Acasă Actualitate Tinerii, încotro?

Tinerii, încotro?

73

Când spui tânăr, te gândeşti la viitor. Când te gândeşti la viitor, nutreşti speranţă. Oare e cazul să găsim speranţa în viitor sau ar fi mai profilactic să ne gândim deja la curativul unui viitor gri, dacă privim realist?

Pornind de la un silogism simplist al viitorului în corelaţie cu tinerii (adică prezentul), putem demonstra că societatea cu care vom avea de-a face peste 10 ani va fi una a tupeului, a nesimţirii şi a oportunismului. Ca o radiografie curată, expresia oximoronică „tinerii români” ne va da grele bătăi de cap peste câţiva ani. Îi vedem crescând sub ochii noştri. Le îndepărtăm primele temeri şi îi ţinem de mână, departe de primejdii. În necunoscutul pentru care s-au născut nepregătiţi, îi învăţăm cum să treacă strada, să reţină alfabetul, să ţină uşa încuiată când sunt singuri. Le oferim primul exemplu de respect, virtute pe care sa o aiba o viaţă întreaga. Cresc sub ochii noştri şi încercăm din răsputeri să le oferim stabilitate, afectivitate, siguranţă, repere. Pentru că ochii lor au nevoie de indicatoare prin viaţă. Pentru că mâine, noi vom fi ei. Sentimentul matern/patern, e genetic. Poate unii au impresia că e „un dat” să procreezi. Dar e de fapt, o luptă a omului cu destinul. Omenirea naşte speranţă. Românismul fenomenului a dat o conotaţie mult mai pragmatică asupra procreerii: omul trebuie să aibă urmaşi care să-l ajute la muncile gospodariei şi să preia atribuţiile casei atunci când el va ajunge bătrân şi neputincios. Cu atât mai mare bucuria, cu cât urmaşii sunt de sex masculin, ca şi cum te-ai bucura de mai marea viitoare valoare a unui viţel care peste ani va impresiona gura târgului prin abilităţile sale, exclusiv fizice, că de-aia e mascul.
Depăşind peiorativul, unul dintre sensurile existenţei unui urmaş e ca acesta să reuşească în viaţă ceea ce nu a putut reuşi părintele, să-i ofere o bine-meritată revanşă în meciul cu viaţa. Aşa că muiţi dintre tineri sunt instruiţi că să le calce pe urme şi învăţaţi să nu repete aceleaşi greşeli, trantând zbuciumul fiinţial cu un suflu nou. Gena umană fiind perfectibilă, generaţiile noi au rostul de a reuşi ceea ce vechile nu au reuşit, de a îmbunătăţi materialul genetic. Asta pentru că ei sunt viitorul.

Tinerii, încotro? Sunt dezorientaţi, divizaţi în trăiri şi interese, priva i de repere şi intoxicaţi cu exemple de facilă parvenire. În actualul context socio-politico-economic, viitorul reprezintă pentru ei un cavaler întunecat. Într-o lume a scandalurilor aduse la rang de artă, a divorţurilor care le zguduie stabilitatea emoţională, într-un circ din care prea mulţi nu se pot desprinde, ei sunt prada uşoară, dar foarte valoroasă, a politicii de ţară.
Mulţi asistă azi, legaţi la mâini, la crima viitorului lor. Deşi înca poartă valori umane, de mare preţ (rusine, bun-simţ, respect), meciul e pierdut prin neprezentare. Risipiţi prin organizaţiile partidelor de pe teatrul de luptă, ca masă de manevră, dar cu statut, sau în umbra unui cotizant cu Merţan şi burtă, li se vinde speranţa că vor ajunge într-o zi să-şi decidă singuri destinul. Din păcate, ceea ce se petrece în organizaţiile „T” e o amplă operaţiune de spălare de creiere şi nu una de spionaj. Conduşi de interese imediate ca: un loc în căminele Universităţii, o excursie gratuită, o invitaţie la vreo tabără de vară sau beţii din partea conducerii centrale, tinerii nu mai fac front comun pentru nicio cauză. Pentru că li s-a indus sentimentul naţional „prin noi înşine”. Nu e relicva unei foste doctrine, ci model de reuşită printre „meandrele” Sistemului.
Circumstanţă agravantă? De multe ori, mai inteligenţi decât liderii de la centru, „juveţii” îşi folosesc îndemânarea, capacitatea şi dăruirea pentru cauza sfertodocţilor râgâitori de bere care cotizează. Burtoşii iau „spuma” facultăţilor, o îndoctrinează cu spiritul gogoşilor televizate şi le oferă tain, cât să simtă gustul. Restul, „dupa ce acumulezi experienţă de 2-3 campanii cu succes, daca te faci plăcut, dacă te implici indeajuns”.
Dar pentru ca paraziţii tătucilor din politică au prioritate, mai aştepţi 2-3 campanii, între timp cresc şi nepoţii, finii, fiii cumetrilor şi observi că progeniturile politicii au tot timpul loc în Sistem, iar unii cu un IQ mult superior, îşi tot aşteaptă rândul. Problema e că atunci când le vine rândul, pârjolesc conturile Sistemului, urmând să se piardă în neant, dovedind că au avut o singură doctrină: interesul personal. Şi pentru că interesul personal ne face mici, mici de tot, noi, tinerii din România nu avem reprezentare demnă la nivelul societăţii, ci numai „păduchi flauşaţi” care sunt de cele mai multe ori, mult inferiori calitativ, dar care sunt dispuşi să închine interesele întregii categorii sociale celui care dă mai mult…

Studenţii sunt vandabili pentru oricine, iar din rândul lor se nasc lideri din ce în ce mai dubioşi. Pentru ei există o reprezentare la scară mai mică a Sistemului, obţinându-şi bonificaţiile din cazări (pe şpagă) în cămine, intermedieri student-profesor şi bacşisuri din organizaţiile de profil. Cei mai destoinici sunt răsplătiţi cu funcţii minore în administraţia Universităţii, locuri aranjate la Master sau burse în străinătate. Facilităţile de care ar trebui să se bucure toţi studenţii sunt împărţite unui grup restrâns, iar raporturile dintre studenţi nu mai sunt de mult egale.
Pe plaja politică din România, pe lângă baronii locali şi naţionali, bunicuţele retardate, paraziţii liberali şi lingăii cu iz filosofic, ar fi cazul să se întindă un cearşaf albastru-cer al viitorului. Ar trebui ca tinerii să se reprezinte şi să lupte pentru viitorul lor în România! Cu siguranţă mulţi vor dori să se întoarcă, pentru că sentimentul de român e mai presus de orice steag al bogăţiei. Dar atâta timp cât Oxford va sta în spatele lui NeamProst, ciclul politicii autohtone nu va fi niciodată întrerupt.

Prof. Gabriel Laurenţiu Pătraşcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here