Acasă Politic Vasile Popa, în fruntea listei PRM, la Europarlamentare

Vasile Popa, în fruntea listei PRM, la Europarlamentare

286

Potrivit unor sondaje de opinie, lansate în spaţiul public, atât de putere, cât şi de opoziţie, surpriza plăcută a alegerilor europalamentare va fi făcută de PRM, în care, legitim, la conducerea partidului s-a întors după o luptă cu trădătorii de la sân preşedintele Corneliu Vadim Tudor. Pentru alegerile care vor avea loc la sfârşitul lunii mai 2014, pe o poziţie fruntaşă, considerată eligibilă, se află preşedintele Organizaţiei Olt a PRM, Vasile Popa. Acesta beneficiază deja de susţinerea necondiţionată şi implicarea directă a liderilor şi organizaţiilor judeţene din zona Olteniei. Acum, rămâne de văzut ce vor alege oltenii. Un om al locului cum este Vasile Popa sau venetici aduşi de vântul lunii mai, promovaţi astfel pe listele unor partide care, deşi sunt aşa-zişi lideri ai puterii sau ai opoziţiei, nu se grăbesc să promoveze oameni cunoscuţi la nivel judeţean.

2 COMENTARII

  1. Doamne fereste! asta care a terminat si liceul si facultatea odata, la 2 in 1 europarlamentar? care vorbeste cu e..multe? vai de capul nostru! pai mai bine il punem pe BERCEA MONDIALU ca tot aia e!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.