dar marea problemă la europarlamentare va fi cu totul alta: mobilizarea. Eu ştiu cum am lăsat partidul, văd cum se mişcă lucrurile şi astăzi, şi chiar dacă domnul Vâlcov spunea că „USL înseamnă PSD plus zero”, mă văd nevoit să o mai spun odata: PNL-ul a avut vot politic de 24,6%. Aşadar, ţinând cont de zestrea pe care deja ai avut-o, scăzând o parte, pentru că s-a făcut o reorganizare, pentru să s-au făcut şi emulaţii, poate că nu mai pleci, ca vot politic, de la acelaşi procent, dar nici sub 20% nu poţi să fii la start. Iar de la 20% chiar e posibil orice…

1 COMENTARIU

  1. STAFIA KLAUS sau: de la Santa Klaus la Santa Kla-U®S
    Legenda ne spune si ne ofera un Santa Klaus, aducator de daruri, si nu un Santa Kla-U®S, plimbat peste tot sa fie doar atins, pentru asta fiind suficient sa fie impaiat si nu viu.
    O stafie bantuie politica romaneasca de peste 3 ani. Purtat ca sfintele moaste de catre profesorasul (mic!) de tzara (mica!), reuseste, in tot atata timp, sa darame un guvern si sa faca tzandari o alianta extrem de nociva. Crin ii poarta “tabloul miscator” cu marinimie si crede ca acesta mai poate avea si alte merite in afara de acela de tzucalar.
    Aseara a vrut sa-I ofere prilejul de a scoate un mic sunet macar. L-a privit si i-a vazut capul intors brusc la stanga trimitand vorbele nespuse catre altcineva. I-a salvat Antonescu pe toti spunand el vorbele goale ramase in sacul cu vise. Spune ca nu poate initia o motiune de cenzura unui guvern din care a facut parte (chiar crede ca a facut parte din guvernare?). A avut niste penali si tradatori in guvern, dar nu si la guvernare.
    Miscarea lui abila trebuia facuta cu cel putin 2 saptamani in urma, initiind ad-hoc o motiune de cenzura, pentru nerespectarea intelegerilor coalitiei, pentru martea neagra a justitiei, pentru refuzul retragerii legii gratierii si amnistiei,etc.
    Po(a)nta a tras de timp tocmai pentru a mai atrage parlamentari in scopul aruncarii liberalilor peste bord.
    Miron Mitrea recunoaste ca dupa succesul Aliantei D.A., strategia pesedistilor a devenit distrugerea acesteia cu orice prêt.
    Cu usl au schimbat doar tactica. Obiectivul a fost stabilit apriori. Minimalizarea partidului liberal, pacalindu-l cu un fals obiectiv strategic, declarat indeosebi la inceputul acestui an: alungarea regimului Basescu, DUPA DATA DE 20 DECEMBRIE 2014! (HA,HA,HA!).
    Nimeni nu l-o fi ciupit pe somnorosul Antonescu cand PSD-ul a dublat ministerele liberale cu ale lor, special incropite?; nici cand le-a cedat justitia?; nici cand isi protejau infractorii?; nici cand propuneau legi in favoare hotilor?; nici cand racolau cu nemiluita parlamentari?; chiar niciodata?.
    In 1990 am vrut sa ma inscriu la PNL. De unde oi fi avut eu viziunea ca acest partid nu va mai avea nimic in comun cu cel istoric si ca va ajunge pe mana unui marunt presedinte, “za fadar and za madar” ?.
    De ce oare sasul Kla-U®S n-a fost repatriat in Padurea Neagra pe timpul comunismului? Nemtii au considerat ca nu se merita un cost de cateva sute de marci?.
    Oniricii Antonescu si Klaus se vand la pachet acum, dar nu nemtilor, ci romanilor, pe un si mai modest prêt: votul credulilor contra presedintie si functia de prim-ministru! Adica spre binele lor, niciodata pentru cetateni!.

Dă-i un răspuns lui soare Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.