În România e bine. E din ce în ce mai bine. A nins şi va mai ninge. Ţara e albă, ţara-i curată, nu se mai văd gropile, gunoaiele sunt ascunse şi chiar câinii maidanezi, cărora nu le dă nimeni de cap, s-au ascuns şi ei pe unde pot. Sărăcia nu doare: oamenii şi-o duc cu demnitate într-o ţară în care guvernarea se face de la televizor. Toată lumea e competentă, bine intenţionată. Numai drumurile sunt impracticabile din cauza unor fulgi de zăpadă care săvârşesc fapte prin asociere în participaţiune.
În faţa acestor stări impardonabile, pe pământ, în România condusă de Victor Ponta, mai sunt şi primari, oameni destoinici, care-şi asumă să spună lucrurilor pe nume.
În acest sens, Constantin Rotaru, primarul de la Călui, vine cu o declaraţie îndrăzneaţă: „Gata! Ajunge! Dacă vrem să facem ceva în ţara asta, dacă într-adevăr ne pasă, haideţi să ne întoarcem la şase zile de muncă pe săptămână! Doare o lună, două, după care ne învăţăm cum se cuvine, un obicei pe care l-am abandonat atunci când s-a inventat democraţia. (…) Ne sufocă zăpada. Nu putem să mergem pe trotuar! Pe la porţi e o grămadă mai mare! S-a inventat lopata, iar simţul răspunderii şi respectul faţă de bunul care îl folosim, dar nu-i al nostru, trebuie să le regăsim. L-am pus noi pe undeva, acum vreo douăzeci de ani…”.
Acelaşi primar destoinic de la Călui mai are la îndemână o soluţie potrivită pentru a rezolva infracţionalitatea din satele României, acolo unde poliţistul, când vrea să-şi facă datoria, nu prea are cu ce: „Reînfiinţarea serviciului de pază obştească, fosta pază comunală, printr-o lege care să vină din parlament spre noi, e mai mult decât necesar! În sate e sărăcie. Pentru mulţi, furtul este un mijloc de supravieţuire. Pentru alţii, este un sport de întreţinere. Mai mult decât atât, ce vreţi să vă spun: se schimbă Codul Penal. De săptămâna viitoare se deschid porţile la puşcării şi noi ne gândim să luăm măsuri ca de fiecare dată: după ce se întâmplă vreo nenorocire”.
Replicile făcute de primarul Rotaru de la Călui sunt pertinente. Sunt mai mult decât normale într-o ţară unde sunt atât de multe lucruri de făcut. Întrebarea pe care ziaristul şi-o pune, e cuminte şi la locul ei: mai are cineva din fruntea ţării urechi să audă ce spun primarii satului românesc şi ochi să vadă realitatea dintr-o ţară sufocată de interviurile pe la televizor ale unor guvernanţi ce cred că România e formată din familiile lor şi fătucile care-i machează înainte de a-şi rupe ei cămaşa atunci când spun că le pasă de ce se întâmplă, la Călui şi-n altă parte?
